Opera lui Kahlil Gibran este formatoare de conștiință, ne îndeamnă să redescoperim partea spirituală a vieții, ne amintește că omul este dator să lupte neîncetat pentru libertatea și demnitatea sa și că sufletul se îmbolnăvește în lipsa Frumuseții și a Iubirii.
Născut la 6 decembrie 1883, în nordul Libanului, Kahlil Gibran studiază în copilărie Biblia, limbile siriacă și arabă cu un călugăr. În 1895 emigrează în Statele Unite, unde îl cunoaște pe nonconformistul artist Holland Day, care îl introduce în cercurile artistice și îi preda literatura universală, desen și pictura, universul lui Gibran fiind marcat astfel de iubirea pentru scris și artă. În 1911 publică la New York o serie de piese poetice în proză printre care și „Aripi frante” (1912) și „O lacrimă și un zâmbet” (1914), un opuscul ce va prefigura principalele lui teme de meditație. Până în 1931, când se stinge din viață, Gibran pictează, scrie și publică permanent. La moartea sa, jurnalul New York Sun titra cu litere mari: „S‑a stins un profet”. Volumul reunește lucrări scrise în perioade diferite din viața autorului, în care sunt prefigurate sau dezvoltate binecunoscutele teme cuprinse în celebra sa lucrare, Profetul. - O lacrimă și un zâmbet (1914), un opuscul în care sunt prefigurate principalele teme de meditație ale autorului - Zeii pământului (1931), un lung poem în proză constând dintr-un dialog purtat între zeii Pământului cu privire la destinul omului - Rătăcitorul, apărută postum, este o colecție de parabole ce va vedea lumina tiparului în 1932 - Satan, o scurtă schiță, datând din perioada anticlericală a lui Gibran, în care e descrisă relația omului cu întruchiparea răului - Aripi frante, o scurtă nuvelă dedicată lui Mary Haskell, protectoarea sa, în care este relatată povestea tragică a primei sale iubiri, petrecută în Liban.
