Rezumat O banca in mijlocul marii - Florina Mamina

"Omul nu poate ocoli ce îi este dat să întâmpine pe <> și, oricum ar da-o el, încotro s-ar îndrepta, ceea ce i-a fost menit, nu va putea el ocoli, fie că vrea ori nu". Sunt termenii Florinei Mamina care pot reduce la esență, ca într-un fel de punere în abis, excelență analiză pe care v-o propun paginile lucrării de față, sugestiv intitulată "O bancă în mijlocul mării".
Citește tot rezumatul cărții O banca in mijlocul marii... Complexitatea și varietatea operei lui Marin Sorescu (și ne referim aici doar la partea ei literară, el fiind și un înzestrat și recunoscut pictor, printre altele) obligă în ambele sensuri: pe de o parte se impun interpretării, în sensul că nu-l pot lăsa indiferent pe critic, pe de altă parte necesită o altitudine a lecturii cel puțin egală cu a obiectului acesteia, în cazul nostru piesă de teatru "Iona". Cu claritate și nuanțe de limbaj din ce în ce mai rar întâlnite în aceste vremuri de, vorba lui Balzac, "dureroasă literatură", Florina Mamina demontează mecanismul textual până la cele mai mici subansamble, pentru a-l recompune într-un discurs unitar și coerent, în ciuda (sau poate în virtutea) multiplelor etaje de lectură posibile. Mitul proorocului biblic Iona capătă astfel accentele unei modernități indiscutabile, nu atât în sensul scriiturii, cât în acela al sincronizării: Iona este dintre noi, în ceea ce avem mai adevărat și mai tragic. E aici o hermeneutică inaccesibilă oricui, pe care însă autoarea ne-o pune la îndemână cu talentul și modestia-i binecunoscute. Utilă elevilor și nu numai, lucrarea de față completează o lacună a criticii literare, conturand, dacă mai era nevoie, profilul unei exegete de prima mărime. - Virgil Borcan Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi O banca in mijlocul marii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând O banca in mijlocul marii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie O banca in mijlocul marii scrisă de Florina Mamina. O banca in mijlocul marii a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea O banca in mijlocul marii este editura PASTEL - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura PASTEL aici. Cartea O banca in mijlocul marii face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte subțirică, are numai 80 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând O banca in mijlocul marii și, de asemenea, sperăm că autorul Florina Mamina, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
1 secunde