Top 78 Cele mai vândute cărți din 2012

Basil Hallward picteaza intr-o buna zi portretul tulburator al lui Dorian Gray. Doar ca, odata cu trecerea timpului, tinarul din tablou imbatrineste, pe cind modelul lui, Dorian, ramine neschimbat. Fiecare fapta, fiecare an trecut lasa pe chipul pictat inca un semn, fara ca acest amanunt sa fie cunoscut de ceilalti; doar creatorul lui, Basil Hallward, stie, iar pentru aceasta e ucis de Dorian Gray. Acesta din urma va ajunge si el la confruntarea fatala cu reflexia sa pictata si va sfirsi, imbatrinit fara veste, victima misterioasa a imaginii din tabloul pe care atit l-a pretuit.

Romanul este povestea unui om care si-a trait cea mai mare parte a vietii singur, in vremuri nefericite si tulburi. Tara in care se nascuse cadea, incet dar sigur, in zona economica a tarilor mediu dezvoltate, iar contemporanii sai, pinditi adesea de saracie, singuratate si amaraciune, se obisnuisera sa inlocuiasca sentimentele de iubire si afectiune cu indiferenta si chiar cruzime. In momentul disparitiei sale, Michel Djerzinski, personajul principal, era unanim apreciat ca un biolog eminent, candidat serios la premiul Nobel. Adevarata lui importanta avea sa apara insa abia mai tirziu, cind va fi recunoscut ca unul dintre artizanii a ceea ce este denumit „a treia mutatie metafizica”. Romanul a fost ecranizat in anul 2006, in regia lui Oskar Roehler, intr-o productie distinsa cu Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin.

Apreciata scriitoare Florence L. Barclay  a obtinut un senzational succes cu aceasta carte al carei titlu a fost inspirat de celebra romanta Rosary. Desi scrisa in stil victorian, tema a ramas extrem de actuala si de emotionanta. Personajele principale, Jane si Garth, traiesc o adevarata poveste de dragoste. Cand el o cere in casatorie, se loveste de un refuz neasteptat, desi Jane il iubea cu toata fiinta sa. Cu inimile sfasiate, cei doi se despart, dar peste o vreme, in imprejurari neasteptate si triste, destinul ii aduce unul in calea celuilalt. Acum, este randul lui Garth sa se indoiasca de adevaratele sentimente ale fetei. Spre deosebire de alte povesti de dragoste, cei doi, firi total opuse, reusesc sa isi armonizeze sentimentele, fiecare invatand sa tina seama de problemele celuilalt. Va fi oare suficient pentru ca Jane si Garth sa ramana impreuna? Stilul inconfundabil al autoarei reuseste sa capteze la maximum interesul pana la ultima fila, chiar daca nu este vorba de un cititor de romane de dragoste.

Editie noua, in cadrul seriei de autor dedicate apreciatului prozator american Philip Roth, unul dintre scriitorii cu sanse reale la cistigarea mult-rivnitului Premiu Nobel pentru Literatura.   M-am maritat cu un comunist este povestea denuntarii si dezonorarii lui Iron Rinn. O carte despre cruzime, umilire, tradare si razbunare, o tragedie americana asa cum numai Philip Roth poate imagina – feroce si comica, scrisa cu o precizie necrutatoare.   La inceput de mileniu, Roth ramine la fel de caustic, de furios, de distractiv si de periculos ca acum patruzeci de ani. - The New York Review of Books   Un roman remarcabil prin observarea atenta a vietii americane intr-o perioada frenetica: epoca «vinatorii de vrajitoare» a senatorului McCarthy. - The New York Observer   O carte amara ce reinvie in chip stralucit idealismele si ipocriziile perioadei postbelice. - Robert Stone

Cuprins: O faclie de Paste Pacat... Doua loturi La hanul lui Manjoala Canuta om sucit La Conac Reportaj In vreme de razboi Groaznica sinucidere din strada Fidelitatii Tren de placere Inspectiune 25 de minute... Poveste Om cu noroc! Grand Hotel "Victoria romana" Norocul culegatorului O inventie mare Noaptea Invierii Kir Ianulea Calul dracului Abu-Hasan

Alex Cross era o stea in ascensiune in politia din Washington, D.C. cand un necunoscut i-a impuscat sotia, pe Maria, chiar in fata lui. A renuntat la razbunare cand si-a dat seama ca trebuie sa se ocupe de copiii lui, care ramasesera fara mama. Peste ani, Alex face o schimbare in viata lui. Dupa ce pleaca din FBI, lucreaza din nou ca psiholog. Viata lui alaturi de cei dragi pare sa fie din nou in ordine. Are chiar sansa de a-si face o prietena. Dar apoi, fostul partener al lui Alex, John Sampson, ii cere o favoare. Este pe urmele unui violator in serie, unul al carui mod brutal de operare include amenintarea victimelor cu fotografii terifiante. Cross si Sampson au nevoie de declaratiile acestor femei pentru a-l putea prinde pe violator, dar victimele refuza sa le dezvaluie ceva despre agresor. Cand unul dintre cazuri sugereaza o legatura cu moartea Mariei, Alex ar putea avea ocazia de a-l prinde pe ucigasul sotiei sale. Va avea oare sansa de a face in sfarsit dreptate? Sau este vorba doar despre obsesia lui?  Romanul a fost ecranizat in 2012.

Unul dintre cei mai indragiti scriitori japonezi, autorul bestsellerului 1Q84   Dupa patru ani de la intimplarile din romanul In cautarea oii fantastice, in urma unui vis obsesiv, eroul fara nume al lui Murakami hotaraste sa se intoarca in Sapporo, in speranta de a descoperi un indiciu care sa‑l ajute sa o gaseasca pe Kiki, iubita lui disparuta fara urma. Acesta este inceputul unui dans hipnotic ce ii poarta pasii din Sapporo in Tokyo si Hawaii, intr-o inlantuire de evenimente petrecute la granita fragila dintre real si fantastic. Intre altii, parteneri de dans ii sint o fetita clarvazatoare de treisprezece ani neglijata de parinti, un fost coleg ajuns acum actor celebru si citeva prostituate de lux. Amestec de tragic si umor fin, cartea vorbeste, in esenta, despre fragilitatea vietii si nevoia de comunicare si de caldura umana.

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Iedera este o poveste despre sacrificiu. Annesa, protagonista romanului, comite un gest ale carei consecinte morale o vor urmari toata viata, iar eroismul ei consta in acceptarea culpabilitatii si in incercarea de a o depasi. Laureata a Premiului Nobel pentru literatura in 1926, Grazia Deledda si-a inchinat opera Sardiniei si oamenilor acestui tinut. Fragment din cartea "Iedera" de Grazia Deledda "- Poame bune, bombani astmaticul. - Da, imi amintesc, zise donna Rachele. Si noi ce ne-am mai framantat! Credeam ca v-au arestat. - De ce sa ne fi arestat? striga oaspetele aproape jignit. Asta in niciun caz. Eram doi nebuni, da, dar oameni cinstiti, asta o putem spune sus si tare. Totusi, trebuie sa marturisesc, am risipit multi bani... - De aceea... incepu batranul astmatic cu vocea sa enervanta, dar Annesa ii intinse de baut si il privi fix, iar el nu mai indrazni sa continue. Pe de alta parte, Ballore Spanu stia bine ca nebuniile din tinerete ale lui Paulu au dus la ruina familiei; nu era cazul sa o mai repete. O umbra trecu pe fata palida a donnei Rachele, iar ziu Cosimu zise: - Paulu e bun, bun ca painea calda, dar a fost de cand il stiu un tanar prea zvapaiat si fara judecata. Nu s-a temut niciodata de Dumnezeu. S-a distrat intruna, s-a bucurat de viata in toate felurile. - Se vede ca nu i-a fost dat sa se faca schimnic! exclama oaspetele. Si apoi, trebuie sa te bucuri de viata cat esti tanar... - Scuza-ma, eu ma bucur si acum, cand sunt batran, observa don Simone, cu un accent ironic. Nu-i placea sa se vorbeasca rau de nepotul sau fata de straini si incerca sa schimbe discutia. - Zua Deche, se adresa el bolnavului, nu-i asa ca tinerii trebuie sa fie mai Tntelepti decat batranii? Batranul respira greu, incerca sa se ridice, striga iritat: - Tineretea? Eu am fost tanar, dar am fost totdeauna serios, in Crimeea am cunoscut un capitan francez care-mi zicea mereu: „Dumneata ai o suta de ani, sarduie!" Si... si... Marmora dupa batalie... si... si... Un acces de tuse nu-l lasa sa continue; donna Rachele se duse langa el, ii sprijini capul, ii facu semn sa se calmeze."

Lance si lumina este al doilea volum din seria Oamenii vazduhului inalt In vechea China, razboiul dintre matase si sabie e in toi. Puterile de dincolo de ceruri l-au trimis pe copilul Lunii pentru a-i distruge pe ultimii dintre nemuritori - dar oare moartea lor va insemna cu adevarat disparitia lumii? Sau exista un intunecat secret stravechi ascuns adanc in munte? Doar dragonii stiu raspunsul, dar acestia au disparut. In vreme ce Nugua ii cauta si se lupta singura pentru viata ei, Niccolo alearga prin desert si prin munti in cautarea copilului Lunii. El stie ca trebuie sa-l ucida, pentru a salva Poporul Norilor si intreaga China. Dar cum poate lupta impotriva fetei pe care o iubeste mai mult decat orice pe lume? Din seria Oamenii vazduhului inalt fac parte: •  Volumul 1: Matase si sabie •  Volumul 2: Lance si lumina •  Volumul 3: Dragon si diamant

„Ii revine cititorului menirea de a reconstitui coerenta epica, umplind golurile si refacind legaturile dintre episoade si personaje, dincolo de fragmentarea structurii de suprafata. Gabriela Adamesteanu construieste astfel un roman latent – formula narativa hibrida, utilizata, printre altii, si de Milan Kundera in Ridicole iubiri...” (Carmen Musat)   „Cine va dori sa regaseasca ambianta Romaniei din anii ’70-’80 o va gasi, intacta, in prozele scurte ale Gabrielei Adamesteanu. Nu numai o «lume» ne intimpina in aceste proze, ci si o «atmosfera». Or, atmosfera este prin excelenta sufletul unei lumi, vibratia ei interioara, ceea ce rezista perisabilului.” (Paul Cernat)   „In legatura cu proza scurta a Gabrielei Adamesteanu inca exista o prejudecata critica. Nuvelelor si povestirilor li s-a rezervat un rol modest: de poligon de incercari narative, in vederea Romanului. Realitatea e totusi alta. Proza scurta a Gabrielei Adamesteanu are ceea ce se numeste autonomie artistica. Eu nu cred ca tema in sine conteaza in literatura. Nu exista teme mari si teme mici. Dar, atunci cind ajungem la concluzia ca autorul pe care l-am citit cu creionul in mina e unul exceptional, in genul extensiv al romanului si in regimul intensiv al prozei scurte, un dialog cu temele lui devine obligatoriu.” (Daniel Cristea-Enache)

Sora Carrie, un roman ce a socat puritana societate americana de la inceputul secolului XX, este povestea unei tinere, care, atrasa de mirajul marii metropole Chicago, paraseste satul natal in cautarea unei vieti de vis.   Peripetiile tinerei aflata in cautarea marii iubiri, dar si a afirmarii, sunt descrise intr-un stil viu, dinamic.   Carrie va ajunge sa cunoasca marea dragoste si sa se bucure de puterea pe care ti-o confera notorietatea, dar cum totul are un pret, va trebui sa plateasca si ea, asemenea tuturor tinerelor pe care tentatiile marelui oras le indeamna sa nu respecte valorile morale cu care au crescut.

Baiuteii a fost tradus in Polonia (Czarne) si Marea Britanie (University of Plymouth Press), urmind sa apara si in Spania (Acantilado) si Bulgaria (Panorama +).   O carte despre copilarie si inocenta ei, despre prietenie si fotbal, dar, mai ales, despre universul familiei, cu toate ritualurile, iubirile, asteptarile si dezama-girile lui. In dialogul dintre autori, afirmatiile unuia sint reformulate de celalalt, istoriile capata mize diferite in functie de unghiul din care sint privite, personajele, dupa o scurta "cariera" intr-un capitol, sint demascate ironic in urmatorul... O literatura plina de farmec, in care peste oameni si omuleti (de la cei fantastici, precum Stim si Stam, "locuitorii" borcanului de mustar, pina la cei reali) pluteste nostalgia, compensata de umor, de un sarcasm blajin si de gustul dulce-amarui al unor povesti ce trezesc in fiecare dintre noi dorinta intoarcerii la propria copilarie.

Intr-una din primele zile ale lui iulie, catre seara, pe o caldura inabusitoare, un tanar parasi locuinta sa, o odaita mobilata pe care o avea in strada S., si se indrepta cu pasi marunti, nehotarat, spre puntea K. Avusese norocul sa nu-si intalneasca gazda pe scara. Odaita pe care o ocupa in mansarda unei case cu cinci etaje semana ca marime mai mult a dulap decat a camera. Gazda – care ii inchiriase camaruta, ii dadea dejunul si ii statea la dispozitie pentru orice avea nevoie – locuia cu un etaj mai jos si, de cate ori pleca de acasa, era nevoit sa treaca pe la bucataria ei, a carei usa era mai totdeauna deschisa. De fiecare data avea un sentiment de lasitate de care se rusina incruntand din sprancene, caci era mult dator gazdei si se ferea sa dea ochii cu ea. De felul lui nu era sfios sau las, din contra. Traia insa de catava vreme sub o stare nervoasa care se apropia de ipohondrie; inchis in sine, retras, evita orice intalnire, nu numai cu gazda. Saracia il coplesise, cu toate ca nu-i mai simtea greutatea. Renuntase sa se ocupe de lucrurile practice care ii asigurau existenta, nu simtea catusi de putin nevoia de a munci. In realitate, nu se temea nici de amenintarile ei, dar sa fie nevoit sa se opreasca pe scara, sa asculte tot felul de palavre despre lucruri indiferente, toate amenintarile si plangerile ei, sa caute sa scape prin scuze si minciuni – asta nu! Prefera sa se strecoare pe scara ca o pisica si s-o stearga fara sa fie vazut de nimeni.   De altfel, cand se vazu in strada, se mira ca de asta data se temuse atat de o intalnire cu gazda. "Planuiesc o fapta atat de mare si ma tem de astfel de nimicuri", se gandi zambind straniu...

