O adolescență anorexică, un alergător de maraton amator, un cuplu de homosexuali și o fiică ce contemplă bătrânețea mamei sunt protagoniștii celor patru nuvele care alcătuiesc Buna intenție.
Izolarea, teama de a fi respins, obsesia de a fi puternic, incapacitatea de a ierta sunt principalele teme ale poveștilor lui Andres Barba, adevărate parabole ale modernității, pe fundalul căreia mijește inevitabilă tragedie. ANDRES BARBA s-a născut la Madrid, în 1975. Este licențiat în literatura spaniolă și filosofie la Universitatea Complutense din Madrid. Debutează la doar 20 de ani, în 1997, cu romanul El hueso que mas duele. Încă de la început criticii au remarcat tonul său autentic, stilul realist și modul aparte de a înțelege relațiile interumane. Sora Katiei (2001), cel de-al doilea roman al său, a fost finalist al premiului Herralde de Novela, foarte bine primit atât de public, cât și de critici, fiind apreciat pentru subtilitatea cu care redă inocența personajului principal. Autenticitatea rămâne principala caracteristică a stilului și în următoarele volume ale lui Barbă: La recta intencion (2002), Ahora tocad musica de băile (2004), Versiones de Teresa (2006) – distins cu Premiul Torrente Ballester –, Mâinile mici (2008), care continuă tema lipsei de comunicare și a singurătății obsesive a individului în societatea contemporană. În 2007 a scris împreună cu Javier Montes volumul La ceremonia del porno, distins cu cel de-al XXXV-lea Premiu Anagrama pentru Eseu.
