Obsedanta absurditate

Autorul romanului Obsedanta absurditate Gheorghe Pop și‑a început activitatea, după absolvirea studiilor la „Facultatea de Filologie” a Universității „Victor Babeș” din Cluj‑Napoca, de asistent universitar apoi, după o perioadă nefastă, de zece ani, revine în învățământ ca profesor de limbă și literatura română, inspector de specialitate și metodist.
Citește tot rezumatul... A cochetat cu literatura în anii de liceu, scriind o piesă de teatru: „Într‑o gară din munți”, pentru care a primit un premiu școlar, un roman, Bariera, și mult mai târziu o dramă, prezentată la un concurs literar, unde a fost respinsă, fiindcă nu a reflectat marile realizări ale prezentului, fiindcă n‑a răspuns comenzii sociale. Conștiința l‑a împiedicat să devină „toboșar al timpurilor noi”, nici încrederea în talentul său nu l‑a încurajat și până i‑a rămas în cerneală, dedicându‑se elevilor. Și totuși, la o vârstă înaintată, ne surprinde cu acest roman închinat prizonierilor de conștiință din închisorile și lagărele obsedantului deceniu, al anilor cincizeci, crucificați pentru demnitate, devotament patriotic și prea mult omenesc. Scrie cu mare grijă, apelând la memorie, cu reținere, pentru a nu știrbi autenticitatea, ocolind dramatismul scenelor penibile, nemaipomenite, greu de crezut, îmbinând actul de creație cu experiență de viață. Primul cuvânt, care deschide cartea, închisoarea, are valoare simbolică. Motoul romanului ne duce la conținutul lui: „Atunci s‑au abătut ani rai peste Mioriticul plai, iar Marele întuneric a prins rădăcina și grăi”. Acțiunea este strecurată în XXXI de capitole, intitulate sugestiv, motiv pentru care amintesc câteva: „Măicuța bătrână”, „Jurământul”, „Revelion cu cetini triste în geamuri”. Scenele dramatice alternează cu altele pline de viață, de optimismul tinereții. Subiectul principal este vag, se împletește cu alte subiecte secundare, mai mult schițate, nu urmărește o înșiruire cronologică a faptelor de viață, astfel, punctul culminant este situat în trecut și revine cotidian în diferite episoade cu putere de coșmar. Personajele romanului sunt sumar conturate; se definesc în funcție de relațiile cu regimul timpului și de neprevăzut. Personajul principal, Alex, e un tânăr lucid, de aceea, contrariat de noile realități sociale, intră în conflict cu puterea și ajunge în pragul dezagregării ființei sale, fiind supus la umilințe, torturi fizice și psihice, cu idealul tinereții sfărâmat, izolat, străin și evitat de prieteni, dar nu se consideră un învins, fiindcă în orice împrejurare dramatică n‑a încetat să creadă în ideea de libertate și în adevăr. Alt personaj, prezent în multe capitole, Anca, evidențiază candoarea adolescentină, abuzurile, fiind exmatriculată din cauza pornirilor diabolice ale lașilor, modul în care în epocă se mutilau destine, naivitatea și paradoxal, tenacitatea. Apar multe personaje episodice cu funcționalitate estetică: Măicuță bătrână întruchipează durerea și înfățișează purtarea inumană a securiștilor, abuzurile absurde, dar și un spațiu mai puțin cunoscut, odaia conspirativă, destinată ticăloșiilor. Fața din cimitir, personaj poetic și tragic, reprezintă statornicia, așteptarea asiduă a prietenului din închisoare, iar Roxana spontaneitatea și firescul vieții. Suferința nesfârșită, dorul sfâșietor de casă, de cei dragi, rezistență și sfărâmarea visurilor între zidurile reci le evidențiază adevărații eroi ai cărții: deținuții. Despre personajele din umbră, uneori monstruoase, Goiciu sau Somlea, mă abțin ca să‑mi exprim indignarea și îl las pe cititor să‑și formeze singur părerea… Narațiunea este alertă și pigmentată cu întâmplări halucinante și scene tragice, urmărind atent obiectivitatea și sinceritatea mărturisirii cu gândul la cei din închisori, biciuiți pe drumul robilor. Autorul romanului stăpânește arta narativă, știe când să fie metaforic, când să dialogheze, când să apeleze la ficțiune, când să se „scalde” în vocabularul românesc atât de bogat în exprimare. Romanul se alătură scrierilor inspirate din lumea închisorilor și lagărelor din timpul obsedantului deceniu, prea puțin cunoscută și „Memorialului durerii”. - Gheorghe Rusu Prefață de Gheorghe Rusu Imagine coperta I: fotografie de Cosmin Budeanca Citește mai puțin...