Volumul de povestiri „Sa visezi nori pe cerul lunii”, aparut la Editura Vremea, incepe cu o povestire cu acelasi nume, care te transpune in anul 2085, intr-o padure, unde doi adolescenti se intalnesc si pornesc in cautarea fantasticului intalnit in vise. Autorul afirma despre povestirile sale: „Desi sunt foarte, poate chiar prea, diferite ca subiecte si forme de constructie literara, toate povestirile au doua elemente comune, fie explicit, fie implicit, anume:- avantajul in perceperea miraculosului a celui cu statut de copil ca varsta sau ca traire conservata fata de cel cazut in mrejele exclusive ale realului;- ineluctabilul conflict intre cele doua categorii umane.” Waldi (Oswald) L. Horer si-a desfasurat activitatea de cercetator in cadrul Academiei Romane, timp de 45 de ani, ajungand in 1995 director adjunct stiintific al Institutului de Virusologie „stefan S. Nicolau” si conducator stiintific de doctorat, la Institutul de Chimie Fizica „ I.G.Murgulescu” si la Catedra de Chimie Fizica. Este autorul a peste 100 de lucrari originale personale, din care o treime publicate in reviste de specialitate din strainatate, si detinatorul a 24 de brevete de inventie.S-a afirmat si in domeniul cinematografiei, castigand doua premii Pelicula de aur cu filmele de scurt metraj, realizate intre 1979 si 1982.Oswald Horer este scriitor de povestiri stiintifico-fantastice, cum ar fi: „O carte de vizita”, „Transhumante galactice” si „5 povestiri”-adaptate radiofonic. Nu se opreste aici, fiind si scriitor de basme: „Basme de buzunar”, „Basmele lui Fat-Frumos”, „Ratacitor prin basme... si nu numai” si „O poveste cu povesti”.

Protagonistul romanului Femei, Henry Chinaski (alter ego al autorului, prezent in mai multe carti ale sale), este un scriitor alcoolic, mare amator de femei, macinat de gindul ratarii. Dincolo de obsesia pentru sex, bautura si pariuri la curse si de predilectia pentru scenele de umor negru care rasar, alaturi de erotismul dezlantuit, la fiecare pagina, se ghiceste disperarea naratorului care-si striga singuratatea, nevoia de tandrete si compasiune.   Fragment din romanul "Femei" de Charles Bukowski: "Ca s-o impac pe Lydia, am fost de acord sa merg in Muleshead, Utah. Sora ei se dusese cu cortul in munti. Surorile erau, de fapt, proprietarele unei mari parcele de pamint din zona. Fusese mostenit de la tatal lor. Glendoline, una dintre ele, isi ridicase cortul in padure. Scria un roman, Femeia salbatica a muntilor. Celelalte surori urmau sa soseasca din clipa in clipa. Lydia si cu mine am ajuns primii. Aveam un cort mic. Ne-am inghesuit in el in prima noapte, impreuna cu tintarii. A fost groaznic. In dimineata urmatoare, ne-am asezat in jurul focului de tabara. Glendoline si Lydia au gatit micul dejun. Cumparasem alimente de vreo 40 de dolari, inclusiv mai multe sticle de bere. Le-am pus sa se raceasca intr-un piriu de munte. Am terminat micul dejun. Am dat o mina de ajutor la spalarea vaselor si apoi Glendoline a scos romanul si a inceput sa ne citeasca din el. Nu era chiar rau, dar era scris fara profesionalism si avea nevoie de multiple revi-zuiri. Glendoline presupunea ca cititorul era la fel de fascinat ca si ea de propria-i viata - ceea ce era o greseala fatala. Celelalte erori erau prea numeroase pentru a mai fi amintite. M-am dus pina la piriu si m-am intors cu trei sticle de bere. Fetele au spus ca nu, nu voiau sa bea. Erau foarte antibere. Am discutat romanul lui Glendoline. M-am gindit ca oricine e in stare sa citeasca altora din propriul roman cu voce tare trebuie sa fie suspect. Daca asta nu echivala cu stravechiul sarut al mortii, atunci ce? Conversatia a deviat si fetele au inceput sa palavrageasca despre barbati, petreceri, dans si sex. Glendoline avea o voce pitigaiata si ridea nervos, incontinuu. Avea vreo 40 si ceva de ani, era des-tul de grasa si foarte neingrijita."

Aceasta este povestea despre cum un Baggins a avut o aventura si s-a trezit ca face si zice lucruri cu totul si cu totul neasteptate...  Bilbo Baggins este un hobbit care se bucura de o viata confortabila, lipsita de mari ambitii si care arareori face drumuri mai lungi decat cele pana in camara lui. Viata lui calma este deranjata de aparitia vrajitorului Gandalf si a treisprezece gnomi. Acestia vor sa-l ia cu ei intr-o aventura "intr-acolo si din nou inapoi", caci au un plan cum sa fure comoara lui Smaug, un dragon urias si extrem de periculos...  Preludiu la trilogia Stapanul Inelelor, Hobbitul s-a vandut in milioane de exemplare de la publicarea sa in 1937, devenind una dintre cele mai indragite si iubite carti ale secolului XX.    O capodopera fara cusur. - The Times   Fragment din romanul "Hobbitul" de J.R.R. Tolkien:   "- Cine esti si despre ce invoiala vorbesti? - Sunt Bard si de mana mea a cazut rapus dragonul si astfel ti-ai recapatat comoara. Oare acest fapt nu-ti da de gandit? Mai mult, sunt de drept mostenitorul lui Girion din Tinutul de Jos, iar in avutia ta se afla o mare parte din bogatiile caselor sale si ale orasului, furate de batranul Smaug. Oare nu trebuie sa vorbim despre acest fapt? Si inca ceva: in aceasta ultima batalie, Smaug a distrus salasurile oamenilor din Esgaroth, iar eu sunt si acum slujitorul Mai-marelui lor. In numele lui vorbesc si te intreb: oare nu te gandesti la suferintele si nenorocirea ce s-au abatut asupra poporului sau? V-au ajutat in ceas de mare cumpana, iar drept rasplata nu le-ati adus decat napasta, chiar daca nevoita, de buna seama. Adevar graia, cu vorbe mestesugite, desi rostite cu semetie si indarjire; in sinea lui, Bilbo isi zise ca Thorin va recunoaste, fare doar si poate, cata dreptate se gasea in ele. Nu se astepta, buninteles, sa-si aminteasca vreunul ca el fusese acela care descoperise de unul singur punctul slab al dragonului; si bine facea, pentru ca nimeni nu si-a amintit. Dar nici nu banuia ce putere putea sa aiba aurul pe care zacuse atata vreme un dragon, si nici ce se afla in inimile gnomilor. In zilele din urma, Thorin isi petrecuse ore indelungi in vistierie si patima ce i-o trezea aurul ardea cu valvataie in el. Macar ca ceea ce cautase el cu osebire era Piatra Straveche, ochiul sau dibuise multe alte lucruri minunate ce se gaseau acolo si-i aduceau in minte vechi amintiri despre trudnicile si suferintele neamului sau. - Ai pus cea mai rea dintre pricini ultima, si astfel la loc de frunte, raspunse Thorin. Comoara poporului meu nici un om n-o poate cere, caci Smaug, care a furat-o de la noi, ne-a rapit si noua viata sau casa. Comoara nu a fost a lui pentru ca faptele lui ticaloase sa fie rascumparate cu o parte din ea. Pretul bunurilor si ajutorul pe care l-am primit de la Oamenii Lacului le vom plati cum se cuvine - si la vremea lor. Dar nimic nu vom da, nici macar o farama, sub amenintarea armelor. Atata vreme cat in fata portilor noastre se afla o ostire inarmata, va privim drept dusmani si hoti. Imi sta pe limba sa te intreb cat le-ai fi dat rubedeniilor noastre din mostenirea lor de drept, de-ai fi gasit comoara nepazita, iar pe noi rapusi. - O intrebare indreptatita, raspunse Bard. Morti insa nu sunteti, si nici noi hoti. Ca sa nu mai spun ca aceia avuti se pot indura - dincolo de ceea ce se cuvine ori de vremea potrivita - de cei aflati la nevoie care s-au dovedit prieteni la ananghie. Cat espre celelalte intrebari ale mele, inca nu am primit raspuns. - Dupa cum am spus, nu voi cadea la invoiala cata vreme stau oameni inarmati la poarta mea. Si cu atat mai putin cu supusii Regelui elf, despre care amintirile mele nu-s catusi de putin placute. N-au ce cauta aici. Duceti-va, inainte sa zboare sagetile noastre! Iar de vrei a-mi mai vorbi, fa bine si trimite armia elfilor inapoi in codri, unde-i este locul, apoi te intoarce, lepadandu-ti armele inainte sa te apropii de prag. - Regele Elfilor imi este prieten si a fost alaturi de poporul Lacului atunci cand s-a aflat la ananghie, fara a-l lega vreo datorie, numai prietenia, raspunse Bard. Va vom da ragaz sa va caiti pentru vorbele acestea. Inteleptiti-va pana ne intoarcem! Si cu acestea o porni inapoi spre tabara."

Dupa Un an in Provence o noua relatare, la fel de amuzanta, narand in continuare aventurile autorului devenit intre timp un adevarat localnic, instalat comod, cu nevasta si catei, in casa de piatra de la poalele muntilor dintre Avignon si Aix. Din nou in Provence il gaseste incercand sa treaca prin vama britanica o valiza plina cu trufe, urmarind indeaproape un personaj a carui ambitie este sa faca broastele sa cante imnul Frantei si multe altele. Traducere din limba engleza de Andreea Popescu.

“Exista o legenda despre o pasare care canta o singura data in viata, mai dulce decat orice alta vietate de pe fata pamantului. Din momentul in care-si paraseste cuibul, cauta un copac cu spini si nu-si gaseste odihna pana nu-l afla. Apoi, cantand printre ramurile salbatice, ea se arunca singura in spinul cel mai lung si mai ascutit. Si, in extazul mortii, ea se inalta deasupra propriei agonii, scotand un tril mai dulce decat al privighetorii sau al ciocarliei. Un cantec al carui pret suprem este insasi existenta. Intreaga lume inmarmureste ascultandu-l si Dumnezeu in Paradisul sau zambeste. Pentru ca ceea ce este mai bun in viata noastra se obtine numai cu pretul unei dureri existentiale... Ori cel putin asa spune legenda.“

Ciocoii vechi si noi este un roman de marca al literaturii romanesti, dincolo de miza estetica a cartii, seriile succesive de cititori au fost fascinati fie ca au vrut, fie ca nu, in tot acest rastimp, de fenomenul ce constituie substanta  romnanului: ciocoismul, forma romaneasca a parvenitismului, a venalitatii si lacomiei, a lipsei de repere morale, a mitocaniei agresive si viclene, a exhibitionismului  imbuibatilor si ingamfatilor. Ciocoismul repugna, aproape tuturor, la prima vedere, dar el sta ascuns probabil in fiecare dintre noi; suntem obligati sa vedem ca mereu sunt create conditii si motive pentru renasterea lui; nimic nu-l poate stavili cu totul, cel putin pana acum. Iata, o constatare deconcertanta pentru oricine mediteaza serios si-n tonalitate responsabila despre centrele de imoralitate din spatiul nostru public. Parafrazandu-l pe Spinoza, autorul Eticii, am putea spune ca unei pasiuni si unui viciu nu le poti opune cu folos, decat ceva egal in forta, daca nu ceva mai tare decat ele. Deocamdata, ciocoismul este, din pacate, un viciu activ, iar adevaratele virtuti ale vietii democratice - politetea, spiritul de dreptate, cinstea, simplitatea, loialitatea, prudenta, toleranta, blandetea curajoasa si curajul bland, grija si iubirea - apar ca valori morale si forte sufletesti lipsite de vlaga.

Raiul gainilor (Polirom, editia I, 2004; editia a II-a, 2007; editia a III-a, 2010) a fost patru luni in topul vanzarilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar editia germana a fost declarata, in decembrie 2007, cartea lunii in Germania. „Eroi“ ai fostului regim politic, „oamenii muncii“ ce locuiesc intr-o mahala a unui oras de provincie sunt acum „balastul“ noii ordini, pensionari sau someri. Azvarliti de istorie la periferia lumii, isi petrec timpul in aburi de alcool si zumzet de palavre. Pe masura ce personajele se adancesc in discutii, realitatea lasa locul unei lumi formate din amintiri distorsionate, nostalgii, fantasme, frustrari, stereotipuri, proiecte si fantezii excentrice. Iar polii acestei lumi, construita de locuitorii strazii ca loc al refugiului colectiv, sint fantoma lui Ceausescu ce stapaneste asupra trecutului si un Occident straniu si nesigur. Un roman scris cu verva si cu un umor debordant, care nu il lasa pe cititor sa se plictiseasca nici o clipa.

• A utor distins cu Premiul Nobel  pentru literatura in 2017 • Autor distins cu  Booker Prize  pentru literatura in 1989   Aparut in Anglia, in 1989, romanul a primit in acelasi an prestigiosul Booker Prize si a fost transpus cinematografic, in anul 1993, de regizorul James Ivory, intr-un film de exceptie, avindu-i ca protagonisti pe Anthony Hopkins si Emma Thompson.   Stevens, majordom de moda veche, indragostit in tacere de frumoasa si inteligenta menajera din castelul lordului Darlington, se identifica intr-atit cu functia sa, incit trece senin pe linga dramaticele evenimente din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Nimic nu-l perturba de la indatoririle sale de "majordom absolut" - nici chiar pierderea singurei fiinte iubite - si abia spre sfirsitul vietii intelege ca lumea s-a schimbat profund si ca el nu este decit "o ramasita a trecutului".

