Introducere in teoria si metodologia evaluarii

Evaluarea educațională este un subiect sensibil în orice sistem de învățământ. Dintre cele trei componente ale spiralei educației, predare-învățare-evaluare, ultima este de multe ori neglijată sau nu i se acordă un rol important în procesul de planificare și desfășurare a instruirii.
Citește tot rezumatul cărții Introducere in teoria si metodologia evaluarii... Procesul de învățământ,respectiv instruirea, adesea depinde de felul în care este proiectată evaluarea; nu se mai ține cont, de multe ori, de faptul că evaluarea curentă este parte integrată a învățării și predării. Dacă evaluarea curentă îi poate stabili profesorului sarcini evaluative pe anumite grade de dificultate, evaluarea externă trebuie să fie oficială, iar în ceea ce privește instrumentele de testare ele trebuie să fie aceleași. O atribuție importantă în educație este dovedită prin nevoia de a măsura eficacitatea și eficiența procesului de învățământ. În același timp, evaluarea rezultatelor școlare este specifică în structura sistemului integrat de evaluare.   Evidențiem faptul că rezultatele școlare nu sunt legate numai de cunoștințele dobândite de elevilor în domeniul cognitiv, mai mult au legătură cu comportamentul în formarea personalității elevului. „A evalua înseamnă a emite judecății de valoare privind învățarea de către elev, pe baza unor criterii adecvate obiectivelor fixate în vederea luării unor decizii”   În ceea ce privește evaluarea școlară ajungem fără tăgadă la procesul de predare-învățare-evaluare, făcându-se trecerea de la exteriorizarea ca instru¬ment de măsură și control, la un demers pus pe învățarea activ-interactivă realizată de către elev. „Evaluarea utilizează măsurătorile, dar merge mai departe, implică o judecată de valoare” (Davitz J., Ball S.). Activitatea de evaluare cere cadrului didactic să opereze o separare între real și ideal, iar din această perspectivă, evaluarea pune în evidență legătura de relație, ce este și ce ar trebui să fie, ce anume a învățat elevul și ce ar fi trebuit să învețe. Pentru o abordare științifică este nevoie de evaluarea științifică; aceasta are rădăcinile în apariția testelor, odată cu dezvoltarea psihotehnicii și parcurge mai multe etape relevante . Perioada măsurătorilor, de perfecționare continuă a bateriilor de teste, a condus la extinderi: de la măsurarea dezvoltării psiho-motorii, la măsurarea inteligenței, a aptitudinilor până la evaluarea cunoștințelor, abilita¬ților, performanțelor, comportamentelor.   „Docimologia reprezintă studiul siste¬matic al examenelor, analiza științifică a modurilor de notare, a variabilelor notării la examinatorii diferiți și la același examinator, a factorilor subiectivi ai notării, precum și identificarea mijloacelor menite să contribuie la asigurarea obiectivității unei examinării și evaluării”. Docimologia didactică este știința psihopedagogică ce studiază problemele examinării și notarii, cuprinzând în sfera sa de preocupări studiul sistematic al: examenelor și concursurilor; modurilor de notare; variabilității notarii la același examinator și la examinatori diferiți; factorilor subiectivi ai notării; mijloacelor care concură la asigurarea obiectivi¬tații evaluării. Ea susține necesitatea lărgirii sferei de aplicare, a flexibilizării sale de aplicare, astfel încât ea să poată fi integrată cu succes în toate tipurile de activități educaționale care vizează formarea integrală a elevilor. Constituirea și dezvoltarea docimologiei are consecințe de mare relevanță pentru că nu este vorba doar de examinare și notare, de orientare școlară și profesională, de indicarea locului deținut de fiecare persoană în sistemul de relații și valori sociale, ci de relevanță evaluării pentru progresul unei societăți și al unei națiuni. Actualmente are loc o mutație care marchează trecerea de la măsurarea și evaluarea cu precădere globală, finală cu accent pe informația acumulată, către o evaluare realizată sistemic, integrată în toate secvențele actului pedagogic și orientată spre măsurarea tuturor rezultatelor activității de educație.   