Drept penal. Partea generală. Volumul II
La mai bine de trei ani de la apariția volumului I, vede lumina tiparului și volumul II al lucrării Drept penal. Partea generală. Răbdarea cititorilor este răsplătită cu o lucrare analitică, ce aduce în discuție numeroase probleme controversate și oferă soluții argumentate pentru acestea.
De asemenea, s-a menținut și de această dată un echilibru între prezentarea pe baze comparatiste a instituțiilor abordate și analiza doctrinei și jurisprudenței naționale.
Urmând programa disciplinei Drept penal, partea generală de la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, volumul ÎI supune analizei: unitatea și pluralitatea de infracțiuni, autoratul și participația, pedepsele aplicabile persoanei fizice, individualizarea judiciară a acestor pedepse, precum și individualizarea judiciară a executării pedepsei. Ultimele șase capitole din programa își vor găsi locul într-un al treilea volum, ce va fi publicat în viitorul apropiat.
Chiar dacă lucrarea de față se adresează în primul rând studenților, lectura acesteia oferă, deopotrivă, provocări și soluții tuturor celor interesați de dreptul penal, fie că este vorba despre cei care se pregătesc pentru examenele de admitere în profesiile juridice sau de practicienii dreptului.
DESCOPERĂ RECENZIILE CĂRȚII DREPT PENAL. PARTEA GENERALA VOL.2 PUBLICATE PE BOOKNATION: VEZI RECENZIILE