Rezumat Vreme inchisa - Ion Lazu

„Mai devreme decât niciodată”, cum scriam într-un vers de tinerețe, ajunge la tipar materia înjumătățită, vămuită a jurnalului meu de scriitor din perioada 1979-1989; cel din anii anteriori s-a pierdut, nu mai are rost să explic în ce fel.
Citește tot rezumatul cărții Vreme inchisa... Iar materia jurnalelor mele din perioada de după 1989, structurată în două volume: Lamentațiile uitucului și Gândirea înceată, își așteaptă editorul. și, implicit, cititorii…   Ion Lazu, romancier, poet, eseist, memorialist. S-a născut în comuna Cioburciu, Basarabia, din părinții Grigore și Vera Lazu. Familia s-a refugiat în martie 1944 în comuna Cireașov, județul Olt. Clasele primare în comuna de adopțiune, școala secundară la Ionașcu, în Slatina, liceul Radu Greceanu din Slatina, absolvit în 1956, când intră la Facultatea de Geografie-Geologie a Universității București. Absolvent (1961) repartizat la Întreprinderea de prospecțiuni geologice și geofizice București, unde a lucrat că geolog terenist până la pensionarea din 1999. A fost redactor-șef la editura Vinea, 1994-2002; un interimat de redactor la Viața românească, 2006. Căsătorit din 1981 cu Lidia Lazu, poetă, actriță, autoare a 7 volume de poezii, membră a USR. Un fiu, Andrei Laurențiu, masterând. Expoziții de artă fotografică în România și în Luxemburg. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romînia. (1981) Inițiator al Proiectului Plăci memoriale pentru marii scriitori dispăruți. (2006-2008)Inițiatorul proiectului Memorialul scriitorilor români încarcerați sub regimul communist. (2008) Premii pentru literatură, pentru arta fotografică și Premiul I pentru subiecte de film, 1970, cu Vestea, nefinalizat. Cetățean de onoare al Municipiului Slatina. Cărți de proză: Ningea în ochii ei albaștri, schițe și povestiri, 1970; Despre vii, numai bine, roman, 1971; Blană de viezure, povestiri, 1979; Rămășagul, roman, 1982; Curtea interioară, roman, 1983; Capcana de piatră, roman, 1987; Veneticii, roman, ed. I, 1999; ediția II, 2002, ediție definitivă, 2009; Ruptura, roman, 2004; Sălbaticul, roman, 2005; Corespondență, memorialistică, jurnale: Scene din viața literară, 2007; Himera literaturii, coautor Ion Murgeanu, 2007 Poezie: Muzeul Poetului, 1981; Poemul de dimineață, 1996; Cuvinte lângă zid, 1999; 101 poeme, 2011; Eu scriu la lumina mâinii mele, 2012. Literatură pentru copii: Întâmplări din pădure, povestiri, 1991, ediția II, 2007; Cartea lui Andrei, poezii, 2008 Albume de artă fotografică: Natura sculptează, 1984; Literaturile Bucureștiului, coautor, 2010 Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Vreme inchisa?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Vreme inchisa și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Vreme inchisa scrisă de Ion Lazu. Vreme inchisa a apărut în anul 2013. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2013 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Vreme inchisa este editura EUROPRESS - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura EUROPRESS aici. Cartea Vreme inchisa face parte din categoria Memorii Jurnal. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 432 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Vreme inchisa și, de asemenea, sperăm că autorul Ion Lazu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde