Credinta si speranta

... ziua a opta începe cu scandal și necaz. Naveta gașterilor apare din senin, scapără niște flăcări și ne omoară cămilele. Noi am ridicat mâinile sus, strigând că suntem pașnici, în limba română.
Citește tot rezumatul cărții Credinta si speranta... Lipoveanul a mai adăugat și o samă de sfinți din calendarul său multicultural, însă n-a impresionat mai mult decât noi.   Agresorii au tăcut ca porcu’ în păpușoi, ne-au radiat din nou și au dispărut. Eu și Cremene ne-am scuturat de praf și am aprins câte o țigară, să ne mai treacă oful. Bălaiul a desfăcut o sticlă de whisky, a sorbit cam jumătate din ea și ne-a explicat gestul său: - Asta ar mai lipsi, să mor treaz, să râdă nea Petrică din poarta raiului de mine. ... ... apa murmură el. Vremuri de bejenie, lipa. Vremurile nu sunt chiar nasoale, mă autosugestionez eu și mă apuc de ales alimentele. Mă asigur că am destule țigări și cafea, ca alimente de bază în misiune. Îngrămădesc conserve într-o tolbă, iau burduful cu apă și trec în fruntea formației de luptă.   Cremene fi permite lipoveanului să ia o carabină, pentru orice eventualitate. Pornim la drum vioi ca niște pionieri din „epoca de aur”. Dacă n-ați auzit de ea, n-ați pierdut decât niște slogane de preamărire a „celui mai iubit fiu al poporului”, fiu ucis chiar de cei care îi gâdilau orgoliul. Asta e o lecție pentru cei însetați de laude. Aproape de prânz, suntem survolați din nou de gașteri. De această dată, nu ne mai doare nimic, dar un țiuit puternic ne invadează urechile. - Ăștia ne cântă prohodu’, presupune Bălaiul.   Le țapurim și noi ceva? - Ai voie să le strigi orice, îi permite Cremene. - Crezi că are efect? - Măcar află că nu suntem muți.   - În ce limbă să strig?... Citește mai puțin...