Medgidia, orasul de apoi

Citește aici interviul acordat de Cristian Teodorescu librăriei Libris.ro blog.libris.ro/2016/02/24/cristian-teodorescu-dacă-ai-o-problemă-de-viață-nu-ți-strică-puțină-ficțiune/ În anii ’40 ai secolului trecut, în Medgidia totul este calm și fiecare pare să-și vadă de treburile lui, pînă cînd ecoul războiului ajunge și aici.
Citește tot rezumatul cărții Medgidia, orasul de apoi... Micul tîrg este brusc însuflețit de pasiuni omenești și de lupte politice cu mize mai mici sau mai mari. În decorul sau autorul „filmeaza”, cu maximă acuitate și fidelitate a imaginii, secvențe memorabile din vremea războiului, a rebeliunii legionare ori a ocupației sovietice. Mersul implacabil al istoriei se reflectă, amplificat pînă la teroare sau chiar pînă la grotesc, în viața locuitorilor, schimbîndu-le uneori definitiv destinul. „Cristian Teodorescu din Medgidia, de profesie croitor literar, a tăiat o bucată din Dobrogea și a făcut din ea un costum impecabil, așa cum se purta pe vremea marilor scriitori. Trebuie spus că Dobrogea are stofă, iar cine nu știe nimic despre cum poți rămîne fermecat de praful, apele, oamenii și de infinitele ei povesti are acum o bună ocazie să afle. Cele o sută de triburi ale Dobrogei fac împreună un mic Babilon fratern și își trăiesc, netulburate, tihnă de o mie de ani. Teodorescu a avut noroc și le-a fotografiat în secunda miraculoasă a copilăriei lui. După aceste imagini rare a cusut apoi o carte extraordinară, ajunsă la modă încă din tipar.” (Doru Buscu) Fragment: “Vestea că vin rușii a fost mai îngrozitoare decît apariția lor în oraș. Trîrnisii Antihristului jefuiseră și violaseră pe drumul for prin Moldova. ca într-o țară ocupată. Prin orașe se mai abțineau rușii, dar la țară, unde nu-i vedea nimeni. se zicea că făceau prăpăd. Dacă apucau să se îmbete, violau și vacile din grajduri, înainte de a le pune la fript. Nu scăpau de ei nici babele uitate de Dumnezeu. Armata română nu îndrăznea să le facă nimic noilor aliați. Nici nu mai avea cu cine: trupele fuseseră trimise să-i urmărească pe germani, pentru a-și dovedi fidelitatea față de Puterile Aliate. Jandarmii de prin sate primiseră consemn să nu-i provoace pe ruși. Unii se împușcaseră singuri de rușine. Cei care încercaseră să păstreze ordinea, în pofida consemnului, fuseseră uciși pe loc de soldații Armatei Roșii. În București, rușilor li se organizase o primire fastuoasă, ca eliberatori, și se spunea că Mareșalul Antonescu ajunsese pe mîna lor, cadou din partea autorităților române. “