Cartea Cele doua turnuri face parte din seria Stapanul inelelor Frodo si prietenii sai isi continua calatoria presarata de primejdii in incercarea de a-si implini misiunea si de a distruge Inelul in Haul destinului si a-l impiedica pe Sauron sa cucereasca Pamantul de Mijloc. Dar drumul lor e tot mai greu, Gandalf, vrajitorul, a disparut luptandu-se cu un spirit intunecat din minele din Moria. Iar omul Boromir a fost sedus de puterile Inelului si a pierit apoi in lupta cu orcii incercand sa-si repare greseala. Cat despre Frodo si Sam, ei sunt acum singuri, urmariti de o figura misterioasa oriunde s-ar duce.   Una dintre cele mai importante opere de fictiune ale secolului XX. - Sunday Telegraph   Citeste toate titlurile seriei Stapanul inelelor: • Cartea 1: Fratia inelului • Cartea 2: Cele doua turnuri • Cartea 3: Intoarcerea regelui   Fragment din cartea "Stapanul inelelor: Cele doua turnuri" de J.R.R. Tolkien:   "Noaptea se pogora tot mai rece. Aragorn si Gimli adormisera si, de cate ori se trezeau, il vedeau pe Legolas in picioare, alaturi de ei, sau plimbandu-se de colo-colo, inganand incetisor pe limba lui, si, pe masura ce canta, se aprindeau stelele dalbe pe bolta neagra. Astfel se scurse noaptea. Privira impreuna cum cresteau agale zorile pe cerul acum gol si senin, pana ce, la o vreme, se ivi si soarele. Era palid, straveziu. Vantul ajunsese la rasarit si toata ceata se risipise; in jurul lor, se intindeau tinuturi mohorate si nesfarsite in lumina amara. In fata si spre rasarit, vazura platourile golase bantuite de vant ale Rohanului, pe care le mai zarisera candva, de pe malul Raului cel Mare. Intre apus si miazanoapte se ridica neclintit intunecatul codru Fangorn; poalele lui umbroase se intindeau pe inca vreo zece leghe, iar povarnisurile impadurite se pierdeau hat-departe, amestecandu-se cu zarea albastra. Undeva indarat palpaia, ca si cum ar fi plutit pe un nor cenusiu, fruntea alba a varfului Methedras, ultimul din Muntii Cetosi. Scaldatoarea Entilor curgea dinspre codru catre ei, iute si ingusta acum, despicata de bancuri pana in strafunduri. Intr-acolo se indreptau urmele orcilor, venind dinspre coline. Aragorn isi plimba de cateva ori privirea scrutatoare de-a lungul darei dintre rau si codru, si vazu, departe, inecata in verdeata, o umbra, ca o pata intunecata ce se deplasa cu iuteala. Se arunca la pamant si asculta iar, incordandu-se. A laturi de el, Legolas deslusi insa, tinandu-si mana lunga si lina streasina la ochii lui de elf, ca umbrele si petele de culoare nu erau altceva decat o puzderie de siluete minuscule de calareti. Varfurile sulitelor pe care le purtau sclipeau in lumina zorilor, ca niste stelute de pe taramul celalalt. Departe, indaratul lor, se inaltau rotocoale subtiri de fum cernit. Peste campiile goale era atata liniste, incat Gimli auzea vantul prin iarba. - Cavaleri! striga Aragorn, sarind in picioare. O multime de calareti pe armasari iuti, care se indreapta spre noi. - Da, zise Legolas, sunt o suta cinci. Balai le este parul si lucitoare, sulitele. Capetenia lor e foarte inalta. Aragorn surase. - Ascutiti mai sunt ochii elfilor! zise el. - Ba mai mult, facu Legolas, pot sa-ti spun ca sunt cam la cinci leghe de noi. - De-or fi cinci sau de-o fi una, tot aia e, zise Gimli; n-avem cum scapa de ei pe taramul asta pustiu. O fi mai bine sa-i asteptam aici, sau sa ne continuam drumul? - O sa asteptam, spuse Aragorn. Sunt vlaguit, iar urmarirea noastra, oricum, a cam dat gres. Sau, hai sa zicem, ne-au luat-o altii inainte, pentru ca acesti calareti se intorc pe urmele lasate de orci. S-ar putea sa primim vesti de la ei. - Sau lovituri de sulita, adauga Gimli. - Vad trei sei goale, dar nici urma de hobbiti, spuse Legolas. - N-am zis c-o sa primim vesti bune, zise Aragorn. Dar cum or fi, bune sau rele, o s-asteptam aici."

In 1770, Toussaint Valmorain debarca plin de speranta si de idealuri in portul Le Cap, aducand cu el cufere cu carti, haine scumpe si peruci pudrate. Insa plantatia de trestie a tatalui sau il sileste sa renunte la tot acest bagaj. Tanarul devine repede un plantator, poate mai putin crud decat cei cu vechime, dar suficient de inuman cat sa-si exploateze sclavii si, mai ales, sclavele. Preferata lui, Zarite, nu indrazneste sa se revolte. Dar, cand soarta il aduce pe plantatia Saint-Lazare pe tanarul sclav Gambo si Zarite se indragosteste, nimic nu va mai putea sta in calea tinerei care se descopera pe sine si descopera libertatea. Libertate pe care o va dobandi numai dupa ce framantarile vremurilor vor insangera insula si vor alunga stapani si sclavi spre un nou Pamant al Fagaduintei. Privita de pe puntea corabiei, in mijlocul apelor tropicale, insula Saint-Domingue ofera iluzia unui paradis. Muntii ei inalti sunt acoperiti de verdeata, campiile ei fertile sunt pline de roade. Dar, odata ce pune piciorul pe uscat, calatorul descopera ca, pentru unii, colonia este un infern. Zarite Sedella pare sortita unei vieti de supunere tacuta si nefericire. S-a nascut sclava si, pentru ca este sclava, copiii ei nu ii apartin, ci sunt o marfa de care stapanii dispun cum vor. Pentru ca este sclava, nu ii este ingaduit sa simta, sa vorbeasca, sa gandeasca. Si totusi, frumoasa mulatra va sti sa-si croiasca in Lumea Noua un drum spre fericire si libertate, in pofida tuturor uraganelor istoriei care matura, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Europa si Americile.

Sonata Kreutzer. Moartea lui Aleanin Nuvela Sonata Kreutzer a lui Lev Nicolaevici Tolstoi se contureaza ca o analiza a societatii de sfarsit de secol XIX, dezbatand in principal diferentele dintre statutul barbatilor si cel al femeilor si modul in care acestia sunt educati.   In timpul unei calatorii cu trenul, naratorul remarca in vagonul in care se afla prezenta unui personaj deosebit de interesant: Posdnicev, cunoscut pentru faptul ca isi ucisese sotia intr-un acces de gelozie. O data ce calatorii reuniti in acelasi compartiment adopta drept tema de discutie modul de realizare a casatoriilor in prezentul povestirii comparativ cu felul in care se faceau in trecut, fiecare personaj isi arata preferinta pentru vechile reguli (casatorii aranjate) sau, din contra, pentru cele noi (casatorii din dragoste). Identificarea lui Posdnicev ca cel care savarsise o crima face ca toti calatorii sa paraseasca compartimentul, mai putin naratorul. Astfel, incepe confesiunea lui Posdnicev privind toate suferintele indurate in timpul casniciei – suferinte care deriva din educatia necorespunzatoare primita de femei si barbati.

Romanul contureaza portretul lui Stephen Daedalus, un tanar de optsprezece sau nouasprezece ani care ne este infatisat ca student in primul si cel de-al doilea an de studii la colegiul iezuit University College din Dublin, in preajma anului 1900... Numindu-si personajul principal „Daedalus“, un nume pe de o parte mostenit de la tatal irlandez al lui Stephen si pe de alta parte atribuit de autorul irlandez al naratiunii, Joyce evoca un creator mitologic antic, si astfel protagonistul cartii intruchipeaza un mesaj cu adanci reverberatii in cultura. Daedalus este descendent al legendarului artist si, totodata, un nume pe care Stephen il poate onora numai daca va putea sa influenteze viitorul prin creatia sa. Ca erou, Stephen este doar un adolescent; ca artist, el este deja adult... desi nu este decat o prima versiune incompleta, lipsita de concentrarea si analiza minutioasa din Portret al artistului la tinerete, in ciuda unor inerente stangacii, aceasta creatie de inceput a marelui scriitor irlandez se inscrie, gratie prospetimii si exactitatii observatiei, precum si economiei si preciziei stilului, ca una dintre cele mai seducatoare dezvaluiri ale devenirii psiho-intelectuale a tanarului erou.

O moarte care nu dovedeste nimic este un roman dinamic, Ioana este un roman static. Iata prima distinctie dintre ele. Bineinteles, a doua oara voi avea mai multe calitati de amanunt, profunzime, rezultatul experientelor. Dar altceva ma intereseaza: ce e superior in literatura, dinamicul sau staticul? In prima carte: ce se intampla cu eroina? A murit? Il inseala pe Sandu? Oscilatia intre doua banuieli. Curiozitatea lectorului va fi sustinuta pana la ultimul rand. si mai departe daca se poate. In Ioana se cunoaste intriga de la inceput. Nici o surpriza. O tema care trebuie sa capete, in diferitele pasaje, cat mai multe forme. Dupa cum Brahms, pe o tema a lui Handel, inventeaza o serie de va riatii. Subiectul nu mai are nici o valoare, numai lucrul. Pe care sa aleg din cele doua forme de arta? Lectorul mediocru va prefera dinamicul. Curiozitatea lui va fi satisfacuta. Staticul este obositor.Trebuie un efort pentru a observa ca ai renuntat de bunavoie la orice spectacol, ca te multumeste numai jocul amanuntelor. Staticul are si un inteles mai adanc pentru acei care nu socotesc literatura numai ca un divertisment, si cred ca este expresia vietii celei mai intime. Nu mai inventezi nimic, caci orice evolutie, combinare de fapte, presupune o inventie. Jocul transformarilor noastre interioare este prea ascuns ca sa-l sesizam, dupa cum stim cu totii ca imbatranim dar numai la distanta observam schimbarea, si nu vom sesiza clipa cu clipa cum se indeplineste aceasta schimbare. Cand actiunea este statica, avem o enumerare de observatii de care suntem absolut siguri, ca sunt intepenite si nu in devenire. Deci este o arta care prezinta garantii de adevar. Modele celebre se gasesc: in romanele lui Balzac, de la primele randuri, de la descrierea orasului, a strazii, a casei in care va trai personajul central stim ca vrea sa ne dea un sentiment precis conturat: baron Hidot, Pere Goriot, Grandet. La fel, in piesele lui Moliere: Harpagon, Tartuffe, Mr. Jourdain. Intriga este intamplatoare, menita numai sa dea relief unui sentiment. Grandet, in toate scenele, in discutiile cu fiica sa, sau cu cunoscutii, inainte de moarte, va ramane un avar. si Julien Sorel traieste o serie de aventuri, numai ca sa-si desavarseasca temperamentul lui de ambitios. Adnotatiile lui La Bruyere sunt facute ca si cum oamenii ar ramane identici, oricat timp ar trece peste ei. si Proust studiaza apropiat oameni care raman cu aceleasi caracteristice. Se descopar deodata batrani, dar nu asistam la clipele cand se petrece aceasta imbatranire. Mai limpede: o carte dinamica presupune ca te ocupi numai de lucrurile exterioare oamenilor, caci numai intamplarile se pot petrece in salturi. O carte statica te obliga a ramane inauntrul oamenilor - fragment din Testament literar

Matase si sabie este primul volum din seria Oamenii vazduhului inalt Nugua nu a intalnit nici o alta fiinta omeneasca. Niciodata. Ea creste printre dragoni, pana cand dragonii dispar fara urma. Asa incepe lunga ei cautare in departarile Chinei. Intr-o lume straina pentru ea, se va intalni cu magicieni nemuritori, cu luptatori cu sabia zburatori - si cu Niccolo, un baiat cu ochii aurii. si el este in cautare. De sute de ani, poporul sau locuieste pe un nor, sus in atmosfera. Dar Poporul Norilor este amenintat cu disparitia. Niccolo a fost trimis sa gaseasca o substanta misterioasa fara de care poporul sau nu poate trai: respiratia dragonilor disparuti.   Traducere din limba germana de Erica Dumitrascu. Din seria Oamenii vazduhului inalt fac parte: • Volumul 1: Matase si sabie • Volumul 2: Lance si lumina • Volumul 3: Dragon si diamant

Bogdan Petriceicu Hasdeu. Scrieri. Volumul 08. Istoria critica a romanilor Volumul cuprinde monumentala lucrare de istorie in care marele invatat, examinand faptele de limba, a urmarit sa asigure cu ajutorul lor un suport puternic documentelor istorice si sa impuna astfel in stiinta istoriei adevarul de necontestat al unitatii romanesti din toate timpurile, sustinand teza substratului dacic ca o coordonata fundamentala a natiunii romane si aparand ideea continuitatii romanilor in Dacia. Lucrarea este o opera de mare originalitate, in care eruditia omului de stiinta se intalneste cu talentul scriitorului. Studiul introductiv, care insoteste editia, analizeaza atat problemele de istoria limbii romane abordate in lucrare, cat si limba si stilul acesteia, veritabil document lingvistic si stilistic al tendintelor innoitoare ale limbii literare a epocii. Text ingrijit si studiu introductiv de Grigore Brancus

Bine ati venit la clubul Custer Hill un club amplasat intr-o cabana de vanatoare luxoasa, printre membrii caruia se numara unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri, militari si oficiali guvernamentali din SUA. Aparent, clubul este un loc de relaxare intre prieteni. Insa intr-un weekend de toamna, comitetul executiv al clubului se intruneste sa discute despre tragedia din 11 septembrie si sa finalizeze un plan de razbunare, cunoscut numai sub numele de cod Focul salbatic. In acelasi weekend, un membru al brigazii antiteroriste este gasit mort. Curand, detectivul John Corey si sotia sa, agentul FBI Kate Mayfield, trebuie sa dea la iveala un complot care incepe la clubul Custer Hill si implica unele dintre cele mai importante orase americane aflate in vizorul unui dispozitiv nuclear. Corey si Mayfield sunt singurii care pot opri declansarea armei si dezlantuirea haosului mondial... Traducere din limba engleza de Patricia Scurtu.

VOLUMUL I (176 pagini)  + VOLUMUL II (167 pagini ) La aparitie, in 1930, romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, a surprins critica prin caracterul lui aparent neunitar. O poveste clasica de dragoste si un jurnal de razboi, greu de legat intre ele. Persoana intai a naratiunii nu parea suficienta pentru a fi citite impreuna. si mai era ceva, impresia, nu chiar usor de formulat, ca nici gelozia, nici razboiul nu aveau infatisarea cunoscuta din alte romane ale vremii. Ceea ce critica n-avea cum sa stie inca era ca, sub ochii ei, se petrecea o reforma a romanului pe cat de profunda, pe atat de radicala, si ca, in pofida inertiei unui gen devenit foarte popular, romanul nu va mai fi niciodata acelasi dupa Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. - N. Manolescu     Fragment din romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu:       „- Domnule capitan, vream sa va rog, ca si-aseara, pentru o permisie de doua zile la Campulung... Am acolo...     - Dragul meu, imi pare rau, dar nu se poate, ce sa-ti fac?     - Domnule capitan, nici nu va inchipuiti ce serviciu mi-ati face...     - Cum sa nu stiu... stiu... dar nu se poate...     Aseara, la popota, in sfarsit, a fost a treia incercare, mai nefericita decat toate. Eram cu gura arsa, cu ochii tari in cap, caci simteam ca nu voi putea fi la Campulung decat dezertand si, prevazand toata nenorocirea, eram totusi hotarat sa dezertez. Toata noaptea m-am framantat mistuitor.     Iata, au inceput sa se albeasca ferestrele, in casa intunericul se rareste ca un praf si eu n-am inchis inca ochii. Cearta cu Corabu mi se pare stearsa.     - Dom sublocotenent, va cheama dom capitan Dimiu... a venit dupa dumneavoastra Nistor Oancea.     Capitanul Dimiu e in camasa de noapte taraneasca si in papuci.     - Domnule... vrei sa pleci la Campulung?... Ai treaba acolo?     - Domnule capitan, trebuie sa ma duc negresit...     Tace indelung, pe ganduri, ca si cand m-ar fi chemat doar asa, ca sa-mi puie o intrebare acolo, si numai dupa un timp:     - Deh! domnule...     - Domnule capitan...     Acum soldatul ii aduce pe masa taraneasca, acoperita cu panza de casa, o dulceata si o cafea neagra.     - Mai adu o dulceata, Grigore, si o cafea pentru domnul sublocotenent. Si, intorcandu-se spre mine: Eu m-am deprins sa ma scol de dimineata si asta e „cafeaua mea cu lapte".      Ma masoara din cap pana in picioare si iar tace. Il masor si eu incercand sa ghicesc ce ganduri are, ba sunt ispitit sa-i dau branci, inspre cel bun.     - De, domnule... stiu eu ce sa fac?... Deh... i-am spus-o si lui Orisan aseara. E ordinul regimentului sa nu paraseasca nimeni unitatea. Uite ce... Ia un om cu dumneata, care stie sa te duca pe deasupra, sa ocolesti Dambovicioara, dai drept in soseaua mare, ca sa nu intalnesti pe nimeni de la regiment. Dar si daca te intalneste cineva, sa spui ca te-am trimis sa faci o recunoastere spre Rucar.     Am crezut ca irumpe totul in mine de atata frenezie.     - Domnule capitan, n-aveti nici o grija.     As fi vrut sa trec pe la Orisan sa-i multumesc, dar mi-era sa nu intarzii. Probabil ca aseara, la popota, au discutat cu totii intamplarea, datorita lui.     Am luat un soldat care stia drumul peste culme si am pornit-o asa cum ma gaseam.     Mai intai spre Giuvala, urcand incet, pe urma am ocolit, vaslind peste pasuni si faneturi, pana deasupra soselei mari. Era un soare viu, ca de cristal apos si cu raze evidente, care dadea reverberatii umede culmilor stancoase si facea proaspat verdele vegetal. Roua se uscase, dar tot mai dainuia cat sa ne ude incaltamintea. Muntii cei mari, priviti cum veneau amenintatori spre noi, de sus, cresteau, desfiintand departarea. In stanga, Ghimbavul, nemaipomenit de masiva moschee de piatra (pe langa ea, Sfanta Sofia sa para jucarie de are de jur-imprejurul cupolei de piatra povarnisurile de sute de metri, drepte ca niste pereti, din care insa creste o vegetatie de stanci, ici-colo amestecata cu cea de brazi. Aceste povarnisuri sunt atat de apropiate de cele ale muntilor vecini, numai cativa metri uneori, ca fundul prapastiilor, cu paraiele lor, n-au vazut de cand e lumea, niciodata, soarele... ici-colo, nici lumina lunii.”

