Eseul Grădina de dincolo propune o interesantă interpretare a basmului Harap Alb ca alegorie a inițierii. Eroul parcurge un drum spiritual, de perfecționare și purificare, în care trece prin mai multe trepte de inițiere – încercările la care e supus –, iar la final atinge starea de inițiat, reprezentată de încoronarea sa și căsătoria cu fața lui Roș Împărat.
Înzestrat cu puteri magice în mituri, religii sau superstiții, animalul apare într-o varietate de ipostaze: părinte mitic, zeu sau mesager al zeilor, spirit al vegetației etc.
Deopotrivă eseu și mic dicționar, Zoosophia analizează tendința omului de a asocia unor animale concepte morale, filosofice și religioase, fie prin imaginarea unor ființe fantastice, fie prin exacerbarea calităților unor animale reale, ridicate la rang de simbol.
Din cuprins:
Piatră că soarele • Daimonul cornut • Vasiliscul – obsesia privirii malefice • Puritatea inorogului – între blândețe și cruzime
