Ochelarii cu rama de aur

In orasul Ferrara al anilor 1930 soseste un doctor nou, Fadigati, un om optimist si modern in atitudine si, mai mult ca orice, un om care vrea sa fie acceptat in noua sa casa. Dar aparentele se naruie imediat ce localnicii descopera ca e homosexual, iar tanarul pe care-l plateste pentru a-i fi amant il umileste in public.
Citește tot rezumatul cărții Ochelarii cu rama de aur... Pe masura ce antisemitismul se raspandeste in Italia, naratorul evreu al povestii incepe sa nutreasca mila si intelegere fata de doctor. Ochelarii cu rama de aur este un studiu pasionant, dar tragic, despre cum ne pot fi distruse vietile de catre cei pe care-i consideram apropiati. Romanul lui Giorgio Bassani a fost ecranizat in 1987, in regia lui Giuliano Montaldo, cu Philippe Noiret, Rupert Everett si Valeria Golino in distributie.   Vorbesc despre lucruri stravechi, dar scriu la prezent. Prin scris, vreau sa ma inteleg, poate sa ma si vindec. - Giorgio Bassani   Primele trei capitole din au parte de o voce narativa ce pare intrucatva corala: insinuanta, conventionala, vicleana, barfitoare, atotstiutoare si, mai presus de orice, complice. De parca orasul in sine, o zona de recrutare pentru fascismul militant plina de entuziasm, ar fi primit o voce colectiva. Este un procedeu genial, dar unul de care trebuia sa se desprinda prin introducerea naratorului la persoana intai, un soi de alter ego ce ar fi putut sta marturie la evenimentele din acei ani. - Jamie McKendrick   Talentul unic al lui Bassani este ca personajele lui, atat de obisnuite, devin brusc, in mod inspaimantator, memorabile. - The Guardian Traducere din limba italiana de Rodica Locusteanu.   Fragment din cartea "Ochelarii cu rama de aur" de Giorgio Bassani: "Si in vara aceea ne-am dus in vilegiatura la Riccione, pe coasta adriatica din apropiere. In fiecare an se intampla la fel. Tata, dupa ce incercase zadarnic sa ne duca pe munte, in Dolomiti, in locurile unde racuse razboiul, se resemnase pana la urma sa mearga tot la Riccione si sa inchirieze aceeasi vilisoara de langa Grand Hotel. Mi-amintesc foarte bine. Eu, mama si Fanny, surioara mai mica, am plecat din Ferrara la 10 august, impreuna cu servitoarea (Ernesto, celalalt frate, se afla in Anglia inca de la jumatatea lui iulie, in gazda la o familie din Bath, ca sa invete mai bine limba). Tata, care ramasese in oras, urma sa vina dupa noi mai tarziu, indata ce aveau sa i-o permita treburile legate de bucata de pamant de la Masi Torello. Chiar din ziua sosirii am aflat despre Fadigati si Deliliers. Pe plaja arhiplina inca de pe atunci de ferrarezi in vacanta impreuna cu familiile lor, nu se vorbea decat despre ei, despre "prietenia lor scandaloasa". Odata cu primele zile de august, cei doi fusesera vazuti mutandu-se dintr-un hotel in altul din micile orasele balneare raspandite intre Porto Corsini si Punta di Pesaro. Aparusera prima data la Milano Marittima, dincolo de portul-canal de la Cervia, unde inchiriasera o camera superba la Hotel Mare e Pineta. Dupa o saptamana se dusesera la Cesenatico, la Hotel Britannia. Si tot asa, la Viserba, la Rimini, aici la Riccione, la Cattolica, facand pretutindeni senzatie si dand nastere la nesfarsite discutii. Calatoreau cu masina: o Alfa Romeo 1750, cu doua locuri, rosie, tip Mille Miglia. In jurul datei de 20 august, din nou, pe neasteptate, la Riccione, stabilindu-se, la fel ca in urma cu zece zile, tot la Grand Hotel. Alfa Romeo era noua-nouta, iar motorul scotea un fel de mormait. Cei doi prieteni o foloseau nu numai in calatorie, ci si pentru plimbarile zilnice de dupa-amiaza, pe la ceasul apusului, cand masa de vilegiaturisti urca de pe plaja si se revarsa pe faleze. Conducea intotdeauna Deliliers. Blond, bronzat, superb, cu tricouri mulate pe corp, cu pantaloni de stora de culoare crem (mainile, sprijinite neglijent pe volan, lasau ostentativ sa se vada niste manusi din piele de caprioara cu gaurele, al caror pret era usor de dedus), era evident ca masina asculta de el, exclusiv de capriciile lui. Celalalt nu facea nimic. Foarte mandru de bereta lui scotiana si de ochelarii de pilot secund sau de mecanic (obiecte de care nu se despartea nici daca automobilul, croindu-si cu greu drum prin multime, trebuia sa strabata ruland incet portiunea de bulevard din fata Cafenelei Zanarini), se limita sa se lase plimbat in sus si-n jos, intepenit pe scaunul de langa tovarasul sau." Citește mai puțin...