Evaluarea școlară trebuie să conducă la obținerea unor informații utile privind finalitățile educației, ulterior aprobând luarea unor hotărârii pertinente. În acest context, actul evaluării are două momente: măsurarea și aprecierea; măsurarea este mărimea fără originalitatea educatorului, iar aprecierea/inter¬pretarea școlară trebuie să conducă invariabil la elaborarea sau enunțarea unei judecăți de valoare. Măsurarea este un demers evaluativ cantitativ, care constă în atribuirea de simboluri (cifre, litere, calificative) unor elemente care constituie obiectul măsurării (subiecți, caracteristici, însușiri). Obiectul măsurării trebuie definit în mod clar prin comportamente sau caracteristici observabile. Exactitatea măsurării este în funcție de: calitatea instrumentelor utilizate (probe, teste etc.); gradul de adecvare a acestora în raport cu specificul fenomenelor măsurate; capacitatea evaluatorului de a se exprima cu ajutorul numerelor/calificativelor ceea ce este caracteristic fenomenelor vizate. Aprecierea presupune raportarea datelor obținute prin măsurare la un set de criterii sau de norme, în vederea emiterii unor judecați asupra valorii rezultatelor și a elaborării concluziilor. Se estimează calitativ rezultatele măsurate prin aprecieri (de genul foarte bine, bine etc.), laude, observații critice. Calitatea aprecierii este dependentă în mare măsură de experiență și trăsăturile personalității evaluatorului, de gradul de pregătire a acestuia.   Evaluarea se raportează la sistemul de învățământ apropiat cu alte sisteme ale organismului social, ca atare o atribuție importantă în demersul procesului didactic îl are feedback-ul; această conexiune inversă/retroacțiune este asigurată de actul evaluării. Evaluarea, în general, trebuie să aibă în vedere și alte componente ale actului paideutic, așadar este interesant de raportat potrivirea finalităților școlare la valorile și cerințele sociale. Se vorbește mai puțin sau deloc despre problematica evaluării profesorului, iar această evaluare are și un sens de relaționare la dobândirea competențelor de către elevi, dar și la aprecierea specialiștilor, abilitați care constă în evalu¬area formativă și normativă a profesorilor. Evaluarea formativă are ca scop susținerea cadrelor didactice pentru a-și îmbunătăți activitatea și acțiunea didactică, iar evaluarea normativă stabilește recunoașterea competențelor cadrelor didactice.   Evaluarea reprezintă, alături de predare și învățare, o componentă operă¬ționala fundamentală a procesului de învățământ. Ea constituie elementul reglator și autoreglator, de conexiune inversă, prin sistemul de învățământ privit ca sistem cibernetic. În perspectiva corelațiilor sistemice dintre predare-învățare-evaluare, evaluarea ne informează despre eficiența strategiilor și metodelor de predare-învățare, dar, în același timp și asupra corectitudinii stabilirii obiec¬tivelor operaționale și a măsurii în care acestea se regăsesc în rezultatele școlare (cunoștințe,abilitați, capacități, atitudini, competențe).   Principalele mutații produse în evaluarea modernă țin de: • trecerea de la evaluarea rezultatelor la evaluarea procesului și a condițiilor; • reconsiderarea criteriilor de evaluare, în centru fiind raportarea la competențe generale, specifice, obiective curriculare, dar și luarea în calcul și a altor indicatori ca de exemplu: conduită, atitudinile, gradul de încorporare a unor valori; • diversificarea formelor și mijloacelor de evaluare și ridicarea calității instrumentelor de evaluare în vederea realizării unui grad cât mai înalt de obiectivitate a evaluării; extinderea folosirii testului docimologic, a lucrărilor cu caracter de sinteză, a unor metode de evaluare a achizi¬țiilor practice; • extinderea evaluării asupra întregii personalități e elevilor și asupra tuturor aspectelor educative ale activității școlare; cuprinderea în evaluare și a altor elemente ale spațiului școlar (competente relaționale, comunicaționale, disponibilități de integrare socială); • antrenarea elevilor la autoevaluare și la interevaluare; transformarea lor în parteneri reali ai profesorului. Citește mai puțin...