P
ledoaria lui Socrate din finalul disputei cu sofiștii Gorgias, Polus, Callicle și Cherefon, pentru desăvârșirea omului și pentru promovarea binelui în treburile statului, explică de ce învățatul de o rară puritate morală, care era Teofil Simenschy, a ales și a tradus, în 1920, dintre toate dialogurile lui Platon tocmai Gorgias (sau despre retorică): „Singură afirmația aceasta rămâne neclintită - rostește Socrate -, anume că trebuie să ne ferim mai mult de-a comite o faptă rea, decât de a o suferi, și că cea mai înaltă datorie a cuiva este ca să-și dea silința nu ca să pară bun, ci ca să și fie, atât în particular, cât și în public; iar dacă cineva devine rău în vreo privință, trebuie să fie pedepsit; și aceasta-i al doilea bine după acela de a fi drept; ca să devii drept și să fii îndreptat prin pedeapsă; iar orice lingușire, atât față de sine cât și față de ceilalți, fie puțini, fie mulți, trebuie evitată, iar oratoria, trebuie întrebuințată totdeauna în vederea binelui și a oricărei fapte bune.“
