Pisicile Razboinice Vol.11: Amurg

Un nou episod din universul fantastic al Pisicilor Războinice   Cartea a XI-a descrie cum decurge viața clanurilor de pisici după ce se instalează pe noile teritorii de pe malul lacului.   Seria NOUĂ PROFEȚIE surprinde destinul celei mai tinere generații de pisici, urmașii războinicilor din primele șase cărți.
Citește tot rezumatul cărții Pisicile Razboinice Vol.11: Amurg... Două-Picioare – așa cum sunt supranumiți oamenii – au distrus pădurea în care pisicile au trăit de-a lungul timpului, obligându-le astfel să își abandoneze teritoriile și să pornească în căutarea unor zone sigure. În cele din urmă, s-au stabilit pe malul unui iaz sub formă de lună plină, înconjurat de dealuri împădurite și de povârnișuri stâncoase.   Adaptarea la noile condiții creează și o multitudine de tensiuni care afectează echilibrul clanurilor. Pe de o parte, se conturează pericole neașteptate de dincolo de umbrele amurgului, iar pe de altă parte se ivesc conflicte din interior. În ciuda tuturor previziunilor, vechii aliați se regrupează, raportându-se unii la alții cu ostilitate.   În acest context în care ciocnirile dintre pisici se agravează pe zi ce trece, fiicele lui Stea de Foc sunt nevoite să își asume decizii extrem de dificile. Practic, hotărârile pe care le iau în acest moment al aventurii lor fantastice vor influența destinul Clanului Tunetului vreme de multe generații. În plus, fanii seriei vor fi luați prin surprindere și de răsturnarea de situație produsă de apariția unui inamic ascuns. Oare membrii clanului vor avea curajul și puterea de a supraviețui acestei provocări? Fragment din cartea "Pisicile Războinice vol.11: Amurg" de Erin Hunter" "— Iaz de Frunză. Glasul lui Aripa. de Molie era încordat și șoptit. Iaz de Frunză s-a uitat împrejur. Aripa de Molie se aplecase să adulmece puiul cel mai slăbit. A ridicat privirea; ochii ei de chihlimbar erau umbriți de durere. — Probabil am întârziat prea mult cu coada-șoricelului. E moartă. Iaz de Frunză a mirosit trupul firav, însă Aripa de Molie avea dreptate. Puiul plecase la Clanul Stelelor. Să aveți grijă de ea, s-a rugat Iaz de Frunză. E atât de micuță! Peștișor terminase de băut și urcă din nou pe mal. — Să nu sufli nicio vorbă, i-a șoptit Iaz de Frunză degrabă lui Aripă de Molie, acoperind micuțul ghem de blană neînsuflețit cu un așternut de mușchi. Frații ei se mai întremează până dimineață și poate se trezește și Floarea Dimineții, ca să-i aline. Peștișor, a continuat ea când micuța pisica neagră s-a cuibărit la loc în mușchiul moale, tu și frații tăi ați găsit ceva neobișnuit în ziua în care ați fugit din tabără? Ceva lăsat în urmă de Două-Picioare? Ochii lui Peștișor s-au căscat larg. — Știi despre asta? Iaz de Frunză a dat din cap. — L-am văzut și eu. Ați atins lichidul acela lipicios? Când Peștișor a ezitat, a adăugat: Nu-ți face griji, nu vei fi pedepsită. Puiul negru a mai șovăit o secundă. — Bine, l-am atins, a mărturisit ea. Am alergat prin el și ne-am jucat de-a lăsatul urmelor prin iarbă. Apoi ne-am jucat de-a provocările și i-am zis lui Pietricica să bea din el. Aripa de Molie a tras aer în piept, contrariată. — Cum ai putut să ai așa o minte de șoarece? — Și a băut? a insistat Iaz de Frunză, reducând-o pe Aripa de Molie la tăcere cu o privire scurtă. — Toți am băut. Peștișor a strâmbat din nas cu de gust. A fost scârbos. — Știți că din cauza asta v-a fost rău, da? a mieunat Aripa de Molie. Peștișor s-a holbat la ea, consternată. — N-am știut! — Tocmai de aceea nu trebuie să atingeți nimic ciudat, i-a spus Iaz de Frunză. Când veți fi ucenici și veți avea voie să ieșiți din tabăra singuri, trebuie să raportați mentorului vostru tot ce găsiți. Nici măcar pe teritoriul vostru nu e totul sigur. Promiți?  — Bine, a miorlăit Peștișor. Ochii ei s-au închis și s-au deschis din nou. E totul din vina mea? Iaz de Frunză a scuturat din cap. Peștișor avea destul timp să se învinovățească după ce află că sora ei murise. — Nu, micuțo! Mergi la culcare acum. — Nu înțeleg cum poți să fii atât de îngăduitoare cu ei! a șuierat Aripa de Molie când puiul a adormit la loc. Mie îmi vine să-i smulg urechile. Toate necazurile astea... și pisicile care au murit! — Știi că, nu le-ai face rău cu adevărat, a răspuns Iaz de Frunză. Sunt doar pui. Nu știau ce fac. Și oricum, nu-i doar vina lor. Probabil că Floarea Dimineții s-a molipsit de Ia ei, dar restul pisicilor trebuie să o fi luat-o singure ori poate că au mâncat un vânat bolnav deja. — Știu, a oftat Aripa de Molie. Dar credeam că au mai multă minte! A căscat cât au ținut-o fălcile. — Ești epuizată, a mieunat Iaz de Frunză. De ce nu te culci și tu? Stau eu de veghe și te trezesc când luna e sus pe cer. Aripa de Molie a căscat din nou. — Bine. Mulțumesc, Iaz de Frunză... mulțumesc pentru tot. S-a retras în vizuina ei de sub rădăcinile tufei. Iaz de Frunză a aruncat o ultimă privire spre pisicile bolnave; toate dormeau liniștite, chiar și Laba de Fag. — E bine, i-a șoptit ea lui Sălcioară. Îl veghez eu acum. Tu poți să te întorci în cuibul puilor, la mama ta. Să nu uiți să-i spui ce bine te-ai descurcat. Cu ochii strălucind, Sălcioara a plecat capul și s-a repezit să urce malul. Iaz de Frunză s-a așezat lângă ucenicul adormit, vârându-și labele sub ea. Deasupra ei, stelele din Blana Argintie își revărsau lumina, răsfirate împrejurul discului rotofei, aproape plin, al lunii. Iaz de Frunză a înălțat gând o rugăciune către Clanul Stelelor, un val de recunoștință pentru că, în cele din urmă, molima din Clanul Râului părea să fie ținută sub control. Abia atunci și-a dat seama că uitase complet de întâlnirea cu Pană de Cioară de la amurg." Citește mai puțin...