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura •  Autor distins  cu Thomas Mann Prize pentru literatura Toba de tinichea este o pretinsa autobiografie a piticului Oskar Matzerath, nascut la granita dintre Germania si Polonia, care sustine ca s-a oprit deliberat din crestere la virsta de trei ani, in semn de protest fata de lumea adultilor. Oskar asista la nazificarea familiilor germane obisnuite, la ororile razboiului si la miracolul german postbelic. Acuzat de o crima pe care nu a comis-o, Oskar este inchis intr-un ospiciu, de unde, cu vocea sa ascutita care sparge geamurile si cu rapaitul tobei sale de jucarie, condamna toata nebunia lumii moderne. Gunter Grass este laureat al Premiului Nobel (1999) Traducere din limba germana si cuvint inainte de Nora Iuga Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

O tanara femeie, provenita din patura burgheza, se casatoreste cu un aristocrat, dar mariajul incheiat sub presiunea plecarii la razboi a sotului devine o adevarata inchisoare pentru Constance, cand barbatul se intoarce de la razboi paralizat. Chiar daca romanul este intitulat Amantul doamnei Chatterley, luminile rampei sunt concentrate pe personajul feminin, nu pe cel masculin, titlul sugerand doar definirea femeii prin amprenta si prisma celuilalt element din ecuatia iubirii. Cu dragoste si meticulozitate, D. H. Lawrence isi contureaza eroina, ne arata trairile si zbuciumul ei interior, tineretea aflata in fata ingrozitoarei decizii de a renunta la iubirea fizica in favoare unei iubiri false, spiritualizate, pentru un sot imobilizat intr-un scaun cu rotile, manat doar de mici ambitii. Romanul este o pledoarie pentru plenitudinea trairii iubirii, pentru intregul sentimentului amoros care nu poate exista in lipsa elementului sexual vital. Setea de iubire a lui Constance se revarsa asupra celui care are grija de vanatul de pe mosia sotului ei, Oliver Mellors. Poate ca dincolo de indrazneala de a scrie negru pe alb cuvinte considerate obscene, D. H. Lawrence a infruntat societatea timpului sau creand un cuplu „impotriva firii“, adica alaturand personaje de conditii sociale diferite, o burgheza si un barbat din patura muncitoreasca (in carte, personajul masculin are origini de miner). Partea senzuala din Constance se revolta in fata discutiilor sterile purtate in cadrul intalnirilor din casa mohorata, discutii care sugereaza, la un moment dat, un ideal al vremurilor, acela de eliminare a sexului dintre barbat si femeie in favoarea unui sentiment aseptic, pe care contemporanii lui Lawrence il vedeau, pesemne, perfect. Revolta ei se concretizeaza in legatura adultera cu slujitorul sotului ei, legatura pe care o traieste cu intensitate si daruire. Lawrence nu foloseste cuvinte tari in descrierea scenelor sexuale doar cu intentia de a atrage atentia. Dialogurile personajelor sunt atat de naturale, incat limbajul vulgar arata altceva, si aici intervine arta scriitorului. Cuvintele obscene nu fac decat sa demonstreze cat de puternica devine legatura dintre cele doua personaje, cat de lipsita de prejudecati trebuie sa fie, in fapt, iubirea. Caci Constance se simte cu adevarat iubita pentru ca Oliver Mellors nu se ascunde in spatele unor sentimente idealizate ci isi arata, fara ascunzis, dorinta sa de barbat fata de corpul ei de femeie. Finalul cartii este neclar, insa schimbul de scrisori dintre Constance si Oliver indica o alta dimensiune a iubirii celor doi. Tocmai pentru ca relatia lor sa nu cada in desuet, Lawrence a apelat la acest dialog epistolar in care ne sugereaza cat de profunda este legatura amantilor. Vorbelor fierbinti din timpul actului sexual li se suprapun cele duioase din corespondenta, dorintele lor inca neimplinite. Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

„Zilele regelui e un roman clar ca o fereastra bine stearsa, fermecator, aerisit, imbibat de acea jubilatie a scrisului atit de rara la scriitorii romani din zilele noastre. Povestea se tine foarte aproape de cronologia unei felii de istorie, folosind-o strict ca pe o canava. Pare sa fie un fel de ancora, caci mesajul nu e legat de istorie, ci de omenescul din ea. Restul e doar placerea fictiunii, care nu se sprijina neaparat pe portrete, in sensul clasic al cuvintului. Centrul de greutate e altundeva, in atmosfera si in detalii. Ca un tablou de Bruegel cel Batrin, Romania de dupa unirea Principatelor e o idila inselatoare.” (Tania Radu)   „Zilele regelui e o bijuterie de roman, tocmai azi, cind ni se spune foarte decis, de catre oameni inteligenti si cu haz, ca tinerii scriitori nu mai vor sa scrie capodopere. Filip Florian ii contrazice, blind.” (Radu Cosasu)   „In aceasta bijuterie romanesca, lucrata cu pasiune si migala de orfevrier, Filip Florian confirma ca este nu doar un scriitor de mare clasa, ci si unul extrem de exigent cu sine, deloc grabit si deloc orbit de lumina reflectoarelor.” (Carmen Musat)   „Stilist desavirsit, dispus sa riste noi formule romanesti, ambitios si pretentios cu ce scrie, dincolo de orice teribilism, moda sau compromis, dedicat literaturii adevarate, nu surogatelor, Filip Florian este un scriitor rar, iar Zilele regelui, un statement al artei sale.” (Marius Chivu)

Traducere din limba japoneza si note de Florin Oprina Roman ecranizat in 1979, in regia lui Ryu Murakami. Albastru nemarginit, aproape transparent, romanul de debut al lui Ryu Murakami, se desfasoara urmarind cursul vietii de zi cu zi a unui grup de tineri care traiesc in apropierea unei baze militare americane. Orgiile sexuale pe care le organizeaza militarii americani, o lista nesfirsita de aventuri aiuritoare, compun existenta sumbra si socanta a grupului de tineri japonezi, o insiruire de intimplari lipsita de coerenta si semnificatie. Exista totusi ceva dincolo de sordidul cotidian, o unduire alba si blinda care se reflecta intr-un simplu ciob de sticla.

“Fiecare mare scriitor s-a hranit dintr-o mare cultura, dintr-o mare traditie. Unii dintre ei si-au afisat credinta si chiar au promovat-o prin scrierile lor. Nu ma refer la literatura dulceaga de propaganda religioasa, ci la opere care au facut inconjurul lumii, devenind piese de rezistenta ale literaturii universale, cum ar fi Siddhartha a lui Hermann Hesse, Povestirile orientale ale lui Marguerite Yourcenar sau Povestirile hasidice ale lui Martin Buber. Povestirile ortodoxe ale lui Cehov cuprinse in volumul de fata nu au fost scrise programat si nu au pretentia cartilor enumerate mai sus. Adica, nu exista o carte a lui Cehov Povestiri ortodoxe. Acest titlu ni l-am ingaduit noi, adunind la un loc textele evident ortodoxe ale scriitorului. Antologia de fata este, fara indoiala, o baie de lumina si un izvor care tisneste curat din adincurile celei mai autentice traditii evanghelice si patristice. Credem ca el va satisface setea multora din cei care cauta sincer sa cunoasca si sa inteleaga Ortodoxia. Caci – nu-i asa? – „omul trebuie sa fie credincios sau sa caute credinta, altminteri viata lui este pustie” (Anton Cehov)”. / Ieromonah Savatie Batovoi /

Frodo si prietenii sai isi continua calatoria presarata de primejdii in incercarea de a-si implini misiunea si de a distruge Inelul in Haul destinului si a-l impiedica pe Sauron sa cucereasca Pamantul de Mijloc. Dar drumul lor e tot mai greu, Gandalf, vrajitorul, a disparut luptandu-se cu un spirit intunecat din minele din Moria. Iar omul Boromir a fost sedus de puterile Inelului si a pierit apoi in lupta cu Orcii incercand sa-si repare greseala. Cat despre Frodo si Sam, ei sunt Acum singuri, urmariti de o figura misterioasa oriunde s-ar duce. Citeste toate titlurile seriei Stapanul inelelor: •  Cartea 1: Fratia inelului •  Cartea 2: Cele doua turnuri •  Cartea 3: Intoarcerea regelui Fragment din volumul "Stapanul inelelor Intoarcerea regelui" de J.R.R. Tolkien:   "Trei ferestre inalte si inguste dadeau spre miazanoapte, spre marele cot al raului Anduin. Invaluit inca in ceturi, si mai departe spre Emyn Muil si Rauros. Pippin trebui sa se urce pe lavita ca sa poata privi peste pervazul lat de piatra. - Esti suparat pe mine, Gandalf? intreba el dupa ce calauza iesi, inchizand usa in urma sa. Am facut tot ce-am putut. - Ai facut, nu incape vorba! izbucni Gandalf intr-un hohot de ras neasteptat; se apropie de Pippin, il inconjura cu un brat pe dupa umeri si privi si el afara. Pippin cerceta cu oarecare mirare chipul aflat acum atat de aproape de al lui, caci hohotul acela fusese cu adevarat plin de veselie. Si totusi, pe obrazul vrajitorului vazu la inceput doar semnele adanci ale grijii si intristarii. Dar, privind mai cu luare-aminte, deslusi sub toate acestea o mare bucurie: o fantana de voiosie care ar fi putut sa starneasca rasul in tot regatul, de-ar fi fost lasata sa tasneasca la suprafata. - Chiar ca ai facut tot ce-ai fi putut mai bine, repeta vrajitorul, si nadajduiesc sa treaca multa vreme pana cand te vei mai gasi incoltit atat de strasnic intre doi batrani fara pereche de cumpliti. Dar Seniorul Gondorului a aflat de la tine mai multe decat ai putea crede, Pippin. N-ai putut tainui faptul ca Boromir nu i-a condus pe Insotitorii Inelului dupa ce-ati iesit din Moria si ca printre voi s-a aflat cineva de mare slava care venea spre Minas Tirith! Si ca avea o sabie prea bine cunoscuta. Oamenii pun pret pe povestile despre zilele de odinioara ale tarii Gondor si, de cand Boromir a plecat de-acasa, Denethor a cugetat indelung la balada Blestemul lui Isildur. El nu este ca alti oameni care traiesc in aceste vremuri, Pippin, si oricare ar fi obarsia sa din tata in fiu, printr-o intamplare a sortii sangele celor din Apusime curge cu adevarat prin vinele lui, asa cum curge si prin vinele celuilalt fiu al sau, Faramir, dar nu si prin ale lui Boromir, pe care l-a iubit cel mai mult.”

Povestea unei vieti pline de patimi si indoieli, celebrul roman Anna Karenina istoriseste tragedia unei femei aflate sub imperiul distructiv al unei pasiuni adulterine. In fundalul pe care, alaturi de Anna, evolueaza personaje aparte prin natura lor, Tolstoi divulga ipocrizia inaltei societati, zugraveste descompunerea modului de viata patriarhal si degradarea institutiei familiei.   Tolstoi este cel mai mare prozator rus. Iar maretia lui se datoreaza calitatii rare de a se adapta la statura noastra, la ritmul nostru. Proza lui e ritmata de bataile propriei noastre inimi, iar personajele sale par sa se miste la fel de firesc in lumea noastra ca trecatorii care ni se perinda pe sub ferestre in timpul lecturii. - Vladimir Nabokov Carte recomandata de Tudor Chirilă in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Fie ca este un frizer ticait, cicalit de nevasta, pe care il loveste nenorocirea din pricina unui nas gasit in piine, sau un functionar a carui pasiune pentru litere e pe atit de mare, pe cit de mica-i este averea pe care si-o cheltuie pe-o manta, eroul povestirilor lui Gogol este in toate numai excese: simte enorm, vede monstruos si totul ii este peste poate. Veselia pe care o nasc intimplarile lui este, cum o spune chiar Gogol, rodul unor accese „inexplicabile chiar pentru mine insumi, care proveneau probabil chiar din starea mea bolnavicioasa. Ca sa ma distrez, nascoceam toate lucrurile comice de care eram in stare”. Carte recomandata de Vasile Ernu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Sunt barbatul din neamul de-azur M-am nascut din legende nezise, Strangeti cercul dejur imprejur, Sa descant cu sperante si vise! Eu sunt plansetul stepei pustii, Tintuit intre dor si durere, Dupa-atatea cumplite urgii, Ma dezleg de uitari si tacere. Eu sunt umbra stejarului vechi, Fermecat in padurea-adormita, Sub coroana-mi vin tineri perechi, Sa se-mbete de dulce ispita. Sub scanteia din raul vrajit, Murmurand printre unde sfioasa, Izvorasc dintr-un vis netrait si-oi ajunge vreodata acasa...

