O carte precum cea de față ar fi fost de dorit să fie alcătuită, tipărită și larg răspândită de Biserica însăși, de la înălțimea autorității și competențelor sale teologico-duhovnicești, ca necesar și elementar demers catehetic: nu numai pentru a lămuricazul dezgrăpării abuzive a părintelui Calciu, ci și pentru a preveni eventualele recidive( ce va fi oare la parastasul de 7 ani al părintelui Iustin?)
Noi am încercat aici să punem la un loc, spre informarea și lămurirea celor interesați, o suită de texte recente ce alcătuiesc o radiografie jurnalistică a cazului, sprijinite, în Addenda, și de alte texte relevante, de dată mai veche, unele provenite chiar de la părintele Calciu (interviul despre moaște și de-acum celebra scrisoare testamentară către părintele Iustin și obștea de la Petru-Vodă).
Speram ca demersul nostru editorial să aducă un plus de edificare, atât cât permit instrumentele unei oneste jurnalistici creștine, cu conștiința mărturisită că deplină edificare nu poate veni decât dinspre păstorii și purtătorii de cuvânt îndrituiți ai Bisericii noastre, de la care continuăm să așteptăm smeriți responsabilă și părintească îndrumare.
