Bună dimineața la Moș Ajun – Gheorghe Danga*
Suita populară – aranjament Ciprian Tutu și Ciprian Cucu
Vine Crăciunu’ pe sara – Nicolae Ursu*
Suita de colinde 2 – aranjament Ciprian Cucu
Legănelul lui Iisus – Valentin Teodorian*
Noi umblam și colindam – armonizare Mihai Barca*
Natalis Domini – Șerban Nichifor*
Noapte de Crăciun – Cristian Crețu, aranjament Ciprian Tutu
La Peregrinaciόn – Ariel Ramirez**
Christmas Wish – Dan Ponce*
Hark the herald angels sing & Angels we have heard on high – armonizare Dan Ponce*
Silent night – armonizare Dan Ponce*
Jingle bells - armonizare Dan Ponce*
Grupul vocal „Anatoly” s-a constituit în anul 2000, la inițiativa a patru tineri care s-au desprins din corul „Concentus” condus de prof.
Marius Modiga, uniți fiind de o singură pasiune, muzica. Până în anul 2003 „Anatoly” a fost cunoscut ca și cvartet vocal mixt, avându-i în componența pe Corina Zosim, Andrada Mureșan, Gabriel Baciu și Ciprian Cucu.
Din 2003 până în 2010 grupul și-a continuat activitatea într-o formulă atipică de trio (alto - Andrada Mureșan, tenor - Gabriel Baciu și bariton - Ciprian Cucu), fiind foarte apreciat de publicul meloman. În această perioadă „Anatoly” a susținut numeroase concerte și recitaluri, a realizat imprimări radio și TV atât în țară, cât și în străinătate; a înregistrat opt compact discuri ce cuprind lucrări din repertoriul românesc și universal, dintre care amintim „Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur” (propus în anul 2006 pentru Premiile Academiei Române), „Divertisment folcloric” și „Armonia Crăciunului”, discuri apărute cu Casa de discuri ELECTRECORD.
Din dorința de a aborda un repertoriu mai bogat, mai variat, trio-ul își extinde formula, cooptând în anul 2011 încă doi membri: prep. univ. drd. Ciprian Tutu - dirijor de operă, cor și orchestră la Facultatea de Muzică din Brașov și Marius Modiga, profesor de muzică liniară și bisericească la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae” din Brașov - președinte al Asociației Culturale „Concentus” din Brașov, calitățile vocale ale celor doi întregind astfel armonia grupului.
În prezent, repertoriul grupului cuprinde peste 500 de lucrări a cappella și cu acompaniament, preclasice, clasice și romantice, religioase, prelucrări folclorice, colinde și cântece de Crăciun, dar și lucrări din literatura contemporană.
Alături de Corul „Gheorghe Dima” din Brașov, înființat de Nicolae Bica și condus în prezent de Ciprian Tutu, grupul vocal „Anatoly” a participat la o serie de concerte vocal-simfonice alături de Orchestra Filarmonicii din Roma, Orchestra Filarmonicii din Brașov și Orchestra Facultății de Muzică din Brașov.
Din anul 2005 grupul vocal „Anatoly” este membru în „Asociatia Română de Cânt Coral”, membru în asociația culturală internațională „A Coeur Joie” membru de onoare în Asociațiunea Transilvăneană „Astra”.
Începând cu anul 2008 „Anatoly” ființează sub egida Centrului Cultural „Reduta” din Brașov.
În perioada 2009-2011 grupul a susținut mai multe concerte în compania artiștilor: soprană Felicia Filip, baritonul Iordache Basilic, pianistul Mihai Ungureanu, violoncelistul Anton Niculescu, Mariana Anghel, Paul Surugiu (Fuego), regizorul Cristian Mihăilescu, actorii Dorel Vișan și Marius Cristian Cisar.
