Viața cu Neluțu

Se încarcă prețurile

Rezumat

Viața cu Neluțu — Constantin Buduleci

Neluțu este un copil de un an și jumătate, cu ochii albaștri ca florile de nu-mă-uita, care amprentează viața unei familii numeroase dintr-o Cisnădie în care toți adulții muncesc la țesut covoare.
Citește tot rezumatul... Ceea ce face ca această poveste să fie tulburătoare este perspectiva fratelui care privește tot ce se petrece printr-o lentilă a naivității, mătuind astfel durerea, acoperind-o cu un strat de inocență. Se conturează astfel o cronică a unei absențe prezente, care se strecoară ca un abur prin viețile tuturor, schimbându-le. Prea dureroasă ca să poată fi povestită într-o succesiune cronologică neîntreruptă, viața lui Neluțu este strecurată discret printre ițele poveștii acestei familii numeroase, în care mama este unguroaică, tatăl român, iar copiii provin din două căsătorii. Se construiește astfel un mozaic format, pe de o parte, din istorisirile copilului de odinioară, pe de altă parte, din cele ale adultului din prezent, care trăiește astăzi rupt între două lumi, dintre care numai una este reală. Reușind să facă durerea palpabilă fără să-i spună pe nume, Constantin Buduleci demonstrează că stăpânește arta de a lăsa faptele să strige, punând față în față lumina și întunericul, cu singurul scop de a arăta cât de negru este întunericul, prin contrast. Viața cu Neluțu este ca mersul pe sârmă pe deasupra raiului și a iadului. În paginile cărții, suferința nu se citește, ci se simte pulsând sub fiecare rând. - Simona Antonescu Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Viața cu Neluțu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Viața cu Neluțu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Viața cu Neluțu scrisă de Constantin Buduleci. Viața cu Neluțu a apărut în anul 2026. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2026 (click ca să vezi lista cărților). Un aspect interesant despre cartea Viața cu Neluțu este că se află în Top 100 cele mai populare cărți din România, fiind mai exact pe poziția în preferințele cititorilor români. Editura la care s-a publicat cartea Viața cu Neluțu este editura POLIROM - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura POLIROM aici. Cartea Viața cu Neluțu face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte ușor de citit, are doar 192 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Viața cu Neluțu și, de asemenea, sperăm că autorul Constantin Buduleci, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

Cărți scrise de Constantin Buduleci

Ai mai jos lista de cărți scrise de Constantin Buduleci. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

0 secunde