Când Dumnezeu este interzis, tot răul este permis! Este permisă până și desființarea omului prin confiscarea sufletului său. A.N. Kirillov (personajul lui F.M. Dostoievski din „Demonii”) este chinuit și stăpânit de o singură obsesie: detronarea lui Dumnezeu-omul prin omul-Dumnezeu.
„Prin sinucidere îl sfidezi pe Creator și devii tu însuți Dumnezeu! Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sunt Dumnezeu!” Fără Dumnezeu, Soarele se întunecă și peste lume stăpânește Umbra Roșie; ciudat, ea vine chiar de la Răsărit. Sub această umbră rece nu există decât alb și negru (fără nuanțe). Ori da, ori ba. Doar umbra, fără lumină. Doar Infern fără Răi. Doar vorbe fără adevăr. Doar vorbire fără rostire. Proprietatea este o anomalie burgheză! Proprietatea se confiscă. Egalizare prin sărăcire. Dar, se confiscă și credința. Iubirea este interzisă. Ura este „calea spre cele mai înalte culmi”. Se poate trăi oare și fără Cer și fără Pământ? Fără nicun reazem? Ce credeți?
„Dante a descris Infernul. Comuniștii l-au făcut!” (Ion Rațiu)
Recenzie
A evoca trecutul cu fidelitate, fără a eluda agoniile, dezamăgirile sau neplăcerile de orice fel, este, pentru Ion Mânzat, o formă de prețuire a vieții. Romanul autobiografic Când Dumnezeu este interzis se descoperă, precum fructul în pârg, tuturor celor dispuși să admită că era comunistă nu a fost doar perioada în care toți românii aveau servicii și locuințe. A mai fost timpul în care Eminescu, Rebreanu și Istrati erau subiecte tabu sau se citeau pe ascuns, timpul când românii nu puteau ieși din țară, ca nu cumva să descopere că lumea e colorată și în alte nuanțe decât umbre roșii sau griuri dureroase, și timpul când profesori străluciți deveneau gunoieri pentru că gândeau altfel… pentru ca gândeau.
Dezvăluirea autobiografică a lui Ion Mânzat, un roman istoric, în sine, înfățișează o epocă în care fericirea, că stare manifestă, era interzisă. Autorul nu se teme nici de această dată să-și exprime atașamentul pentru România, în ciuda obstacolelor pe care le-a întâmpinat din cauza politicii duse mult timp de țara sa. Înainte să fie interzis, Dumnezeu i-a dăruit lui Ion Mânzat îndeajuns de mult umor încât, peste ani, să prezinte o era abominabilă într-o manieră duios de amuzantă. Dar, cum dramatismul reiese din orice comedie, romanul se lasă descoperit în surâsul amar din colțul gurii; în aproape 300 de pagini, autorul, psiholog de renume, a cuprins ani întregi din viața sa și a apropiaților săi cu acea insatietate pentru detalii, surprinse prin lentila psihologului și a colecționarului de clipe.
Deja devenită o marcă personală, autorul se întoarce de fiecare dată la poezie, fie creații proprii, fie versuri ale lui Eminescu, ale lui Radu Gyr sau ale Îndărei. Comunismul, surprins în metafore inspirate precum paduchernița sau limbricada, a amprentat iremediabil ființa autorului-personaj. Era surogatelor – glucoză în locul ciocolatei, nechezolul în locul cafelei, propaganda în locul autenticității – este marcată de solidaritatea tovarășilor întru supliciul sovietic, de umorul acestora, de binecuvântatul haz de necaz; o dulce-amară ofensivă eminamente specifică unei Românii care a dispărut, dar pe care autorul insistă cu obstinație să o rememoreze cu limpede voluptate.
Un pasaj ca o pictură de Boticelli, o scenă de film, o imagine pe care o simți fizic este ilustrată de Ion Mânzat într-unul dintre capitolele cele mai pline de sevă: În Piața Romană, o studentă blondă cu părul ca spicul copt, cu ochi albaștri de înger, țâșni din mulțime și strigă bucuroasă: „Traiască Li-ber-ta-tea!” S-a apropiat de mine, parcă m-a atins puțin din greșeală. Mirosea că pâinea scoasă din cuptor și că gutuia coaptă. Am plecat mai departe spre Guvern. După o jumătate de oră, m-am întors. Am paralizat! Fata cea blondă era moartă! Avea o gaură în frunte, între ochi! M-am apropiat îngrozit. Cineva îi pusese pe cap o coroană de flori albe. Parcă era mireasă! Acum, mirosea a pajiștea pe care a plouat. Trei băieți, poate erau studenți, plângeau în genunchi cu câte o lumânare aprinsă în mână. Hainele moartei erau raze de lumină. Era acoperită cu picături de rouă, lacrimile sfinte ale băieților îngenuncheați pe trotuar. Ei erau îngenuncheați în fața Iubirii neîntinate.
Încă o carte seducătoare semnată de Ion Mânzat.
Violeta Pavelescu
Cand Dumnezeu este interzis
- Autor: Ion Manzat
- An apariție: 2012 (vezi top cărți)
- Editura: SPER
- Nr. pagini: 278
- Categorie: Literatura contemporana
