Rezumat Dovada lumii de dincolo - Eben Alexander

Creierul doctorului Eben Alexander a fost atacat de o boală extrem de rară. Timp de șapte zile s-a aflat în comă. Apoi, tocmai când doctorii se gândeau să întrerupă tratamentul, ochii bolnavului s-au deschis brusc.
Citește tot rezumatul cărții Dovada lumii de dincolo... Se întorsese în lumea aceasta. Însănătoșirea lui Alexander este un miracol medical. Dar adevăratul miracol al poveștii sale se află altundeva. Cât timp corpul lui a zăcut în comă, Alexander a călătorit dincolo de această lume și a întâlnit o ființă angelică. Aceasta l-a călăuzit în cele mai depărtate tărâmuri ale existenței superfizice. Acolo s-a întâlnit și a vorbit cu sursa Divină a universului însuși. Înainte de această călătorie, el nu găsea împăcare între cunoștințele de neurochirurg și credința în ceruri, Dumnezeu sau suflet. Astăzi, Alexander este convins că adevărata sănătate nu poate fi dobândită decât atunci când realizam că Dumnezeu și sufletul sunt reale și că moartea nu reprezintă sfârșitul existenței personale, ci doar o tranziție. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Dovada lumii de dincolo?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Dovada lumii de dincolo și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Dovada lumii de dincolo scrisă de Eben Alexander. Dovada lumii de dincolo a apărut în anul 2013. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2013 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Dovada lumii de dincolo este editura LIFESTYLE - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura LIFESTYLE aici. Cartea Dovada lumii de dincolo face parte din categoria Parapsihologie. Este o carte ușor de citit, are doar 192 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Dovada lumii de dincolo și, de asemenea, sperăm că autorul Eben Alexander, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde