Femeia in alb

Femeia în alb, publicată în anul 1860, continuă și în zilele noastre să se bucure de același imens interes din partea cititorilor. O carte plină de scene palpitante, cu eroi de neuitat, a cărei acțiune îl poartă pe cititor înapoi în timp, în perioada romantismului tîrziu.
Citește tot rezumatul cărții Femeia in alb... Parcurgînd-o, veți afla cît de mult poate fi pusă la încercare răbdarea unei femei și ce lucruri extraordinare poate realiza tenacitatea unui bărbat. Considerat drept primul thriller englezesc, Femeia în alb o are ca eroina pe remarcabilă Marian care alături de ciudatul ei partener, profesorul de desen Walter, se confruntă cu diabolicul cuplu format din Contele Fosco și Percival Glyde.     Femeia în alb este un roman clasic, un thriller captivant, cu crime, intrigi, răutate și identitați schimbate. Fragment din roman:   „Investigațiile noastre la Limmeridge s-au desfășurat, cu răbdare, în toate direcțiile și printre oameni de diferite condiții sociale. N-am aflat, însă, nimic de la ei. E adevărat că trei săteni ne-au asigurat că o văzuseră pe femeie, dar cum nu erau în stare să o descrie și nici să se pună de acord încotro o luase, cînd o zăriseră ultima oară, nu ne-au fost de nici un folos. Urmînd firul cercetărilor noastre zadarnice am ajuns, pînă la urmă, la capătul satului, unde se aflau școlile înființate de doamna Făirlie. Cînd am trecut pe lîngă clădirea destinată am sugerat că poate nu strica să îi punem o ultimă întrebare învățătorului, care, avînd în vedere pregătirea sa, se presupunea că era cel mai inteligent om de pe-acolo. - Teama mi-e că învățătorul era ocupat cu elevii săi, a zis domnișoara Halcombe, exact cînd femeia a trecut prin sat și apoi s-a întors. Totuși, putem încerca. Am intrat în curtea unde copiii se jucau în recreație și, trecînd pe lîngă fereastra sălii de clasă, am ajuns la ușa amplasată în spatele clădirii. M-am oprit o clipă la fereastră m-am uitat înăuntru. Învățătorul ședea la catedra lui înaltă, cu spatele la mine, cuvîntîndu-le pompos elevilor, adunați în fața lui, cu o singură excepție: un băiețel voinic, cu părul bălai, care stătea separat de ceilalți școlari pe un scăunel, într-un colț — aidoma unui Crusoe prichindel și părăsit, surghiunit pe insula lui pustie. Ușa era întredeschisă, iar glasul învățătorului se auzea impede și deslușit pînă la noi, care ne oprisem în arcada intrării. - Băieți, tună omul, țineți bine minte ce vă spun acum. Dacă mai aud vreodată un cuvînt despre stafii în această școală, veți trage cu toții ponoasele și va fi rău de voi.” Citește mai puțin...