Noua aristocratie

... Și, totuși, despre noi se spune – e chiar constatarea noastră – că nu de ieri, de azi, trăim în „anormalitate”. În fapt, această stare de lucruri, care se conjugă perfect cu mai vechea zicere „Ca la noi la nimenea”, e generată de ceea ce am putea numi simplu „Omul nepotrivit în orice loc l-ai pune”.
Citește tot rezumatul cărții Noua aristocratie... Când mă gândesc la alăturarea de cuvinte „omul nepotrivit”, mi se conturează înaintea ochilor personaje în alcătuirea cărora intră trăsături marcat negative, cum ar fi  nepriceperea, lăcomia de bunuri și bani, înclinarea, comiterea de fraude, lipsa oricărei conștiințe civice, nerușinare până la Dumnezeu, totul într-un climat de toleranță al legilor. Să trecem acum de la teorie la exemple ...  (Anormalitatea Românească) ... E un cuvânt urât din cauza literei „Z” de la urmă. Transpunerea lui în practică e și mai urâtă. Umilește, jignește, creează frustrări, aruncă asupra existenței o umbră cenușie. Am trăit cea mai mare parte a vieții, anii cei mai buni, în perioada totalitară din istoria contemporană a României. Drept urmare am să menționez, fără vreo categorisire pe domenii, câteva dintre cele mai frecvente abuzuri. An 1950, activistul de Partid, putea să dea buzna în casa oricui, la orice oradorea el. Hotărât, călcând cu pantofii, bocancii  murdari pe covoare. Poftiți, tovarășe... Milițianul era în măsură să facă același lucru, cu adausul că avea și posibilitatea să ducă pe oricine la „post”.  La mare, în nu puține cazuri, românii, bineînțeles, cu copii cu tot, erau scoși din anumite hoteluri pentru a li se face loc turiștilor străini. „Ai noștri”, fără scuze, explicații, erau direcționați spre cazări evident mai proaste, unde ceva, în mod obligatoriu, nu funcționa... robinetele de apă caldă, sistemul de iluminat, vreun calorifer ...  (Abuz) ... Timpul curge... după luni urmează marți, apoi, sâmbătă, duminică și ciclul se reia și se tot reia, din Epoca de Piatră până acum. În lumina acestor vagi considerații despre timp, cum se raportează românii la acesta? Răspunsul nu e chiar atât de greu de aflat. „Ai noștri” au timp, nu se grăbesc... „Lăsă că și mâine e o zi”... „Stai, omule, ai răbdare, că doară nu dau turcii”... „Ce-ți veni cu graba asta, merem întâi la o bere și pe urmă om vide”... Nu se precipită dacă situația rea se prelungește, au răbdare și, bineînțeles, rabdă aproape orice, căci, până la urmă „timpul”, chiar el, vine cu măturile sale, degajează terenul, duce totul la vale ... (Avem timp?... Avem timp) Citește mai puțin...