Ce a realizat N.Iorga în Istoria bisericii românești nu se mai întreprinsese anterior și aproape e imposibil să se refacă astăzi, în primul rând, din punct de vedere al vastității documentării.
Spre a nu mai vorbi de largă cuprindere și conexiune a elementelor chemate să lumineze fenomenul "vieții religioase a românilor", sau de profunzimea analizelor critice în detaliu și de ansamblu.
Căci "Istoria" lui N.Iorga aduce contribuții esențiale nu numai de viziune generală, ci și de detaliu, în mai fiecare dintre chestiunile luate în discuție..
Ea rămâne, orice s-ar spune și oricâte cărți se vor mai scrie - și trebuie să se scrie mai ales despre viața religioasă a ultimului secol - un monument de care trebuie să ne apropiem cu sfială, ca de o lucrare neaparținând sferelor obișnuitului.
Încărcând textul până la saturație cu referințe la epoci, locuri, edificii, personalități, evenimente, N.Iorga derulează istoria vieții religioase a românilor din cele mai vechi timpuri - încă din vremea păgânismului - până la începuturile secolului al XX-lea (în prima ediție), adusă ulterior, la zi (în ediția a II-a), până după primul război mondial.
Abordând viața religioasă în derularea ei istorică, el zăbovește pe același palier, când în Moldova, când în Țara Românească sau Transilvania, iar mai târziu și în Bucovina, Banat și Basarabia, încercând din cadrul respectivului modul spațio-temporal, să arunce punți, atât carte trecut, cât și carte celelalte provincii românești - întinzându-și totodată privirile și carte largul european: balcanic, rusesc, apusean.
Așa încât, deși segmentele își au o anumită individualitate, ele nu pot fi extrase - decât cu greu, din întreg, și cu pierderi pentru totalitatea excursului critic.
I.Oprisan
