Drumul către viața cea veșnică și fericită a Împărăției lui Dumnezeu trece prin multe necazuri și ispite în această scurtă viață, iar noi avem nevoie de ajutor în aceste încercări, ajutor pe care nici un om nu poate să ni‑l dea.
De aceea ne întoarcem către Dumnezeu, către Maica Domnului și către sfinți. și cele pe care nu întotdeauna putem de unii singuri să le înfăptuim, acelea întru care nu întotdeauna pot să ne ajute medicii cei pământești și mai‑mării zilei, pot întotdeauna să ni le dea sfinții lui Dumnezeu. Orice sfânt poate să ceară de la Dumnezeu lucrurile pentru care ne rugăm, dacă acestea ne sunt spre folos și spre mântuirea sufletelor noastre. și totuși, după cuvintele Apostolului, „darurile sunt felurite” (I Cor. 12, 4). După împrejurările vieții sfinților, ori după voia osebită a lui Dumnezeu, unii dintre sfinți ajută celor care se roagă lor pentru un anumit lucru, alții – pentru un altul, după darurile lor; și nu există necaz al vieții, nevoie sufletească ori trupească la care să nu răspundă un plăcut al lui Dumnezeu și pe care să n-o împlinească acesta.
