Cariologie si odontoterapie restauratoare

După un interval de peste patru decenii, la întocmirea acestui tratat  participă reputate personalități din toate centrele universitare tradiționale, la care se alătură și colegi din facultăți recent înființate. Cuprinzând probleme de cariologie și odontoterapie restauratoare, aceasta apariție editorială  reprezintă o încercare de prezentare unitară a patologiei și tratamentului cariei simple din perspectivă experienței întregii școli Românesti de Odontologie, în dorință de a se constitui într-un îndrumar util în primul rand studenților - pentru licență naționala - dar și tinerilor medici stagiari sau rezidenți. Prin introducerea noțiunii de cariologie, autorii doresc să-și atenționeze colegii că nu există "carie" dentară, ci "boala carioasa".
Citește tot rezumatul cărții Cariologie si odontoterapie restauratoare... În acest context biologic, tratatul de față oferă toate informațiile necesare unui tratament modern, în care rezolvarea practică a leziunilor carioase manifeste este însoțită și de evaluarea gradului de risc la carie al aceluiași individ. Aceasta permite stabilirea - într-un cadru individualizat - atât a celor mai eficiente măsuri preventive, cat și alegerea celei mai potrivite indicații terapeutice. Cuprins: Structura țesuturilor dure dentare. Etiopatogenia cariei dentare. Epidemiologia cariei dentare. Ancheta epidemiologică în caria dentară. Morfopatologia cariei dentare. Caracterele clinice ale cariei dentare. Profilaxia cariei dentare. Planul de tratament în caria dentară simplă. Principii de bază în prepararea cavităților. Instrumentarul de preparare a cavităților. Izolarea câmpului operator. Prepararea  cavitaților în vederea restaurărilor cu amalgam. Prepararea cavitaților în vederea restaurărilor cu materiale fizionomice. Tratamentul plăgii dentinare. Restaurarea coronară. Sisteme speciale de retenție. Hipersensibilitatea și hiperestezia dentinară. Caria secundară marginală și recidivă de carie.  Controlul infecției în cabinetul stomatologic. Teste de autocontrol.      Fragment din volum:       “CAPITOLUL V. MORFOPATOLOGIA CARIEI DENTARE        5.1 CARIA ÎN SMALȚ     Caria de smalț a fost mult timp neglijată de practicienii stomatologi care așteptau să apară procesul de cavitație pentru a institui o terapie adecvată. Ori, apariția cavitației trădează pătrunderea procesului carios în zone profunde dentinare, care prin evoluție duce la prăbușirea smalțului.     Neglijarea fazei de evoluție a cariilor la nivelul smalțului se datorează:     - lipsei mijloacelor de evidențiere a leziunilor;     - mascării leziunilor de smalț prin prezența depozitelor organo-minerale sau de salivă;     - specificului evoluției cariilor, cu păstrarea pe tot parcursul a unui strat superficial de smalț aproximativ integru.     Țesutul de protecție a dintelui contra factorilor cariogeni locali este considerat smalțul, țesutul cu cel mai înalt grad de mineralizare din organism. Cu toate acestea este uimitor cât de ușor se dezintegrează în timpul proceselor de cariogeneză. Gradul de rezistență la carie al smalțului ar depinde în special de compoziția sa chimică:     - conținutul în fluor al structurilor sale superficiale îi asigură smalțului cariorezistență; zonele cervicale ale dinților sunt mai bogate în fluor și deci mai rezistente la carii, fluorul depunându-se în cantitate mai mare sub placă bacteriană;     - prezența ionului carbonat ușurează dezintegrarea smalțului sub acțiunea acizilor;     - prezența ionului magneziu contribuie la dezintegrarea smalțului.     Studiul acestor leziuni pe dinți proaspăt extrași sau pe diverse module experimentale, beneficiind de o serie de metode moderne de explorare, au permis elucidarea multor necunoscute și conturarea unor concluzii benefice pentru terapie.     Studiile histologice au jucat un rol important în realizarea ideii că o carie dentară nu este doar un simplu proces de demineralizare progresivă, ci un proces alternant de distrucție și de reparare.      Demineralizarea smalțului sub placa bacteriană duce la modificarea însușirilor optice, ceea ce condiționează apariția unor pete la suprafața acestuia. Consecințele demineralizării sunt:     - mărirea spațiilor interprismatice;     - modificarea orientării cristalelor și apariția de forme atipice;     - modificări la nivelul tramei organice care duc la creșterea permebilității țesuturilor dentare;"