Jurassic cu daci și voievozi Bogdan Teodorescu este un cunoscut analist politic care și-a părăsit, prin specializările succesive și funcțiile ocupate, cîndva chiar în Guvern, formația inițială de inginer constructor.
Ceea ce nu a lăsat în urmă, ci regăsește periodic, este vocația de scriitor. Un scriitor tipic pentru o parte dintre prozatorii noului val care aduc în proza lor o puternică influență, vizibilă narativ și stilistic, a jurnalismului. Scriitorul Bogdan Teodorescu datorează destul de mult gazetăriei pe care a practicat-o și obișnuinței de a citi ziarul, știrea de presă, de a interpreta imediat legăturile, invizibile pentru cei mulți, dintre conținutul ei real și aparență. Dacă în ziarul X apare un articol despre, să zicem, producția de zahăr, oameni ca Bogdan Teodorescu îți spun: “Aha, iar s-a împăcat industriașul Alfa – prieten cu soția patronului de ziar – cu politicianul Beta, nasul unui mare exportator de dulcețuri”. Astfel, scriind alert, sigur de el, ca la ziar, darnic cu epitetele și parcimonios cu întinderea capitolelor, prozatorul nostru, ajuns la al treilea roman, induce lectorului plăcerea de a intra în culisele politicii, “în spatele usilor închise”. “Dacic Parc” este un roman cu caracter fantastic în care se țese ingenios o situație în care putem regăsi reacții ale unor eroi din spațiul public românesc. Este o carte destinată succesului de public a unui scriitor abil și scuturat de orice naivitate. Mai este și cartea unui pasionat al romanului sud-american cu dicătători și jocuri de putere ca și al celui american de intriga politică. Să nu omitem însă potențialul comic al romancierului. Acțiunea vine din utopie neagră, din Bradbury și Orwell. Un președinte al României, uitat la putere ca un Patriarh din Mărquez, izbutește prin serviciile sale secrete și științifice să aducă în prezent un erou al istoriei. După multe calcule politice, prezentate cu ironie, se decide că eroul convocat va fi Mihai Viteazul. Romanul prezintă momentul deciziei și aducerii în secolul XXI a marelui bărbat din perspectiva mai multor actori ai scenei publice, fiecare cu interese mechine, calcule, jocuri și umori personale. Firește că Mihai Viteazul cel real pentru, care se așterne covorul roșu, nu seamănă cu Amza Pellea din film. E un barbar urît care nu știe românește. El urla în slava veche și atacă suita prezidențială cu paloșul. Panica se instalează și, prin portalul uitat deschis, dinozaurii istoriei năvălesc în prezent. Bogdan Teodorescu reușește să ne dea o carte vie despre politicianism și iluziile deșarte ale puterii. - Horia Gârbea
