Funky Business se află pe locul 16 într-un top al celor mai bune cărți de business din toate timpurile, conform unui sondaj Bloomsbury.
Manifest al noii generații de lideri, și nu numai, Funky Business este o lectură obligatorie pentru cei care vor să învețe limbajul și rețetele noii economii.
De fapt, în vremurile funky pe care le trăim, suntem cu toții lideri, ne spun cei doi autori.
Deținem controlul celei mai importante resurse a momentului: propriile creiere, iar bătălia dintre ele este noul război rece.
Ca să ne diferențiem de ceilalți, avem nevoie de strategii noi. Ca să nu ieșim din joc, trebuie să ieșim în evidență.
Ce soluții avem pentru a fi competitivi? „Să refuzăm competitia” – iată răspunsul paradoxal pe care ni-l oferă Nordstrom și Ridderstrale. Ne pierdem în mulțime dacă acceptăm să alergăm la un loc cu ceilalți.
Pentru a avea succes, trebuie să fim diferiți, să fim funky. Să fii funky, înseamnă să îți folosești din plin imaginația. Pentru a fenta capcană întinsă de piață, trebuie să facem apel la latura emoțională a ființei umane, nu la cea rațională. Astăzi, doar talentul face capitalul să danseze.
Funky Business a fost până acum tradusă în peste 34 de limbi.
