Un prozator al Banatului
Mircea Pora, născut la 4 iunie 1944 la Topolovățu Mare, în județul Timiș, este prozator și publicist român. Profesor de istorie și observator al vieții cotidiene, a transformat experiențe din Banat, din școală și din anii petrecuți în Franța într-o literatură a memoriei, a ironiei și a situațiilor aparent mărunte.
A studiat istoria la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, între 1965 și 1970, și a urmat cursuri la Institutul de Cultură și Limbi Orientale din Paris, în 1991–1992. A predat în sate bănățene și apoi la Timișoara, în școli și licee, având și colaborări în învățământul universitar. Întâlnirea cu elevii, naveta și schimbările sociale au oferit material pentru prozele sale.
Debut și cărți
Intrarea în viața literară timișoreană a fost legată de Daniel Vighi și de revista Forum studențesc, apoi de întâlnirile de la Orizont. În 1985 a participat la volumul colectiv Drumul cel mare, cu secțiunea Biblioteca Antiqua. Volumul individual Indiile galante a apărut în 1993 la Sedona.
Au urmat Celălalt tărâm (1994), Glasuri lângă leagănul meu (1996), Nicăieri (1998) și Imperiul de praf (2000). Băi, profesore, Ieșind din vis puțin îngândurat și Republica Melcu’ continuă o operă alcătuită din fragmente narative, observații și reveniri asupra experienței trăite. Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor i-a acordat premii în 1993 și 2002.
Memorie, ironie și lectură
De la Ohaba la Paris. Viața mea pe scurt reunește repere autobiografice, de la începuturile carierei didactice la experiența franceză. Titlul pune împreună două spații foarte diferite, legate prin memoria aceluiași narator și prin încercarea de a înțelege oamenii întâlniți.
În cărți precum Am trăit în comunism și Bidonul, trecutul și prezentul sunt privite prin scene concrete, cu umor și cu un fond adesea amar. Iertați-mi acest strigăt este un alt reper al prozei sale. Autorul a colaborat cu reviste și ziare precum Orizont, Vatra și Banatul azi.
Lectura poate începe cu volumul autobiografic și continua cu prozele scurte, unde întâmplarea, amintirea și comentariul se luminează reciproc. La Pora, râsul nu înlătură dificultățile trecutului: le face vizibile prin gesturi, replici și detalii de viață care păstrează tensiunea dintre comicul situației și experiența omului.