'Este o carte a unui om care și-a ridicat privirea spre Cruce și l-a văzut pe Omul răpus de trudă de a ne deschide inimile. Pe Domnul Iisus îl căută rănile poetului, căci numai El le poate adânci, atât de mult, încât după lacrimi și sânge să curgă din ele Lumină.' Părintele Constantin Sturzu, în Cuvântul înainte, afirmă: 'Marius Iordăchioaia nu e poet, ci altar, la care se aduc prescura, rănile lumii, ca să învățăm a liturghisi cu ele, iubirea ce-ascultă șoptit, urlete celor orbi, șchiopi, surzi sau, mai ales, ale celor care-au mutit
Da.
Marius Iordăchioaia nu-i poet, nici altar: e proscomidiar.'
