P
rofesorul universitar, poetul și criticul literar Mircea Bârsila scria despre romanul „Sophia”:
„Personajul principal al acestui roman este Maria: o profesoară a cărei tinerețe a fost distrusă de moartea iubitului ei (și, respectiv, tatăl Sofiei), la revoluția din ’89.
Maria, personajul narator, trăiește, cu obsesia fericirii pierdute, într-o realitate tulbure în care trebuie să facă față atât potrivniciei propriului destin, cât și feluritelor agresiuni din partea unor indivizi lipsiți de scrupule și ale contextului socio-politic.
Rememorarea unor secvențe fericite din anii când era alături de iubitul ei Filip amplifică tendința de introvertire și starea de anxietate a Măriei, generată și întreținută de incompatibilitatea sa morală cu mediul post-revoluționar în care trăiește.
Pe măsură ce obsesia trecutului ia înțelesul unui strigat în pustie, Măria își concentrează toate energiile în vederea împlinirii – sociale și afective – a fiicei sale Sophia (viitoare contesă de Naumur), având convingerea că în felul acesta va ieși învingătoare din confruntarea cu soarta.
Introspecția și retrospecția, observațiile tăioase despre cei din jur și despre viață, sub semnul unei legitime insurgențe feminine, și repetatele intrări și ieșiri din labirintul interior au ca punct de convergență realizarea unei scriituri ,,nervoase’’ și care oglindește, în regimul prozei de factură autenticistă, sensibilitatea de excepție a autoarei.”
