Ce-ar fi daca ne-am inventa propria viata?

Problemele de comunicare sunt adesea cauza nefericirii și a singurătății noastre. Cum să-ți dezvolți intuiția? Cum înveți să păstrezi o relație importantă? Cum să te respecți în fiecare zi? Autorul ne propune, bazându-se pe bogata sa experiență în domeniul relațiilor interumane și pe numeroasele exemple din viața reală, metode prin care putem reinventa viața, nu în funcție de ceilalți, ci de noi înșine și de adevăratele noastre aspirații.
Citește tot rezumatul cărții Ce-ar fi daca ne-am inventa propria viata?... Pentru fiecare situație și întrebare, el sugerează piste și experiențe noi ce ne vor ajuta să ne reconstruim propria viață, să fim mai fericiți, oferindu-ne o extraordinară lecție de viață și de încredere. Fragment din volum:     "De câțiva ani, una dintre credințele mele cele mai vii se referă la faptul că depinde de fiecare dintre noi să primească, să protejeze și să mărească fărâma de viața pe care a primit-o cadou de la părinții noștri. Fărâmă de viața unică ce a fost depusă în momentul conceperii noastre, la crearea primei celule, apoi legănată și hrănită în timpul gestației, propusa lumii și ansamblului universului în momentul nașterii, pentru a se îmbogăți de-a lungul întregii existențe cu scopul de a fi (fără îndoială) restituită mai împlinită, mai profundă, mai dinamică în momentul trecerii spre acel tărâm pe care-l numim moarte sau tărâmul celălalt.     A da mai multă viața vieții, a fi garant al propriei vieți, a da un plus de energie și a dinamiza vitalitatea vieții care este în fiecare din noi, iată ceea ce consider eu ca fiind sensul central al trecerii noastre pe pământ.     A împlini viața ce este pe cale să fie trăită și a nu te mulțumi doar să o hrănești, să o întreții și să o amplifici în fiecare clipă, dar și să o protejezi de tulburările relaționale ar putea fi un cadou pe care să ni-l oferim cu ocazia întâlnirilor, descoperirilor și a diverselor noastre experiențe de-a lungul întregii existențe.      Această încercare de ancorare, de vigilență și de coerență poate fi o stimulare în vederea depășirii de sine, pentru a confirma ceea ce suntem toți: femei și bărbați responsabili, conștienți și deschiși la cea mai dificilă libertate, aceea de a fi. O libertate care ne permite să accedem la ceea ce este mai bun în noi, să ne întâlnim posibilitățile, eliberăm resursele, să ne sprijinim pe forțele vii care circulă în fiecare dintre noi, pentru a le împărți cu cei care ne înconjoară.     Din nefericire, se întâmplă ca această fărâmă de viață să fie maltratată, infantilizată sau rănită de celălalt, și cel mai adesea de noi înșine.     De celălalt, și mai ales de anturajul nostru apropiat — părinții noștri, educatorii noștri și, mai târziu, partenerii noștri intimi care, transmițând mesaje negative ce sunt echivalentul toxinelor și otrăvurilor, agresează energiile noastre, diminuează încrederea în sine, violentează vitalitatea acestei vieți care curge în fiecare dintre celulele noastre.     De noi înșine, atunci când lăsăm prea mult spațiu sabotorilor noștri interiori, când ne descalificăm, ne devalorizăm, întreținem resentimente, ranchiune, culpabilizări sau chiar autoviolență, evitând de a lua în calcul nevoile noastre vitale de supraviețuire sau nevoile noastre relaționale.     Se pare că mulți au uitat această necesitate de a se îngriji de viața care este în noi. Unii consideră viața ca o datorie, o evidență, o prezență dobândită pentru totdeauna, care se întreține aproape automat fără alte precauții cu excepția nevoii de a o alimenta, de a o proteja de frig și alte agresiuni naturale, de a nu o pune în pericol în actele vieții sociale, în angajarea și acțiunile noastre cotidiene.” Citește mai puțin...