Adevaratul, pretiosul modernism inseamna ravna de-a produce valori estetice imbracate in spiritul timpului, dar cu un nivel mai inalt decat al epocii precedente. - Liviu Rebreanu (1885 - 1944) Cu Adam si Eva, aparut in 1925, Liviu Rebreanu se afla la al treilea roman, dupa Ion (1920) si Padurea spanzuratilor (1922). Schimbarea de perspectiva, de miza si de stil narativ era cu totul frapanta. Daca primele doua romane au puternice radacini biografice si dezvolta, in mod diferit, premisele unui realism fundamental, social sau psihologic, Adam si Eva ancoreaza intr-o problema abstracta, o ipoteza de biblioteca, punand in ecuatie epica termeni surprinzatori pentru cine era obisnuit cu universul material, terestru si previzibil al prozei lui Liviu Rebreanu din nuvelele juventutii sau din romanul Ion. Realismul prozatorului presupune, din cate se crede indeobste, o viziune epica determinista, exclusiv „materialista”. E o idee care a devenit de multa vreme o banalitate in interpretarea operei lui Liviu Rebreanu si cu ea s-au infruntat multe condeie critice de la aparitia, in 1967, a eseului lui Lucian Raicu, decisiv pentru sensul exegezelor ulterioare. Prozatorul – s-a spus adesea, mai ales in critica interbelica – se sprijina pe concretul cel mai evident si palpabil, iar romanele sale sunt arhitecturi de situatii verosimile, ba chiar documentate si inspirate din mediul reflectat, intr-un proces de transcriere directa a realitatii. Romanul Adam si Eva renunta la verosimilul realismului traditional si apeleaza la ipoteticul de sorginte religioasa si filosofica. Din perimetrul universului material (lumea rurala din Ion sau razboiul din Padurea spanzuratilor), Liviu Rebreanu evadeaza pe taramul filosofiei si al religiei.

    Penny Goodrich vedea bine ca tocmai primise o a doua sansa. Tanara nu putea sa-si aminteasca vreo clipa din viata ei cand sa nu fi fost indragostita de baiatul inalt, cu par balai, ce locuia alaturi. Si acum, avea sa se incredinteze de faptul ca si el o va iubi, la randul lui. Astfel ia prima ei hotarare de a face ceva cu viata ei, insa se vede curand prinsa intr-o valtoare nebanuita de schimbari, dezvaluiri de secrete dureroase si sperante greu incercate, care ii va contura un viitor cu totul altfel decat si-l imaginase. Descopera, alaturi de inteleptul evreu Jacob Mendel si cei doi copii pe care ii are in grija, Esther si Peter, ca singurul lucru care nu se pierde este apropierea sufleteasca de cei dragi, pentru care merita sa astepti chiar o viata intreaga sau sa strabati pana la capatul lumii si inapoi.    Lumea pare cufundata in intuneric, prejudecatile rasiale nu au limite, nimeni si nimic nu isi mai urmeaza cursul firesc al vietii. E al Doilea Razboi Mondial. In acesti ani de cumplita incercare, Penny, Esther si domnul Jacob Mendel invata sa se increada in modul tainic in care lucreaza Dumnezeu, chiar si atunci cand totul pare sa se duca de rapa.

Opera lui Amos Oz este tradusa in peste patruzeci de limbi. Romanul Cutia neagra a fost distins in Franta, in 1988, cu Premiul Femina Etranger. Plasandu-si romanul epistolar intr-o societate israeliana aflata in continua transformare, in anii '70 ai secolului trecut, Oz il populeaza cu personaje pitoresti si eterogene: tineri hippie, locuitori traditionalisti ai kibbutzurilor, fanatici religiosi, extremisti, ale caror portrete sunt creionate cu umor si inteligenta. Toate scrisorile din care este alcatuita Cutia neagra spun insa, direct sau indirect, povestea Ilanei Brandshteter, o femeie captiva in spatiul sufocant dintre o iubire imposibila, distructiva pentru fostul ei sot, Alexander Ghideon, un reputat om de stiinta israelian stabilit in strainatate, si o casnicie stabila, lipsita de pasiune cu un tanar sters, Michel Sommo. Intriga si personajele romanului graviteaza in jurul Ilanei si al lui Alex, tesand legatura dintre ei si ajutand la descifrarea cutiei negre a povestii lor de dragoste, aflate acum la un pas de un sfarsit tragic.

Cu incontestabilul sau geniu scriitoricesc, Cronin dozeaza cu mare abilitat, succesiunea intamplarilor, astfel incat sa-l tina in priza pe cititor pana la ultima fila. A.J. Cronin, unul dintre cei mai straluciti scriitori ai secolului XX, s-a impus prin celebrele romane Gran Canaria, Castelul palarierului, Citadela, Sub stele, vandute in zeci de milioane de exemplare. Totodata, aceste carti au stat la baza unor filme de mare  succes ce au sporit faima autorului.   Personajul principal al romanului, doctorul Harvey Leith, stresat si suprasolicitat de munca sa, depusa cu o pasiune impinsa deseori pana la epuizare, este implicat intr-un scandal profesional, in urma caruia decide sa-si ia concediu.   Destinul il conduce catre exotica insula Gran Canaria. Acolo, in timp ce se afla in cautarea propriei identitati, o intalneste pe frumoasa Mary Fielding, blocata intr-un mariaj conventional. O intamplare ce ii schimba lui Harvey perceptia despre lucrurile care conteaza in viata. Si daca pana atunci, pe scara valorilor, atribuise muncii primul loc, dintr-odata, optica i se schimba.   Puternica pasiune pentru Mary ii umple sufletul de o disperare sfasietoare, nemarginita, pe care o resimte ca un val imens de amaraciune, proprie celor indragostiti fara speranta.

    Suferintele tanarului Werther este un roman epistolar si, totodata, o capodopera a acestei specii foarte la moda in secolul al XVIII-lea. Astfel, perspectiva asupra intamplarilor se contureaza exclusiv prin corespondenta dintre Werther si Wilhelm.     Werther pleaca intr-o calatorie, prilej cu care ii povesteste prietenului sau - in scrisori vii si detaliate ca un jurnal - intamplarile sale. In cele sapte luni de schimb epistolar, din mai pana in decembrie 1771, urmarim de foarte aproape, din intimitatea cuvintelor personajului insusi, transformarea extrema a sensibilitatii acestuia. Cauza este, fireste, iubirea pentru tanara Lotte. Sentimentele care ii covarsesc puterea de a mai trai si piedica pe care o afla in logodnicul de neinlaturat al Lottei il conduc pe Werther la strania dorinta de a-si curma viata. Sinuciderea se produce pe fundalul versurilor lui Ossian.     "Cea mai importanta si influenta descoperire a lui Goethe a fost cea a sentimentului ca obiect si ca principiu al literaturii. Suferintele tanarului Werther, rezultat al acestei descoperiri, a devenit de aceea cu mult mai mult decat un succes literar. In romanul tanarului de douazeci si cinci de ani, rapsodic ca tonalitate, neconditionat in rebeliunea sa impotriva barierelor sentimentale si sociale s-a recunoscut jumatate din populatia Europei." - Jochen Hieber     Fragment din volumul "Suferintele tanarului Werther" de J.W. Goethe:       „10 august      As putea sa duc viata cea mai buna si cea mai fericita daca n-as fi un nebun. Nu se strang atat de usor laolalta pentru desfatarea unui suflet omenesc imprejurari atat de frumoase ca acelea in jurul carora ma aflu acum. Cat de adevarat e ca inima noastra isi plasmuieste singura fericirea! Sa faci parte din aceasta familie placuta, sa fii iubit de batran ca un fiu, de copii ca un tata, si de Lotte!... si apoi Albert, are e un om de treaba, care nu-mi strica fericirea prin nici o necuviinta, care ma intampina cu o sincera prietenie, pentru care, dupa Lotte, eu sunt tot ce are mai drag pe lume!... Wilhelm, e o placere sa ne auzi cand ne plimbam si vorbim impreuna despre Lotte: nimic pe lume nu poate fi mai ridicol decat aceasta situatie, si totusi de multe ori imi dau lacrimile.     Imi povesteste despre mama fetei, o femeie cumsecade: a lasat Lottei in grija, cu limba de moarte, casa si copiii, iar pe Lotte i-a incredintat-o lui; imi istoriseste cum, cu vremea, Lotte a fost patrunsa de un spirit cu totul nou; cum, ingrijind de gospodarie, a devenit o adevarata mama, cum nici o clipa din viata ei n-a trecut fara dragoste activa si fara munca; si totusi nu si-a pierdut niciodata veselia si vioiciunea. In vremea asta eu merg alaturi de el si, in drum, culeg flori, le strang cu grija intr-un buchet si... le arunc in raul care curge pe langa noi, uitandu-ma cum se duc incet la vale. Nu stiu daca ti-am scris ca Albert va ramane aici si va primi o slujba bine platita la curte, unde e foarte pretuit. In ce priveste ordinea si harnicia in treburi, putini am vazut care semene.        12 august      Hotarat, Albert e cel mai bun om din lume. Ieri am avut cu el o scena minunata. M-am dus la dansul ca sa-mi iau ramas bun. Aveam pofta sa plec calare in munti, de unde iti scriu acuma. Tot plimbandu-ma prin odaie, dau cu ochii de pistoalele lui. „Imprumuta-mi, i-am spus, pistoalele, ca sa le am pe drum.” „Da. Ia-le, mi-a raspuns el, daca vrei sa-ti dai osteneala sa le incarci; la mine stau numai pro forma.” Am luat unul in mana, si el a urmat: „De-atunci de cand prevederea mea mi-a jucat o festa neplacuta, nu vreau sa mai am de-a face cu asa ceva.” Am fost curios sa aflu ce s-a petrecut.”

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Celebra Evanghelie dupa Isus Cristos, cel mai polemic roman al lui Jose Saramago, reconstruieste o viata apocrifa a lui Isus si alege drept teme de studiu vina si responsabilitatea. Desi fusese instiintat ca se pregatea masacrul pruncilor, Iosif isi salveaza doar propriul copil, devenind, prin omisiune, complicele crimei lui Irod. Inseparabil de diavol, umbra si acolitul sau, Dumnezeu nu ezita sa-si condamne la moarte unicul fiu pentru a-si satisface nemarginita sete de putere care, dupa sacrificiul lui Isus, va cere noi si noi varsari de singe.

      Jane Austen a intrat in istoria literaturii cu operele sale de maturitate, cu personaje si situatii bine conturate, naratiuni in care temele centrale sunt iubirea si viata interioara a femeilor, dar si convenientele absurde ale epocii. Volumul de fata, alcatuit din scrieri de tinerete, ii dezvaluie cititorului o alta Jane Austen. O autoare care foloseste ironia muscatoare si comicul absurd pentru a demola dintr-o singura lovitura conventiile literaturii din perioada romantica si tiparele de comportament din societatea acelor vremuri.            Fragment:       “SCRISOAREA A X-A      Din partea drei Margaret Lesley catre dra. Charlotte Lutterell                                                                      Piata Portman, 13 aprilie        Draga mea Charlotte,      Am parasit castelul Lesley pe 28, luna trecuta, si am ajuns in siguranta in Londra dupa o calatorie de sapte zile; la sosire am avut placerea de a gasi epistola ta, pentru care te rog sa-mi dai voie sa-ti adresez cele mai recunoscatoare multumiri. Ah! scumpa mea prietena, cu fiecare zi ce trece regret mai mult placerile senine si linistite ale castelului pe care l-am lasat in urma, in favoarea distractiilor inconstante si nesigure ale acestui oras plin de vanitate si laudarosenie. Asta nu inseamna ca voi incerca sa afirm ca aceste atractii inconstante si nesigure imi sunt neplacute in vreun fel; dimpotriva, le savurez cu mare satisfactie si m-as bucura chiar mai mult ele daca nu as fi sigura ca fiecare aparitie in societate nu face altceva decat sa intareasca lanturile acelor fiinte nefericite pe care nu poti sa nu-i compatimesti pentru pasiunile lor, desi imi este peste puteri sa le raspund cu aceeasi masura. Pe scurt, draga mea Charlotte, motivele pentru care nu ma pot bucura pe deplin de distractiile atat de amuzante si de placute pe care le ofera Londra sunt tocmai sensibilitatea in ceea ce priveste suferintele multor tineri de buna-credinta, neplacerea pe care mi-o starneste admiratia extrema cu care sunt tratata si aversiunea pe care o simt cand ma vad astfel prezentata in public, in privat, in ziare si in tipografii. Ah, cat de des mi-am dorit sa fi posedat la fel de putina frumusete personala ca tine; ca silueta mea sa fie la fel de lipsita de eleganta, chipul la fel de putin dragut si intreaga infatisare la fel de neplacuta ca a ta! Dar, vai, sunt sanse mici sa am parte de o asemenea. schimbare; am facut deja varicela, asa ca de-acum incolo trebuie sa ma resemnez cu soarta aceasta nefericita.”

In iarna anului 1830 si departe de Paris, a fost scrisa povestirea aceasta. Cu multi ani mai inainte, pe cand armatele noastre (franceze) colindau Europa, intamplarea m-a daruit cu un bilet care ma indreptatea sa locuiesc in casa unui canonic. Eram la Padova, oras fericit, in care, ca si in Venetia, placerea este lucrul de capetenie in asa fel, ca nu-ti lasa vreme sa te galcevesti cu vecinii. sederea acolo prelungindu-mi-se, canonicul si eu legaram prietenie. Trecand iarasi prin Padova, catre sfarsitul lui 1830, alergai la casa bunului ecleziast: el nu mai traia, stiam, dar voiam sa revad salonul in care petrecuseram atatea seri placute si, de-atunci, de multe ori regretate. Il gasii pe nepotul batranului si pe sotia acestui nepot, care ma primira ca pe un vechi amic. Mai venira si alte cateva persoane si nu ne-am despartit decat foarte tarziu; nepotul adusese de la cafeneaua Pedroni o crema excelenta. Ceea ce ne-a facut sa veghem atata a fost povestea ducesei Sanseverina, la care facu aluzie cineva. si nepotul imi istorisi povestea ei, pe de-a intregul. In tara in care plec, am marturisit eu, nu se pomeneste o casa ca a dumneavoastra si, ca sa-mi petrec lungile ore ale serii, voi scrie romanul vietii placutei noastre ducese, Sanseverina. Il voi imita pe batranul nostru povestitor Bandello, episcop de Agen, care ar fi crezut ca savarseste o crima, daca ar fi neglijat adevaratele imprejurari ale unei istorii sau i-ar fi adaugat altele. — In acest caz, grai nepotul, va voi imprumuta analele unchiului meu, care, la articolul Parma, mentioneaza cateva dintre intrigile de la curtea aceea, din vremea cand ducesa facea senin sau nori, dupa plac, dar, luati seama! ea nu poate fi luata drept morala si acum, cand alergati dupa puritate evanghelica in Franta, poate sa va harazeasca faima de asasin. Public nuvela aceasta, fara sa schimb ceva in manuscrisul din 1830, ceea ce poate avea doua inconveniente: Intai pentru lector: personajele fiind italiene, il vor interesa poate mai putin, inimile din aceasta tara deosebin-du-se mult de inimile franceze: italienii sunt sinceri, oameni cumsecade si rostind fara temere cele ce gandesc. Numai intamplator au vanitate, care la ei se schimba in pasiune si ia numele de „puntiglio”. In sfarsit, saracia nu are nimic caraghios printre ei. Al doilea inconvenient este cu privire la autor: Marturisesc ca am indraznit sa las personajelor asperitatile caracterelor lor. Dar ca rasplata, declar sus si tare ca am acoperit multe din actiunile lor, cu cea mai morala defaimare. De ce le-as fi dat oare inalta moralitate si gratiile caracterelor franceze, iubitoare de avutie mai presus de orice si care nu pacatuiesc nici din ura, nici din iubire? Italienii din povestea aceasta sunt cu totul altfel. De-altminteri, mi se pare ca de cate ori ai intra din sud cu zece leghe spre nord, asa precum ai gasi o noua priveliste, ai afla un roman nou. Amabila nepoata a canonicului o cunoscuse si o iubise mult pe ducesa Sanseverina, si m-a rugat sa nu schimb nimic din aventurile acesteia, nici chiar pe cele defaimatoare. 

