Terapia unificării - abordare holistică a dezvoltării şi a transformării umane
În Terapia Unificării se reface contactul Ego-Sine prin intermediul puterii transformative a meditației și a limbajelor creative, de tip simbolic, artistic sau corporal.
Instrumentul reparator și reconectiv cu impactul cel mai puternic este METAFORĂ.
Într-un moment al istoriei umanității în care oamenii au uitat să se roage autentic, sunt incapabili sau se jenează s-o facă, ori se roagă formal, demonstrativ, mai mult ca un ritual de autodetensionare sau manipulare, lucrul terapeutic cu metafora revelatorie, abordările în cheie simbolică multiplă și meditația creatoare pot produce reconectări benefice cu Șinele, recentrări în Prezent și deblocări care departe de a fi miraculoase nu fac decât să folosească un limbaj alternativ capabil să retrezescă în ființa umană acele Softuri și resorturi autotransformative pe care le conține de când lumea.
Aș spune că dramaterapia pe care o propun este o Practică Spirituală în Cotidian, care pendulând între polaritați, unifică Realul cu Virtualul sau Realul Tangibil din Axa Timpului cu Realul Intangibil din afara Axei Timpului. Din acest punct de vedere ea aspiră la a fi o metodă de cunoaștere psihologică, o psihoterapie holistică dinamică și o practică spirituală în grup, fiind probabil mult mai aproape de, dacă nu cumva, chiar în interiorul câmpului terapiilor transpersonale.
...a reveni cu picioarele pe pământ, înrădăcinându-te și a (te) vedea cu ochii larg deschiși, atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru, a-ți asculta Inima și a-ți controla Mintea, unificându-le, centrându-te în miezul luminos al ființei tale - Șinele - mi se pare singura șansa naturală de a te armoniza și împlini. și toate astea în cotidian, pe care astfel îl sacralizezi.
Este ca și cum ai învăța să trăiești conștient și fără efort, după modelul Copacului. Dacă învățăm să redevenim conștienți de această lege simplă și frumoasă a naturii ce postulează universala ARTĂ A AUTOREGENERĂRII, făcându-i loc și respectând-o în viața noastră, probabil că am redescoperi mult căutatul Răi nu pe aiurea, ci chiarin noi înșine, acum și mereu, aici și oriunde...
