Dorothy trebuie sa moara! Seria Eliberarea Tinutului Oz vol.1

Dorothy trebuie să moară! este prima carte a seriei Eliberarea Ținutului Oz de Danielle Paige. Amy Gumm este o adolescentă inteligență, care avea deja suficiente probleme în Kansasul natal și fără să fie silită să supraviețuiască unei tornade.
Citește tot rezumatul cărții Dorothy trebuie sa moara! Seria Eliberarea Tinutului Oz vol.1... Iar atunci când furtuna o aruncă într-un tărâm magic în care lucrurile par să fi scăpat de sub control, viața să o ia cu totul razna. În curând, tânăra se vede târâtă în mijlocul unui adevărat război civil care se poartă în ținutul Oz între popoarele asuprite și cei care îi sunt loiali lui Dorothy Gale, care nu mai e, nici pe departe, inocență și drăgălașa fetiță pe care credeam că o știam cu toții din romanul lui L. Frank Baum, Vrăjitorul din Oz. O aventură palpitantă, un thriller în care forțele revoluționare ale Ordinului Celor Răi se confruntă cu o tirană nemilostivă și plină de cruzime. Concluzia rebelilor e una singură: DOROTHY TREBUIE SĂ MOARĂ!    Dorothy trebuie să moară! este o lectură obligatorie pentru toți aceia cărora le plac poveștile extraordinare, care au fost reinterpretate și răsturnate pe dos. - Huffington Post Fragment din roman: "Cum aș fi putut scăpa vreodată din ghearele ei dacă avea astfel de puteri? — Star, am spus, suntem cu totul și cu totul în rahat! Și, după toate cele, se părea că devenisem și una dintr-acelea care vorbesc cu animalele lor de companie! Abia eram în Oz de-o zi și deja începusem să simt că înnebuneam. Cuprinsă de disperare, și cu toate că știam că nu avea să-mi de vreun folos, m-am ridicat și am izbit în perete cu pumnul, până când mâna a început să îmi pulseze de durere. Am încercat să mut patul lângă fereastră, dar, desigur, nu putea fi clintit din loc. Când am văzut că nici asta nu funcționa, am sărit și am încercat să prind marginea ferestrei, să mă ridic până acolo. Dar n-am reușit decât să atarn acolo fără vlagă. Nu fusesem niciodată o mare sportivă și, din păcate, nu aveam să devin astfel niciodată. Nici măcar sub amenințarea morții. Am țipat. Am țipat până când a început să mă doară în gât de atâta urlat. Nici măcar n-am reușit să stârnesc vreun ecou. Ca și cum pereții ar fi absorbit orice aș fi aruncat spre ei. Deja îmi simțeam tot corpul ca pe-o vânătaie uriașă, și nimic din ce făcusem nu-mi fusese de vreun ajutor. Nu izbutisem decât să-mi pierd energia. M-am întins pe pat, să mă pot gândi și am adormit din nou pe dată. Când m-am trezit și am văzut că luna încă strălucea prin fereastră, mi-am dat seama, în sfârșit, de ce puseseră acolo geamul. Numai și numai ca să mă facă pe mine să îmi pierd mințile! Să mă facă să încerc să ghicesc de cât timp eram închisă, dându-mi, totodată, și speranța că ar fi existat o cale de scăpare. Am tresărit fără să vreau și m-am întors, căci am auzit zgomotul făcut de o cheie în broasca ușii. Dar... ia stai așa: care ușa? Numai că apoi am deslușit din nou același sunet și o linie neagră, subțire, a început să apară de nicăieri, un dreptunghi negru care se desena în peretele alb și gol. Chiar și după tot ce mi se întâmplase, tot nu mă puteam împiedica să nu mă simt cuprinsă de un oarecare entuziasm când vedeam magia în acțiune. Dar apoi ușa s-a deschis și entuziasmul meu a dispărut cât ai clipi. Nu eram sigură cine voia să intre, dar, oricine ar fi fost, știam că nu avea să fie un om bun. Stăteam în picioare, cu pumnii încleștați. Dacă tot era să fiu doborâtă, măcar aveam să lupt. Fața pe care am văzut-o însă o clipă mai târziu, după ce ușa s-a topit din nou în perete, a fost atât de neașteptată, încât am avut nevoie de câteva secunde bune să o plasez într-un context. I-am răsucit trăsăturile în mintea mea ca pe un puzzle, încercând să le potrivesc. " Citește mai puțin...