Moartea, celalalt taram al vietii

Reporter de război timp de mai bine de 15 ani, Stephane Allix este confruntat cu un eveniment teribil: în aprilie 2001, fratele său mai tânăr moare în fața lui, pe când erau împreună în Afganistan. Autorul nu reușește să treacă peste durerea pricinuită de neașteptatul eveniment și, chiar dacă e ateu, căută cu disperare un semn, un contact, o ultimă ocazie de a-i spune cât de mult ținea la el.
Citește tot rezumatul cărții Moartea, celalalt taram al vietii... Rațiunea rămâne uneori fără răspunsuri în fața durerii provocate de moartea cuiva apropiat. Iar Allix face înconjurul lumii în căutarea lor. La sfârșitul cărții, autorul mărturisește cu multă onestitate un episod tulburător: după zece ani de anchetă asupra acestui subiect atât de delicat, în plină junglă amazoniană, sub îndrumarea unui șaman, a reușit imposibilul: un contact cu … fratele său. Doar că spiritul său raționalist a preluat repede comanda, supunând îndoielii experiența prin care trecea - și năruind-o. Să fie această mărturie doar o iluzie? Sau o experiență reală, raportată de un jurnalist trecut prin multe - și mai ales pe lângă moarte, pe fronturile pe care era trimis ca reporter? Ancheta lui Stephane Allix ne duce în cele patru colțuri ale lumii, unde întâlnim medici, cercetători, mediumi, lamas tibetani sau șămani din Amazon, realizând astfel un puzzle de mărturii și opinii asupra uneia dintre marile întrebări existențiale: există viață după moarte? Fragment din carte: "Lumina și întunericul Mă despart de Jean și de Toulouse cu sentimentul că s-a deschis o pistă serioasă; de lumină. Ajung mai devreme la gară. La chioșcul de ziare, puțin absent, frunzăresc trei reviste ca să treacă timpul, apoi dau peste cartea eveniment a toamnei și o cumpăr. Un impuls, o mică reținere, chiar și nerăbdare, toată această excitare care precedă deschiderea unei cărți noi, presimțind că nu te va lăsa indiferent... Les Bienveillante. De ce am cumpărat această carte? De ce m-am afundat din nou în oroare? „Și tot la fel, de pe fundul mărilor, din abisuri înghețate de uitare, țâșnesc sentimente, gânduri cărora li s-a pierdut de multă vreme urma..." Astăzi, când scriu aceste cuvinte, realizez realmente cât de mult se confruntă în mine aceste două imagini: lumină și întunericul. Am de citit dosare întregi, alte cărți mă așteaptă, dar eu cumpăr Les Bienveillantes la câteva ore după ce l-am auzit pe Jean. Nu e lipsit de importanță, îmi dau seama acum. O parte din mine vrea să regăsească războiul, întunericul, și asta după ce am fost luminat de Jean. E incredibil, nu observasem până acum acest lucru. Eu însumi sunt cele două extreme, dar nu sunt oare toate ființele umane astfel? Mă despart de Jean și mă întorc la Paris, alunecând în oroare. Cinci ore de călătorie înghit cuvintele cu lăcomie și nu las din mână cartea. În următoarele cinci zile, o îngurgitez până la greață, mă arunc în ea, dispar în ea, exprim o parte din mine. Oh, cât de dureros este să recunoști! Cât e de dificil să ieși din această beatitudine vulgară, să te vezi limpede. Acesta este, fără îndoială, talentul lui Jonathan Littell, dincolo de până sa fabulos stăpânită: să ne arate cine am putea fi, fiecare dintre noi. Fără minciună. Eu sunt lumina, dar și teroarea. Premiul Goncourt peste câteva săptămâni. „O femeie înaltă și frumoasă, într-o ținută de seară puțin neglijentă, îmi deschide, cu ochii strălucitori. «Da?» În spatele ei urlă muzică, auzeam clinchet de pahare, râsete nebune. «E camera dumneavostră?» am întrebat cu inima bătând. «Nu. Așteptați.» Mi-a întors spatele: «Dicky! Te caută un ofițer.» Un bărbat în veston, puțin amețit a venit la ușă; femeia ne privea fără să-și ascundă curiozitatea. «Da, domnule Sturmbannfurer,? făcu el. Cu ce vă pot fi de folos?» Vocea sa afectată, cordială, puțin răgușită trăda aristocratul de viță veche. M-am înclinat ușor și am debitat cu tonul cel mai neutru posibil: «Locuiesc în camera de deasupra dumneavoastră. M-am întors de la Stalingrad unde am fost grav rănit și unde mi-au murit aproape toți camarazii. Petrecerea dumneavoastră mă deranjează. Am vrut să cobor și să vă omor, dar am telefonat unui prieten care m-a sfătuit să vin mai întâi să vă vorbesc...»" " Citește mai puțin...