Rezumat Basmele romanilor Vol. 6 - Simion Florea Marian

Simion Florea Marian (1847‑1907) este un îndrăgit folclorist și etnograf român, originar din zona Sucevei. După ce învață la școala din satul natal Ilișești, își continuă studiile la Suceava, Năsăud și Beiuș.
Citește tot rezumatul cărții Basmele romanilor Vol. 6... Debutează la numai 19 ani în revista Familia cu o culegere de folclor: O nuntă în Ilișești. Tot atunci începe să culeagă doine, balade, cântece populare, ce vor fi reunite ulterior în volumul Poezii poporale din Bucovina. Balade romane culese și corese, apărut în 1869 la Botoșani.   În 1871 Simion Florea Marian se înscrie la Facultatea de Teologie din Cernăuți, după care ajunge preot în orașul Siret. În 1881 devine membru al Academiei Române. Ulterior va lucra ca învățător și apoi ca profesor de gimnaziu, predând religie și limba română. A purtat o bogată corespondență cu numeroși cărturari, scriitori și folcloriști de seamă, precum Petre Ispirescu, Ion Pop‑Reteganul, Vasile Alecsandri sau Atanasie M. Marienescu. A colaborat la numeroase publicații și reviste, precum Convorbiri literare, Albina Carpaților, Columna lui Traian, Aurora română, Cărțile săteanului român.   Printre cele mai cunoscute cărți ale sale se numără Descântece poporane române (1886), trilogia asupra obiceiurilor din ciclul familial – Nuntă la români (1890), Nașterea la români (1892), Înmormântarea la români (1892), Vrăji, farmece și desfaceri (1893), cele trei volume din ciclul Sărbătorile la romani (1898‑1901), Păsările noastre și legendele lor (1895) sau Legendele Maicii Domnului (1904). Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Basmele romanilor Vol. 6?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Basmele romanilor Vol. 6 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Basmele romanilor Vol. 6 scrisă de Simion Florea Marian. Basmele romanilor Vol. 6 a apărut în anul 2010. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2010 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Basmele romanilor Vol. 6 este editura CURTEA VECHE - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura CURTEA VECHE aici. Cartea Basmele romanilor Vol. 6 face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte rezonabil de groasă - are 252 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Basmele romanilor Vol. 6 și, de asemenea, sperăm că autorul Simion Florea Marian, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde