Situațiile prezentate anterior, desprinse din contextul zilnic: școală, societate, trăiri personale, au rolul de a ne detașa și a ne remonta, chiar dacă în aparență ar fi simple sau banale. Ele sunt experiențe, cu rolul de a ne readuce buna dispoziție, în unele cazuri sau de a sublinia acel incontestabil adevăr că omul își află în sine puterea de a depăși încercările.
- Autoarea Fragment din volumul "Exercițiu de optimism" de Florina Mamină: "Studiile de psihologie precizează faptul că și dacă nu ne naștem cu o genă optimistă putem învăța pozitivitatea. Baza dezvoltării armonioase o reprezintă încrederea în noi și dezvoltarea aprecierii personale, ceea ce contribuie la echilibrul emoțional. Situațiile prezentate anterior, desprinse din contextul zilnic: școală, societate, trăiri personale, au rolul de a ne detașa și a ne remonta, chiar dacă în aparență ar fi simple sau banale. Ele sunt experiențe, care fiecare are rolul de a ne readuce buna dispoziție, în unele cazuri, sau altele care subliniază acel incontestabil adevăr: omul își află în sine puterea de a depăși încercările (răbdarea și acomodarea cu emoțiile, noutățile, schimbările…) Cum altfel ai dobândi tărie de caracter dacă nu prin experiența directă a vieții tale? (concomitent cu idei, sugestii, exemple care îți pot fi de folos). Un psiholog terapeut, Dana Anghel, afirmă într-o revistă de psihologie că „fericirea nu este în tine, dar sursa ei, da…”. De om, și numai de cel în cauză, depinde schimbarea în bine a situației care îl preocupă. Doar el se cunoaște cel mai bine și poate găsi soluții pentru impasul în care s-ar afla. Se ivește și întrebarea dacă uneori optimismul n-ar fi benefic. Specialiștii în domeniu au observat că, atunci când totul este văzut în roz, neglijăm posibilele probleme și căderi. Atunci se dovedește a fi foarte importantă prevederea obstacolelor."