   Cuvant inainte. Bibliografie. Tabel cronologic. Capitolul I. Ciufu. Capitolul II. Stapana cu servitoarea. Capitolul III. Cinci minute. Capitolul IV. Casa crimelor. Capitolul V. Mostenitorii indignati. Capitolul VI. Banuielile Aretiei. Capitolul VII. Solomia vrea sa plece. Capitolul VIII. Judecatorul si politaiul. Capitolul IX. Informatorul ofensat. Capitolul X. "Cand ai mintit". Capitolul XI. Doua biete femei. Capitolul XII. Toiagul batranetelor. Capitolul XIII. Cortegiul funerar. Capitolul IV. O celebritate pitesteana. Capitolul XV. Lixandru. Capitolul XVI. Alibi. Capitolul XVII. Inelul cu brilliant. Capitolul XVIII. Testamentul. Capitolul XIX. Parerile lui Spiru. Capitolul XX. Intoarcerea judecatorului. Capitolul XXI. Un ac de par.

„Imbracat astfel, paseam prin spatiul interstelar, inflacarat de cunoasterea faptului ca eram la un pas de marea aventura, in care, la sfarsit, urma sa gasesc toate formulele cosmice si sa-mi clarific secretul esential  al universului. In mana tineam o bagheta lunga de sticla. Bagheta imi era data sa o port ca, in trecere, sa ating cu varful ei fiecare stea. Iar eu stiam cu deplina certitudine ca daca nu reuseam sa ating fie si numai o singura stea, urma sa fiu aruncat intr-un de netagaduit abis de neinchipuita vina si eterna pedeapsa. Nu exista moarte. Viata este spirit, iar spiritul nu poate muri. Doar trupul moare si trece, mereu tarandu-se cu fermentul chimic care il informeaza, mereu maleabil, mereu cristalizat, doar pentru a se topi in flux si a cristaliza in forme noi si diverse, care sunt efemere si care se topesc iarasi in flux. Doar spiritul indura si continua sa se construiasca pe sine prin incarnari succesive si nesfarsite, in vreme ce-si croieste drum in sus, spre lumina. Ce voi fi cand voi trai din nou? Ma intreb. Ma intreb...”

Cea mai inalta, precum si cea mai joasa forma de critica este o forma de autobiografie. Cei care gasesc intelesuri urate in lucrurile frumoase sunt corupti fara a avea vreo urma de farmec, ceea ce reprezinta un defect major. Cei care gasesc semnificatii frumoase in lucrurile frumoase sunt cei cu adevarat cultivati. Pentru acestia exista speranta pe lume. Acestia sunt cei alesi, pentru care lucrurile frumoase inseamna frumusete in stare pura. Nu exista carti morale sau imorale. Cartile sunt scrise bine sau prost, atata tot.   „... Intra fara zgomot, incuind usa in urma sa, dupa cum ii era obiceiul, si inlatura cuvertura violeta de pe portret. Imediat, lasa sa-i scape un tipat de durere si de indignare. Nu putea detecta nicio schimbare, cu exceptia faptului ca ochii aveau acum o stralucire de viclenie, iar gura era incadrata de o cuta curbata, tradand ipocrizia. Portretul era in continuare oribil – mai oribil, daca era cu putinta, decat inainte – iar roua stacojie care pata mana portretului parea mai vie, ca si cum ar fi fost improspatata de sange abia varsat. Apoi incepu sa tremure. Oare doar vanitatea il impinsese sa duca la capat aceasta fapta buna? Sau dorinta de a incerca o senzatie noua, asa cum sugerase lordul Henry, cu un hohot batjocoritor? Sau pasiunea aceea de a juca un rol care ne face uneori sa facem lucruri mai nobile decat suntem noi? Sau, poate, toate acestea? si de ce era pata rosie mai mare decat inainte? Parea sa se fi strecurat, ca o boala teribila, peste degetele acelea ridate. Era sange si pe picioarele tabloului, ca si cum lichidul acela ar fi picurat – era sange chiar si pe mana care nu tinuse cutitul.”

Casa Buddenbrook. Declinul unei familii Vol.2 • Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Ceea ce n-as fi indraznit sa sper a fost ca interesul pentru aceasta carte sa depaseasca, obiectiv si subiectiv, granitele Germaniei, ca istoria „declinului unei familii“sa-i viziteze si pe altii, ca burghezia europeana din Copenhaga sau Marsilia sa se regaseasca in ea, ca scriind - in forma si continut - o carte foarte germana, sa redau o bucata de istorie europeana. - Thomas Mann

Dragon si diamant este al treile volum din seria Oamenii vazduhului inalt Dragonii vegheaza cheia pentru salvarea lumii. Dar secretul refugiului lor a fost descoperit. Acum se aduna armate in vechea China pentru batalia finala. Creaturi nascute din lava apar din adancurile muntilor. Uriasii urca pe versantul sudic spre varf. Razboinicii cerului se apropie dinspre nord, in uriase corabii zburatoare. In mijlocul acestor pregatiri de razboi, Niccolo isi pierde increderea in iubirea pe care o poarta copilului Lunii. Dragonii ar putea-o vindeca pe fata aflata pe moarte - dar asta ar transforma-o intr-un adversar mortal. Intre timp, Nugua ajunge la mormantul fiintei care a creat, cu multe milenii in urma, lumea si care va deveni acum cea mai puternica arma a inamicului. Din seria Oamenii vazduhului inalt fac parte: •  Volumul 1: Matase si sabie •  Volumul 2: Lance si lumina •  Volumul 3: Dragon si diamant

F. Scott Fitzgerald este autorul romanului Marele Gatsby, „al doilea mare roman in limba engleza al secolului XX, dupa Ulise, de James Joyce” (The Washington Post) Ca si Marele Gatsby, Cei frumosi si blestemati este o poveste despre America anilor ’20, o epoca tumultuoasa in care arta, dragostea si banii sunt aproape invariabil insotite de ambitii nebunesti, talente irosite si esecuri ireparabile, cand consumul nemasurat de alcool si stralucirea vietii de noapte devin adevaratul crez al unei generatii. Anthony Patch, figura centrala a romanului, este un tanar sofisticat, cu studii la Harvard, pe care aburii alcoolului il vor transforma intr-o „epava josnica si dezgustatoare”. Episodul nefericitei casatorii cu Gloria – despre care s-a spus ca ar fi inspirat din povestea reala de dragoste a lui Fitzgerald si a Zeldei Sayre – se incheie cu prabusirea celor doi in abisul degradarii fizice si morale, un moment ce aminteste cu amaraciune de stralucirea risipita si tineretea distrusa. Cei frumosi si blestemati este, printre altele, un studiu al vietii conjugale - o schita in nuante intunecate de sepia. Egoisti, dar fermecatori, Anthony si Gloria ar putea sa se indrepte spre cariere de succes in literatura si cinematografie. Cuplul lor radiaza o stralucire aparte, insa, pentru ca nici unul din ei nu este inzestrat cu scanteia care ar face din aceasta stralucire o flacara creatoare, nimbul care ii inconjoara paleste, se intuneca si dispare. Poate ca acesta este rezultatul concluziei amare a lui Fitzgerald ca aura unor asemenea oameni este un dar otravit daca nu conduce la o capodopera, asa cum este romanul de fata. - The New York Times

Seria Cantecul Acadiei, vol. 5 Seria Cantecul Acadiei, o saga plina de patos si de speranta, prezinta evolutia a doua familii pe parcursul a douazeci de ani, de la tragica despartire survenita atunci cand britanicii i-au surghiunit pe acadienii din Noua Scotie si pana in pragul intemeierii unei noi natiuni. Intariti de credinta in Dumnezeu si in cei dragi, membrii familiei Robichaud ajung in cele din urma in Louisiana, unde se bucura in sfarsit de o viata linistita, pe malul fluviului Mississippi. Familia Harrow, pe de alta parte, ramane in Noua Scotie, constituind un adevarat stalp de lumina, atat pentru englezii, cat si pentru francezii din tinut. In Limanul mult dorit, al cincilea si ultimul volum al seriei, Janette Oke si T. Davis Bunn zugravesc in culori vii peisajul lumii haotice din timpul revolutiei americane, care ravaseste doua continente, dezbinand natiuni, oameni si uneori chiar familii. Anne se afla in Anglia, Nicole, in Lumea Noua, si niciuna dintre ele nu stie cand si daca o va mai revedea pe cealalta... Si totusi, nimic nu este imposibil. O veste neasteptata le determina pe ambele surori sa porneasca intr-o calatorie plina de primejdii si de grele incercari spre... „limanul mult dorit”.

Fata cu cercel de perla (1999), „un fenomen editorial” (Publisher’s Weekly) care a atins in scurt timp cifra record de un milion de exemplare vindute.   Pornind de la celebrul portret al lui Vermeer, Fata cu cercel de perla, Tracy Chevalier construieste un superb roman istoric, avindu-l ca personaj central pe cunoscutul pictor olandez. Misteriosul tablou – si nu mai putin misteriosul autor – capata viata prin fictiune, prin inventarea unei povesti de dragoste intre pictor si tinara lui servitoare.   Roman ecranizat in anul 2003, cu Scarlett Johansson si Colin Firth in rolurile principale.

Iepurii nu mor ne ia prin surprindere: un roman de o mare sensibilitate si profunzime, scris impecabil, cu o constructie riguroasa. Nu mai e vorba de un ucenic, ci de un tinar maestru: Stefan Bastovoi. Avem de-a face cu un roman singular in literatura romana postbelica. Un «fruct» neasteptat, cu atit mai pretios, al istoriei nemiloase a unei provincii romanesti, Basarabia, rapita din nou de rusi (sovietici) in 1944.” (Alexandru Musina) Perspectiva din care e relatata povestea ii apartine unui copil, scolar in clasa a treia, pionier in R.S.S. Moldoveneasca. Micul Sasa Vaculovski e ceva mai introvertit decit media si pare a fi persecutat pe nedrept de catre invatatoare, ceea ce il ostracizeaza in fundul clasei, de unde va aspira luciferic la premianta din prima banca, devenita inaccesibila. Povestea cu iepurii, la care titlul face aluzie, este construita in paralel, pe mai multe planuri. Ea este o parabola a libertatii incatusate, spunind pe cale aluziva ceea ce nu se spune pe fata in carte: ca viata in comunism este o viata incarcerata, ca educatia prin sloganuri a copiilor este o crima, ca autoritatea si chiar violenta invatatoarei fata de copiii recalcitranti devin odioase atunci cind se suprapun celor ale partidului fata de clasa muncitoare.

Pe drum, romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, este considerat o Biblie a Generatiei Beat.   Incluzind numeroase elemente autobiografice, cartea a atras atentia asupra unui mod de viata specific, pe care prozatorul si poetul american l-a transformat astfel intr-o eticheta a unei epoci, alaturi de alti scriitori de prestigiu, colegi de Generatie Beat: Allen Ginsberg, William Burroughs, Lawrence Ferlinghetti (editorul lor din New York, el insusi un poet apreciat). Romanul este, in acelasi timp, o descriere a Americii anilor 50 si a generatiei amintite, obsedata de exprimarea libertatii individuale, aflata intr-o cautare frenetica a adevarurilor supreme, indiferent de mijloacele folosite. De la calatorii initiatice la sex si droguri, Pe drum are multe accente autobiografice, personajul principal, Dean Moriarty, fiind un alter ego al lui Neal Cassady, figura emblematica a Generatiei Beat.   Pe drum reprezinta un moment istoric: este cea mai frumoasa, cea mai limpede si cea mai importanta declaratie a generatiei pe care Kerouac insusi a numit-o Generatia Beat si care s-a incarnat in el. - The New York Times

Omul este o enigma. Ea trebuie dezlegata si, chiar daca ai consacra o viata intreaga spre a o dezlega, sa nu spui ca ai pierdut vremea fara rost. Eu ma ocup de aceasta enigma, deoarece vreau sa fiu om. A studia viata si oamenii reprezinta prinipalul meu tel si unica mea preocupare.   Dezvaluirile facute in 'subterana' determina destinul lui Raskolnikov, al lui Stavroghin si al lui Karamazov. Incepe pelerinajul de mucenic al omului pe caile libertatii arbitrare. Acest pelerinaj il va duce la ultimile limite ale dedublarii. Dialectica dintre om si destinul sau se intrevede in Insemnarile din subterana si se va contura in marile romane dostoievskiene.   Sub fascinatia marilor romane ale lui Dostoievski, opera lui de tinerete este trecuta uneori pe lista lecturilor neobligatorii. Dar pentru orice cititor atent si reponsabil este clar ca scrieri precum Nopti albe sau  Satul Stepancikovo au valoare in sine, nu numai ca "trepte" spre Crima si pedeapsa sau Fratii Karamazov. Regasim in ele motive dostoievskiene constante, cum ar fi dragostea neimpartasita, dar patimasa, universul sufletului de copil chinuit, "ideologia" devoratoare a unor personaje. Autor recomandat de George Banu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".

Franz Kafka, reprezentant marcant al prozei moderne, a influentat puternic multi scriitori, de la existentialistii francezi la Salinger sau Saramago.   Editia de fata reuneste cele mai cunoscute si mai reprezentative povestiri ale lui Franz Kafka. Personajele sale, victime ale unui univers ostil, absurd, traiesc drama imposibilitatii unei evadari, atit din propria conditie, cit si dintr-un spatiu concentrationar exterior. Fie ca sint incatusate in corpul unei ginganii inspaimintatoare, fie ca sint victime ale unui sistem opresiv, aceste personaje au in comun o vina tragica, la radacinile careia nu pot ajunge. Carte recomandata de  Cosmin Năstasă in cadrul proiectului Libris, " Oameni si carti ".

Seniorul haosului este cartea a sasea din seria Roata timpului Rand al Thor, Dragonul Renascut, incearca din toate puterile sa uneasca toate semintiile lumii ca sa se poata impotrivi Umbrei si sa pregateasca armatele Luminii pentru Ultima Batalie. Dar mai sunt si alte forte care cauta sa comande razboiul impotriva Celui Intunecat. Si cum tinutul oamenilor se prabuseste in haos Ratacitii si slujitorii Intunericului planuiesc atacul asupra Dragonului Renascut... Din seria Roata timpului mai fac parte: • Cartea intai. Ochiul lumii • Cartea a doua. In cautarea cornului • Cartea a treia. Dragonul renascut • Cartea a patra. Umbra se intinde • Cartea a cincea. Focurile cerului • Cartea a sasea. Seniorul haosului • Cartea a saptea. Coroana de sabii • Cartea a opta. Calea pumnalelor • Cartea a noua. Inima iernii • Cartea a zecea. Rascruce de drumuri in amurg •  Cartea a unsprezecea. Pumnalul viselor • Cartea a douasprezecea: Furtuna se apropie

Chiar daca ati vazut filmul, sa stiti ca el nu se poate compara cu cartea! Mitch Mcdeere, "number one" al facultatii de drept a universitati Harvard este pur si simplu coplesit de salariul, masina, casa si toate celelalte avantaje care i se ofera pentru a deveni angajatul zelos si obedient al unei firme de avocati din Memphis. Incredibila generozitate a firmei ascunde insa afaceri murdare si o lume inspaimintatoare: cea a mafiei. Mitch trebuie sa invete sa supravietuiasca, intrucit toate miscarile ii sint atent supravegheate. F.B.I.-ul ii dezvaluie adevarata fata a firmei, dar orice incercare de a obtine dovezi il poate costa capul. Tensiunea creste cu fiecare pagina, viata lui Mitch si a familiei sale atirna de un fir de par, este urmarit atit de mafie cit si de F.B.I. va supravietui?

Cartea Intoarcerea regelui face parte din seria Stapanul inelelor Frodo si prietenii sai isi continua calatoria presarata de primejdii in incercarea de a-si implini misiunea si de a distruge Inelul in Haul destinului si a-l impiedica pe Sauron sa cucereasca Pamantul de Mijloc. Dar drumul lor e tot mai greu, Gandalf, vrajitorul, a disparut luptandu-se cu un spirit intunecat din minele din Moria. Iar omul Boromir a fost sedus de puterile Inelului si a pierit apoi in lupta cu Orcii incercand sa-si repare greseala. Cat despre Frodo si Sam, ei sunt Acum singuri, urmariti de o figura misterioasa oriunde s-ar duce.   Citeste toate titlurile seriei Stapanul inelelor: • Cartea 1: Fratia inelului • Cartea 2: Cele doua turnuri • Cartea 3: Intoarcerea regelui   Fragment din volumul "Stapanul inelelor Intoarcerea regelui" de J.R.R. Tolkien:   "Trei ferestre inalte si inguste dadeau spre miazanoapte, spre marele cot al raului Anduin. Invaluit inca in ceturi, si mai departe spre Emyn Muil si Rauros. Pippin trebui sa se urce pe lavita ca sa poata privi peste pervazul lat de piatra. - Esti suparat pe mine, Gandalf? intreba el dupa ce calauza iesi, inchizand usa in urma sa. Am facut tot ce-am putut. - Ai facut, nu incape vorba! izbucni Gandalf intr-un hohot de ras neasteptat; se apropie de Pippin, il inconjura cu un brat pe dupa umeri si privi si el afara. Pippin cerceta cu oarecare mirare chipul aflat acum atat de aproape de al lui, caci hohotul acela fusese cu adevarat plin de veselie. Si totusi, pe obrazul vrajitorului vazu la inceput doar semnele adanci ale grijii si intristarii. Dar, privind mai cu luare-aminte, deslusi sub toate acestea o mare bucurie: o fantana de voiosie care ar fi putut sa starneasca rasul in tot regatul, de-ar fi fost lasata sa tasneasca la suprafata. - Chiar ca ai facut tot ce-ai fi putut mai bine, repeta vrajitorul, si nadajduiesc sa treaca multa vreme pana cand te vei mai gasi incoltit atat de strasnic intre doi batrani fara pereche de cumpliti. Dar Seniorul Gondorului a aflat de la tine mai multe decat ai putea crede, Pippin. N-ai putut tainui faptul ca Boromir nu i-a condus pe Insotitorii Inelului dupa ce-ati iesit din Moria si ca printre voi s-a aflat cineva de mare slava care venea spre Minas Tirith! Si ca avea o sabie prea bine cunoscuta. Oamenii pun pret pe povestile despre zilele de odinioara ale tarii Gondor si, de cand Boromir a plecat de-acasa, Denethor a cugetat indelung la balada Blestemul lui Isildur. El nu este ca alti oameni care traiesc in aceste vremuri, Pippin, si oricare ar fi obarsia sa din tata in fiu, printr-o intamplare a sortii sangele celor din Apusime curge cu adevarat prin vinele lui, asa cum curge si prin vinele celuilalt fiu al sau, Faramir, dar nu si prin ale lui Boromir, pe care l-a iubit cel mai mult."

Rick Dockery era un fericit jucator de fotbal american de la Cleveland Browns, pana cand prestatia lui intr-un meci contra echipei din Denver, considerat inaintea intrarii lui pe teren aproape castigat, "ajuta" echipa sa piarda si ajunge sa fie privita drept cea mai dezastruoasa performanta din NFL. Cariera lui Rick pare incheiata, insa agentul lui ii gaseste in cele din urma o echipa care sa-l accepte. Parma Panthers din... Italia. Da, si italienii joaca fotbal american... intr-o oarecare masura. Cu inima indoita, Rick accepta provocarea, pana la aparitia unei oferte mai bune, si pleaca spre Parma un american care nu stie nici macar unde se afla orasul, care nu a fost niciodata in Europa si care nu vorbeste si nici nu intelege limba italiana. Iar a spune ca Italia - patria operei, a vinurilor fine si a masinilor extrem de mici, a romantismului ­si a football american - ii pregateste cateva surprize lui Rick este doar un eufemism. Traducere din limba engleza de Gabriel Stoian. 

Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori. Si craiul acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai departata. Si imparatul, fratele craiului, se numea Verde imparat; si imparatul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Multi ani trecusera la mijloc de caIn stilul caracteristic, Cehov ne incanta cu cateva nuvele deosebite, atat prin continut cat, mai ales, prin finalul lor imposibil de prevazut. Citind aceste schite poti spune linistit „Azi am fost la teatru. Si mi-a placut”!   Nu stiu daca ati vazut cum incarca oamenii magarii. De obicei pun pe ei de toate, tot ce le trece prin minte: vase de bucatarie, mobile, butoaie, saci, copii de tata... Un magar astfel incarcat are infatisarea unei clai de fan, din care abia se mai vad varfurile copitelor. Cam asa arata si procurorul Alexei Timofeici Balbinski, pe cand cauta cu graba sa gaseasca un loc in vagon, dupa semnalul al treilea. Era incarcat din cap pana-n picioare... Saculete cu provizii, cartoane, tinichele, pelerine de dama. Ce n-ai fi gasit la el? De pe fata lui rosie curgea sudoarea, picioarele i se indoiau. Dupa dansul venea, cu umbreluta pestrita in mana, nevasta-sa, Nastasia Ilvovna, mica, blonda, pistruiata cu falca de jos iesita in afara si cu ochii holbati, tocmai ca o stiuca pe cand o tragi din apa.   Din cuprins: - Opera de arta - Conductorul - Procurorul sub straja - Batranete! - Dincolo de tinta - Fiica albionului - Moartea functionarului - Logodnicul si tatal - O drama - Pavilionul  nr. 6 - Vorba lunga - Primejdia - Povestirea unui caraus - Pradatoriind

„Inceputul acestui roman […] este de o frumusete care iti taie rasuflarea. Am putea crede ca citim corespondenta dintre Virginia Woolf si Robert Musil.“ Le Figaro „In timp ce autori precum Sorokin sau Pelevin distrug in mod voit traditii scriitoricesti existente, siskin urmareste sa-si insuseasca si sa dezvolte traditia literara. El compara istoria literaturii ruse cu un copac al carui trunchi creste din traducerea slavona a Bibliei, trece prin cronicile Evului Mediu si ajunge pana la marile romane ale lui Turgheniev, Dostoievski si Tolstoi, formand o coroana ce se ramifica in secolul XX. Autori precum Platonov reprezinta astfel crengile geniale, dar neproductive. siskin isi stabileste modelele literare in operele lui Cehov, Bunin, Nabokov si Sasa Sokolov.“ Neue Zurcher Zeitung „Mereu se va gasi un om care  [...] va condamna lumea la trairea infinita, ciclica a aceleiasi vieti, la inviere si moarte si din nou la inviere. [...] Omul acesta se numeste Mihail siskin, el traieste in Elvetia si, evitand limba noua, scrie in rusa asa cum nimeni din Rusia nu mai scrie. Nu e uimitor ca e comparat cu Sasa Sokolov si cu Nabokov. E uimitor ca i se dau premii.“ Jurnalnii zal Sasa si Volodia sunt despartiti de razboi. Legatura lor traieste prin scrisorile pe care si le trimit. Dragostea lor exista acolo unde oamenii nu putrezesc si sunt cicade mute, unde viata este zgomotoasa, generoasa, dainuitoare, unde sinele de tramvai se indreapta spre un cui nevazut de care se tine lumea. Volodia participa la inabusirea Rascoalei Boxerilor si afla ca singura victorie in razboi este sa ramai in viata. Sasa descopera ca poate fi fericita atunci cand isi tine de mana tatal, in ultima clipa a vietii lui. Fiecare intelege, in alt timp si totusi in acelasi, ca numai moartea da sens vietii. si amintirea e mai puternica decat prezentul: cesuletul primit candva de Sasa arata mereu ora doua fara zece, cei doi indragostiti culeg mere pentru compot si se bat cu cele stricate, prin iarba uscata sar cosasi care i se agata Sasei de fusta, profesorul preferat isi sterge ochelarii cu cravata. In ciuda vestii despre moartea lui Volodia, scrisorile lui continua sa soseasca, iar Sasa continua sa le primeasca, fara mirare si fara teama; pentru ea, timpul a trecut cu repeziciune, pentru el, pare sa se fi oprit. Amandoi se grabesc spre intalnirea atat de asteptata, intelegand ca „in cartea existentei toate sunt scrise, desigur, numai o singura data. Dar prind din nou viata cand cineva reciteste o anume pagina, care a mai fost citita candva.“ Mihail Siskin s-a nascut in 1961 la Moscova  si a absolvit Universitatea Pedagogica de Stat din acelasi oras. Dupa absolvire, a lucrat trei ani pentru o revista de tineret  si cinci ani ca profesor de germana si engleza.  Debutul sau literar a avut loc in revista Znamia  in anul 1993,  iar in 1995 s-a mutat in Elvetia, unde a avut ocazia sa lucreze ca interpret (experienta pe care o va descrie intr-una din cartile sale, Venerin volos, in curs de aparitie la Curtea Veche Publishing) si ca profesor; este si colaborator permanent al publicatiei Neue Zurcher Zeitung. siskin este singurul scriitor care a primit toate cele trei mari premii literare rusesti: Russkii Bukerin 2000, pentru romanul Vziatie Izmaila, Nationalniibestsellerin2005, pentru romanul Venerin volos si Bolsaia knigain 2011, pentru romanul Scrisorar. In afara premiilor nationale, a fost recompensat si cu prestigioase premii internationale: Premiul Cantonului Zurich in 2000, Prix Du Meilleur Livre Etranger (sectiunea eseu) in 2005, Premiul Grinzane Cavour in 2007,  Premiul international pentru literatura Haus der Kulturen der Weltin 2011. Trei dintre romanele lui siskin au fost dramatizate si puse in scena: Venerin volos la Atelierul Piotr Fomenko, Vziatie Izmaila  la Teatrul MOST, iar Scrisorar la  Teatrul de Arta Cehov din Moscova, in regia Marinei Brusnikina. Carte recomandata de  Lidia Bodea  in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti ".

Triunghiuri amoroase sunt destule in amandoua romanele lui Camil Petrescu de dinainte de razboi. Combustibilul care pune dorinta in miscare este, in amandoua, vanitatea. Daca pasiunea se analizeaza si formeaza obiectul prozei psihologice, vanitatea se reflecta in gesturi si formeaza obiectul prozei comportiste. Camil Petrescu, atat de dator lui Proust in tezele lui despre roman, nu-i datoreaza mare lucru in romane ca atare. Patul lui Procust e romanul unor vanitati ranite: a doamnei T. si a lui Fred Vasilescu, in primul rand. Tocmai ale celor carora Autorul le da cuvantul, pe care-i indeamna sa scrie. Doamna T. reuseste mai bine sa se confeseze, desi nici ea pana la capat. Fred Vasilescu, in schimb, nu vorbeste deloc despre el insusi (nu aflam niciodata de ce o paraseste pe doamna T., pe care o iubea), preferand sa se ocupe de Ladima si de Emilia, a caror relatie il intriga, fiindca nu descifreaza in ea nicio urma de vanitate. Din contra, o patima greu stapanita la Ladima, iar la Emilia un vag dispret de femeie nesatisfacuta de darurile preponderent epistolare ale poetului indragostit. Fragment din cartea "Patul lui Procust" de Camil Petrescu: "Prietenii mei cred sincer ca n-am inima... Si citeaza cazuri de autentica insensibilitate pe care as fi dovedit-o adeseori, refuzand de a crede celor in nenorocire. Partea de adevar e insa ca plansul provoaca in mine o reactiune de manie si dezgust... De atatea ori am fost in pragul mortii (de doua ori ranit, doua accidente de automobil, unul de avion), am fost ingrozitor nedreptatit, totusi stiu bine ca nimic nu justifica plansul demonstrativ. Nu corespunde - si m-am gandit mult la asta - nici unui sentiment, nu dovedeste nimic. Nu e nici o legatura intre el si sinceritatea emotiei sau, mai bine, intre el si valoarea simtirii. Emotiile mortale sunt intense, palide si egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa - si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult, deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat. Plansul demonstrativ mie imi reaminteste de o femeie care si-ar schimba bandajul igienic in public. Si, in genere, plansul dupa „fericire", orice s-ar spune, nu ma impresioneaza, pentru ca cei care-si clameaza aprig si humos „dreptul lor la fericire" si-l doresc mai totdeauna, lovind necrutator in altii. Emilia pretinde insa de la mine un cuvant, un semn de admiratie. S-a asezat din nou la masa, se sprijina in coate si priveste aiurea, asteptand. Valeria e de asemeni surprinsa de tacerea mea prelungita, dar cand observa ca gandesc, deduce, pare-se, ca sunt tulburat, Eu simt una dintre acele impulsii irezistibile de a face ceva inconvenabil si absurd, ca, de pilda, de a mangaia barba mare si matasoasa a unui domn grav; sau de a turti cu o palma scurta si apasata cilindrul matasos al unui personaj marginit si important, in sfarsit ceva analog acelui procedeu de cinematograf de a tranti un castron de crema in obrazul unei profesoare urate si solemne. Acum, cand am vazut sentimentul Emiliei, cand, potolita si patrunsa de importanta talentului ei, asteapta un cuvant de la mine, eu spun, de pilda, calm si firesc, ca ar fi bine sa se lase de teatru si sa se apuce de croitorie, insa nu de croitorie fina, sau, si mai bine, sa se faca vanzatoare de camasi gata si gulere de cauciuc. Dar e prea cald si, la urma urmelor, nici nu merita sfortarea unei articulari. Fara voia mea, cu aceeasi gratuitate cu care ma pregateam de tasnire, ma trezesc zambind admirativ: „Foarte emotionant!" Valeria are ochii cei mai dulci din lume: - N-ai cumva pe cineva la Teatrul National? Dar sora-sa protesteaza, dezamagita desigur de nenumaratele incercari infructuoase. - Valeria, domnul... nu se ocupa cu teatru. Ma conving tot mai mult ca Valeria, datorita si corpolentei si varstei, s-a confirmat in functiunea de manager artistic al surorii ei. - Taci din gura, ca stiu ce spun... si, intorcandu-se spre mine, mai direct: Poti sa ai talent cu carul, ca daca n-ai un pic de protectie tot degeaba. Cand te uiti la alea de la National... ca toate au ajuns. Vezi, una traieste cu directorul, alta cu regizorul..."

Aparitia volumului de poezii lirice Sunt robul iubirii a reprezentat un important eveniment editorial, caci este prima editie a poeziilor de dragoste scrise de Grigore Vieru de-a lungul a aproape cinci decenii, in perioada 1958-2005. Acestea poarta inconfundabila marca a puritatii, a candorii si sinceritatii, fiind alimentate de un sentiment cu semnificatii adanci manifestat fata de iubita si iubire, fata de mama si maternitate. Florilegiului de poezii lirice din aceasta carte "de excelenta" i se adauga Aforismele despre iubire apartinand marelui poet, cateva pagini cu fotografii-document ale cuplului Grigore si Raisa Vieru, Cuvant inainte, Grigore Vieru liricul, de acad. Mihai Cimpoi, Marturisire - Destin si iubire, de Raisa Vieru si PostfataTaina eroticii vierene sau Despre poezia iubirii, de Paul Gorban.

Inca de la aparitie, in 1948, in revista Sur a Victoriei Ocampo, romanul Tunelul s-a bucurat, de aprecierile elogioase ale unor mari scriitori ca Thomas Mann, Graham Greene si Albert Camus, autorul fiind considerat un „clasic existentialist“.  Roman tulburator si captivant despre dragoste si moarte, intemeiat pe o investigatie existentiala a dramei determinate de imposibilitatea comunicarii cu semenii, de solitudinea iremediabila a individului si mai cu seama a artistului, de abisul halucinant dintre puritate si nebunie, Tunelul este confesiunea pictorului Juan Pablo Castel. Din inchisoare, acesta decide sa relateze faptele si sa dezvaluie motivele obscure care l-au determnat s-o omoare pe Maria Iribarne. Sondand cu rigoare magistrala conditia tragica a omului contemporan, izvorata din credinta excesiva in ratiune, Sabato descrie modul in care un artist sensibil si talentat ajunge treptat, sub imperiul propriilor demoni launtrici, de la obsesia atotstapanitoare pentru dragostea absoluta la gelozie (auto) distrugatoare, apoi la nebunie si crima.

Totul e pitoresc pe straduta armeneasca din Focsaniul anilor ’50 ai secolului trecut, unde copilul Varujan Vosganian creste printre aburii cafelei proaspat prajite si miresmele din camara bunicii Armenuhi, printre bucoavnele si fotografiile bunicului Garabet. Batranii armeni ai copilariei autorului nu au insa de istorisit intamplari delectabile, ci fapte de-a dreptul rascoli-toare. Povestind, ei incearca sa se despovareze de o trauma – a lor, dar si a intregului secol XX. Istoria genocidului din 1915 impotriva armenilor, istoria convoaielor interminabile de surghiuniti in Cercurile Mortii, in desertul Deir-ez-Zor, istoria armenilor care au luat drumul exilului isi afla in aceste pagini o ilustrare cu adevarat ravasitoare. Romanul Cartea soaptelor a fost declarat bestsellerul anului 2013 in Armenia, conform agentiei de presa Armenpress.   Roman distins cu Premiul „Cartea anului 2009” al revistei Romania literara.

Cand accepta in Venetia slujba de asistent al scriitorului izolat Gordon Crace, Adam Woods nu banuieste ca va sfarsi prin a scrie biografia lui Crace. Si nici nu se asteapta la asemanarea stranie dintre el si fostul chirias al lui Crace, care murise in conditii misterioase cu zeci de ani in urma. Insa cand dorinta sa de a scrie o carte despre viata lui Crace se transforma intr-o obsesie care il va duce de la canalele murdare ale Venetiei pana in salile unei mari scoli publice engleze, incepem sa avem senzatia tulburatoare ca Adam nu e deloc ceea ce pare a fi... O poveste de atmosfera despre iluzia unui om si trecutul intunecat al altuia, Minciuna va va tine cu sufletul la gura pana la un punct culminant nebanuit. Sa citesti Minciuna e ca si cand te-ai plimba pe podeaua miscatoare a unei case bantuite dintr-un parc de distractii. Andrew Wilson il pune pe cititor pe piste gresite ori de cate ori are ocazia. E ingrozitor de fascinanta. - Val McDermid

Cu prilejul reuniunii de 25 de ani de la terminarea facultatii, o femeie de varsta a doua se reintalneste cu barbatul de care fusese indragostita in studentie. Asa incepe aventura personajului-narator, prilej de autodescoperire si reflectie asupra dragostei mature. Un roman confesiv, care se confunda pe alocuri cu un jurnal intim, amintind de proza Hertei Muller. Actul scriitoricesc apare ca forma de terapie, iar relatarea experientelor existentiale, a cautarilor personale se impleteste cu comentarii pe marginea societatii de consum, cu amintiri din perioada comunista si referinte literare ori pop culture.  "O agitatie interioara iesita din comun, o nervozitate erotica paroxistica, acestea sunt trasaturile distinctive ale personajului feminin din proza doamnei Carmen Gheorghe."  - Alex stefanescu "Aveti de a face asadar cu un volum care, in ciuda aparenteleor celebreaza viata dintr-o perspectiva matura si lucida (asumand deopotriva suferinta si fericirea drept stari de neocolit), o lectura provocatoare si in acelasi timp seducatoare, cu alte cuvinte, o lectura pe deplin contemporana,  atat in continut, cat si in forma." (Sever Gulea)

Plasata in colectia "Clasici Romani", cartea de fata se alatura celorlalte, care valorifica potentialul creativ al poporului roman prin reprezentati de seama. Prin cuvantul clasic se poate intelege clasicismul ca si curent literar, dar si o valoare perena, ce strabate timpul si care, prin repetitie, constanta se pastreaza in constiinta unei comunitati. Desfasurarea existentei in cercul stramt intre viata si moarte pastreaza constiinta treaza unui popor, a unei natiuni in concertul culturii universale.  Colectia "Clasici Romani" nu face altceva decat sa reinvie cateva dintre cele mai importante creatii artistice ale celor ce au plasat valorile nationale in context universal si sa refaca astfel geneza si moartea, pentru a se pastra vie viata spirituala.  Volumul Moara cu noroc si alte nuvele semnate de Ioan Slavici, prin structura lui, cuprinde nuvelele cunoscute ale scriitorului, dupa cum urmeaza: "Moara cu noroc" (1881), "Budulea Taichii" (1880), "Popa Tanda" (1875), "Scormon" (1881) si "Padureanca", grupand cinci texte epice. De asemenea, cartea cuprinde repere bibliografice, unde sunt evidentiate cateva dintre cele mai importante momente ale vietii si creatiei lui Ioan Slavici ilustrate cu imagini sugestive si chiar cu pagini de manuscris. Grafica este in acord cu intreg continutul cartii, descoperindu-se cu fiecare pagina migala si talentul de artizan, care strabat timpul si reusesc sa-l invinga. Creatia lui Ioan Slavici este una impresionanta prin numarul de titluri de opere epice. Nuvelistica sa este una ce plaseaza lumea satului ardelenesc in centrul atentiei lectorului. (Prof. Victor Drujinin)

Roman interzis de doua ori, Cel care ma asteapta a devenit cea mai vanduta carte a tuturor timpurilor in Iran (peste 20 de editii). Povestea romanului Cel care ma asteapta este una emblematica pentru destinul femeilor din Iran.  Evenimentele debuteaza in anul 1979, cu putin timp inainte de revolutia iraniana, si se concentreaza asupra vietii unei femei obligate sa se descurce singura, cu trei copii, intr-un oras dezbinat de conflicte politice si religioase, aflat intr-o permanenta stare de instabilitate si nesiguranta.    La varsta adolescentei, protagonista romanului, Masumeh, se indragosteste de un tanar, in drumul ei spre scoala. Desi relatia lor este inocenta cei doi abia daca indraznesc sa schimbe cateva priviri, iubirea ii este descoperita, iar ea ajunge sa fie maritata cu forta. Din fericire, se nimereste sa aiba un sot care ii permite sa-si continue studiile si care, spre deosebire de barbatii din propria ei familie, nu incearca sa-i controleze viata pas cu pas. Treptat, Masumeh descopera ca sotul ei are cu totul alte preocupari decat familia si ca idealurile si obiectivele sale politice ii pun viata in pericol, fortand-o sa traiasca intr-o continua stare de ingrijorare si neliniste. Fragment din cartea "Cel care ma asteapta"  Parinoush Saniee "Sotia lui Abbass era din Teheran si, chiar daca purta chador-ul in timpul vizitelor la Qum, toti stiau ca, la oras, nu purta o imbracaminte „corespunzatoare", ca sa nu mai vorbim de fiicele lor, care nici macar nu stiau ce inseamna asta si se duceau la scoala fara val.  La moartea bunicii, casa in care isi petrecuse copilaria tatal meu a fost vanduta si fiecare a primit partea lui de mostenire. Atunci, unchiul Abbass a staruit pe langa el sa ne mutam la Teheran: „Frate, aici nu mai e de trait... sa punem laolalta partile noastre de mostenire, sa deschidem un magazin, sa muncim impreuna — eu insumi ma voi ingriji sa-ti inchiriez o casa aproape de noi —, astfel incat sa va puteti face o viata mai buna, fiindca, sa vorbim limpede, banii adevarati se fac numai la Teheran".  La inceput, fratele meu mai mare, Mahmud, s-a opus, spunand ca la Teheran se abandona calea cea dreapta si se pierdea credinta. Pe fratele meu Ahmad, in schimb, l-a entuziasmat ideea de a deveni cineva in marele oras. Mama — careia ii spuneam Khanum Jun, „doamna mama" — era la randul ei preocupata pentru noi, fetele: „La Teheran nu vor putea sa gaseasca un sot destoinic, nimeni nu ne cunoaste, tot ce avem si toate persoanele pe care le cunoastem sunt aici. Masumeh a terminat gimnaziul si e timpul sa se casatoreasca. Fati trebuie sa inceapa scoala si numai Dumnezeu stie ce-o sa se aleaga de capul ei daca invata la Teheran... toti spun ca atunci cand o fata creste la Teheran, sfanseste rau!". Pana si fratele meu Ali, care era in clasa a treia, a vrut sa-si spuna parerea si a declarat ca va avea el grija s-o tina sub control pe sora mea Fati. Apoi, ca sa-si demonstreze imediat autoritatea, i-a tras un sut, desi fata se juca linistita pe podea. Ea a scos un tipat, dar nimeni nu s-a preocupat in afara de mine, care am luat-o in brate ca sa o consolez si am izbucnit spunand ca era o nebunie sa crezi ca toate fetele din Teheran s-ar comporta rau doar pentru ca traiau acolo."

“Exista o legenda despre o pasare care canta o singura data in viata, mai dulce decat orice alta vietate de pe fata pamantului. Din momentul in care-si paraseste cuibul, cauta un copac cu spini si nu-si gaseste odihna pana nu-l afla. Apoi, cantand printre ramurile salbatice, ea se arunca singura in spinul cel mai lung si mai ascutit. Si, in extazul mortii, ea se inalta deasupra propriei agonii, scotand un tril mai dulce decat al privighetorii sau al ciocarliei. Un cantec al carui pret suprem este insasi existenta. Intreaga lume inmarmureste ascultandu-l si Dumnezeu in Paradisul sau zambeste. Pentru ca ceea ce este mai bun in viata noastra se obtine numai cu pretul unei dureri existentiale... Ori cel putin asa spune legenda.“

„Romanul Eugenie Grandet este, alaturi de Gobseck, Mos Goriot, Marirea si decaderea lui Cesar Birotteau si Verisoara Bette, una dintre capodoperele balzaciene. Critica literara si succesul durabil al acestui roman in randul cititorilor, l-au asezat printre cele mai de seama creatii ale realismului francez, deoarece reflecta caracteristicile epocii, goana dupa profituri, dorinta apriga de imbogatire, care fac din societate un soi de jungla, unde razbesc fiintele cele mai feroce si mai lipsite de scrupule. In mediul burghez de provincie pe care il zugraveste acest roman, ca si in elegantele saloane pariziene descrise in alte romane, domneste puterea banului. Asadar, Eugenie Grandet reflecta nu numai o drama morala individuala, ci o intreaga societate, al carei idol suprem este banul. Domnia banului - prin avaritia tatalui sau, apoi prin tradarea lui Charles - este cea care o zdrobeste pe Eugenie, condamnand-o la o viata aproape monahala, searbada, lipsita de orice bucurie sau speranta. Pe langa istorisirea destinului nefericit al acesteia, cititorul remarca, prin informatiile precise asupra epocii, fidelitatea absoluta a lui Balzac fata de realitate; in plus, felul in care marele scriitor judeca si infiereaza aceasta societate avida si mercantila, are cu atat mai multa forta expresiva cu cat el evita tonul indignat, stilul oratoric, ramanand un narator cumpatat si in aparenta obiectiv.“ -  Liliana Anghel

Intr-un oras obisnuit isi face aparitia un om onorabil, „de conditie buna“, dornic sa cucereasca inimile noilor sai concetateni. Scopurile lui sunt, in aparenta, celebritatea si bogatia. Putini stiu insa ca personajul cu pricina, Cicikov, are o pasiune stranie: el nu umbla prin lume pentru a tezauriza bunuri lumesti, ci o marfa aparte-suflete moarte. Carte recomandata de Cristian Teodorescu in cadrul proiectului Libris, "Oameni si carti".