&
nbsp; “Poezia lui Radu Florescu din ultima sa carte, Poeme oculte, se scrie între „visul enorm” al tăcerii și morții, al risipirii și rupturii și „hățișurile cărnii”, căutate în voluptatea trăirii erotice, aproape de trupul cald al pămîntului, în alergarea gîndurilor, între păduri sau în plînsul unor ființe care nu se mai regăsesc, încălzind speranța unor vieți paralele, a reluării vieții, din țintirim, cu suma intactă a virtualităților sale: „uneori sînt legat de tot felul de vieți paralele/ care adună în magazia din spatele casei/ o întreagă corabie cu vechituri./ sînt bune și astea îți spui/ urcînd pe catargul înalt cu mîna la ochi/ vezi cîte teritorii mai apucă să vadă/ zilele tale rămase aici/ cîți mateloți în haine de sînge/ pîndesc orizontul rostind cuvînt după cuvînt/ pămînt dulce casă noi venim./ te întorci abătut pe singurul drum/ rămas liber fără să numeri morții familiei/ care de cîteva zile bune trăiesc și ei/ vieți paralele./ unii sînt atît de singuri încît/ simt nevoia să fugă de acasă/ în țintirimul vecin/ ca s-o poată lua de la capăt” (Pămînt dulce casa).” – Ioan Holban
