Cartea de față cuprinde cuvântarea părintelui Calciu - nepublicată până acum -, rostită cu ocazia primei invitații oficiale în România, în 1995. Este o mărturisire pătrunsă de bucuria revederii, de adierea libertății de a spune lucrurilor pe nume a unui om care și-a petrecut un sfert din viață în închisoare din cauza cuvântului.
De la vârsta ecleziastului, suferința nu mai produce ura, ci devine o binecuvântare, un loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Nu trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne îndepărteze suferința, ci trebuie să-L rugăm să pătrundă în suferința noastră și să o umple de Sine Însuși, să o îndumnezeiască - este îndemnul părintelui.
