Incaperi ferecate

Amintind de Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon și de Orașul minunilor al lui Eduardo Mendoza, acest roman ingenios dovedește că mai tânără scriitoare catalană Care Santos a dat o lovitură îndrăzneață păriind pe Barcelona istorică.
Citește tot rezumatul cărții Incaperi ferecate... În mai puțin de doi ani, Încăperi ferecate a fost tradus în peste 15 limbi. O galerie de tablouri misterioase, în care poate fi citită istoria întunecată a unei celebre familii barceloneze. O serie de povesti de dragoste și răzbunare ale căror ecouri nu se sting nici peste secole. O tânără și ambițioasă moștenitoare care alege să dezgroape trecutul și să-i deslușească enigmele, indiferent de consecințe. Ipostaze în timp ale orașului, dar mai cu seamă cea a Barcelonei anilor '30, surprinsă în plină glorie modernistă. Când Violeta vine din America pentru a supraveghea renovarea vechiului palazzo moștenit și a deschide aici muzeul dedicat tablourilor bunicului său, renumitul pictor Amadeo Lax, poveștile familiei sale stau încă închise în sertarele memoriei. Treptat însă, din încăperile ascunse ies fantomele trecutului, iar Violeta înțelege că nici frumoasă ei bunică, Teresa, a cărei dispariție inexplicabilă a intrigat societatea epocii, nici alți morți ai familiei nu-și vor găsi liniștea până ce istoriile lor nu vor fi dezvăluite. Fragment din roman: "Cu un an înainte de a muri, pictorul Amadeo Lax (Barcelona 1889-1974) s-a întâlnit cu oficialitățile Guvernului Autonom și în urma acestei întâlniri casa artistului - situată în pasajul Domingo, lângă Paseo de Gracia - și mare parte din tablourile sale au fost donate în schimbul creării unui muzeu memorial dedicat pictorului. Pentru a susține și mai mult acest proiect, artistul a mai dat și patruzeci de milioane de pesetaș, suma destinată lucrărilor de amenajare a muzeului. În funcția de custode l-a numit pe Arcadio Perez, asistentul personal al pictorului și licențiat în arte, cel căruia îi revenea sarcina de a veghea la buna îndeplinire a cerințelor artistului. În ultimii ani, Guvernul Autonom nu a arătat că ar avea o memorie prea bună. Visul lui Lax nu a fost niciodată dus la bun sfârșit. Colecția - compusă din aproximativ două sute de lucrări, majoritatea în ulei, studii sau ebose - a fost împărțită între Muzeul Național de Artă al Catăluniei (MNAC) și mai multe muzee din provincie, dar numai o mică parte a colecției a fost expusă permanent. Arcadio Perez, satul de dezinteresul oficialităților, s-a hotărât să facă Organizația Prietenii Muzeului Amadeo Lax, cu scopul de a menține vie amintirea acordului dintre pictor și oficialități și de a nu permite instituțiilor din orașul nostru să uite de „neîntreruptă nepăsare față de cuvântul dat celui care a fost unul dintre cei mai mari reprezentanți ai culturii noastre în întreaga lume". În acest timp, Perez, în numele organizației pe care o reprezintă, a denunțat fără încetare stadiul lamentabil în care se găsește vechea reședință familială, unde nu s-au realizat nici un fel de lucrări de întreținere începând din 1974, an în care a murit proprietarul legitim al casei. „E greu de acceptat ca reședința a fost folosită pentru diverse banchete instituționale și pentru recepții, adică pentru ceva foarte îndepărtat de ultimele dorințe ale lui Amadeo Lax. Ca să nu mai pomenim de faptul că în câteva rânduri s-a vorbit de demolarea ei, ceea ce ar fi de-a dreptul o aberație și un act de nepăsare față de valorile artistice". Reședința familiei Lax, construită în stil modernist, este monument istoric începând cu anul 1980. A fost gândită de arhitectul Josep Lluis Ayranch, în anul 1899, și are patru etaje și pivnița, ceea ce înseamnă un spațiu expozițional de mai bine de trei mii de metri pătrați. Cel care a construit casa a fost Rodolfo Lax, tatăl pictorului, cunoscut drept unul dintre principalii investitori barcelonezi din ultima parte a secolului al XIX-lea. Tuturor acestor valori inegalabile li se adaugă, conform lui Arcadio Perez, „bogatia elementelor decorative ale casei, opera aceluiași arhitect, între care ocupă un loc aparte scara seniorială decorată cu motive vegetale, șemineul sculptat și originalul patio acoperit, care în 1936 a fost transformat într-o originală încăpere acoperită cu o cupolă de sticlă." Perla coroanei e o pictură murală de mari dimensiuni, situată sub cupola, pictată de Lax însuși, poate chiar cu ocazia restaurărilor. Fresca aceasta, considerată de mulți drept capodopera artistului, poartă titlul Teresa absenta și o reprezintă pe tânăra soție a artistului, Teresa Bruses - fiica lui don Casimiro Bruses, un bogat industriaș barcelonez, cunoscut pentru afacerile sale din America - într-o atitudine pe care Perez, fără să șovăie, a calificat-o drept „neliniștitoare". Dar și mai interesantă este povestea pe care fresca ne-o spune în tăcere: disperarea unui bărbat care tocmai și-a pierdut iubirea vieții într-o manieră crudă și dureroasă."