Pasărea din zid

Lidia cânta, improviza, acesta fiind privilegiul ei, să se lase în voia luminii şi a melodiei ce se izvodeşte singură, de la sine... O filmam şi pe măsură ce volutele cântecului se desfăceau în jur, asemenea unor petale, simţeam că turiştii (aceşti oameni neidentificabili, mereu curioşi, mereu grăbiţi, în veşnică mişcare, drămuindu-şi clipele, căutând locul magic, numai de ei dibuit, de unde vor vedea pentru totdeauna Acropole), se astâmpărau din viermuială, se ostoiau, se opreau din veşnica sporovăială euforică: fără veste hipnotizaţi de glasul Lidiei...
Citește tot rezumatul cărții Pasărea din zid... M-am întors să-i filmez, prin pâlcul de măslini contorsionaţi şi, pe când eu încheiam cercul, se întorcea şi cântecul în matca lui... Lidia s-a oprit, transfigurată de emoţie, pe când turiştii au izbucnit spontan în aplauze... Citește mai puțin...