Orientarea experientiala in psihoterapie

În ultimii 50 – 60 de ani, orientarea umanist – experiențială în psihoterapie s-a cristalizat ca o alternativă credibilă și fertilă la psihanaliza clasică precum și la orientarea comportamental-cognitivistă, chiar dacă interferențele teoretico – metodologice sunt o realitate, psihoterapia actuală aspirând la integrativitate și abordare holistică. Centrată mai curând pe dezvoltarea personală, interpersonală (de grup) și mai nou, transpersonală, orientarea experiențială grupează mai multe școli (metode), care integrând creator reperele fundamentale ale gândirii psihanalitice și fără a ignora contribuțiile valoroase ale abordărilor cognitiv-comportamentale, schimbă perspectiva abordării clienților (pacienților) într-un efort de operare  transformativă asupra calității și mecanismelor procesului de autocompensare și restructurare internă.
Citește tot rezumatul cărții Orientarea experientiala in psihoterapie... Accentul se comuta de la cauze (v. psihanaliza) și efecte  (v. comportamentalismul) la dinamica procesuală ce se desfășoară între aceste două „centre de interes“ pentru terapeut. Inevitabil, experiența trăită, „aici și acum“, „spatiul“ fenomenologic individual, intragrupal și transpersonal, constituie miezul acestei orientări, fertilizate semnificativ de teoriile câmpului și de cele sistemic – holistice, dar valorificând deopotrivă metode și tehnici occidental – orientale, multe dintre ele preluate din disciplinele sapiențiale tradiționale. Fundamentul teoretic îl constituie psihologia umanistă și gândirea existențialistă și fenomenologică. Toate psihoterapiile experiențiale sunt preocupate de dinamica transformărilor și restructurărilor intrapsihice și interpersonale, lansând persoana pe o traiectorie de maturizare, participare și decizie responsabilă în procesul propriei deveniri, pe stimularea potențialului de autoactualizare și autodezvoltare, de integrare armonioasă în raport cu sine, cu alții și cu lumea. Aceasta presupune un efort constant, progresiv, de extensie a conștienței de sine, de autocunoaștere și de unificare bio-psiho-socio-spirituală. În mod firesc, aceste terapii și-au creat și o nouă metodologie centrată pe activarea resurselor, creativității și redescoperirii spontaneității și autenticității. Metodele și tehnicile experiențiale redeschid ființa umană către latura sa pozitivă și autotransformativă, prin cunoașterea și acceptarea mătură și responsabilă a semnificațiilor laturii sale negative, reconectând-o cu Șinele și cu potențialul ei de dezvoltare creatoare și de evoluție spirituală. În opinia noastră, abordarea holistică, unificatoare, reintegratoare și transformativă ni se pare cea mai potrivită pentru omul mileniului trei. Anticipăm o dezvoltare semnificativă a psihoterapiilor holistice, sistemice, centrate pe optimizarea și transformarea creativă a ființei umane, în sensul unei re-naturalizări și extensii a capacităților sale de cunoaștere și acțiune, având în vedere criza complexă de ecosistem cu care se confruntă societatea actuală la cumpăna dintre milenii. Ca rod al preocupărilor noastre practice, teoretice și formative din ultimii ani, propunem în finalul acestei cărți o nouă terapie experiențială – pe care am convenit s-o numim Terapia Unificării. Ea este structurată pe baza experienței noastre relativ îndelungate în practica asistării psihoterapeutice a bolnavilor psihici și psihosomatici, a persoanelor, cuplurilor și familiilor în impas existențial, integrând însă și o semnificativă experiența didactică de analiză experiențială și formare a specialiștilor în psihoterapie, desfășurată  în cadrul Universității București împreună cu membrii Societății de Psihoterapie Experiențială Română (SPER), dintre care o parte sunt și autorii acestui tratat. Mișcarea SPER, declanșată în 1997, a desfășurat până în prezent numeroase programe de dezvoltare personală și interpersonală (peste 12oo de beneficiari, studenți, specialiști, persoane cu tulburări nevrotice și de adaptare etc, adulți, adolescenți, copii, familii), conferind o bază de validare reală acestei noi terapii experiențiale, care asimilează  și adaptează metode și tehnici valoroase din cadrul orientării de bază, dar creează și validează modalități proprii de intervenție (metafora revelatorie și transfiguratoare, experimentul creativ și unificator, meditația creativă de grup, etc). Cartea prezintă o nouă sistematizare și abordare a orientării experiențiale în psihoterapie, într-o manieră sintetică și originală. Ea conține capitole și elaborări originale, unele prezente în premieră în literatura românească, altele avansate în lucrarea “Jocurile Conștientei sau Terapia Unificării“, edit. SPER, 1999. În același timp, ea restructurează, completează și îmbogățește o parte din informația lansată în tratatul – “Psihoterapia experiențială – o paradigmă a autorestructurării și dezvoltării personale “, Edit. Înfomedică, ediția I 1997, ediția a II-a 1998. Prof. univ. dr. Iolanda Mitrofan