Rezumat Limonariul sau Livada Duhovniceasca - Ioan Moshu

Despre frumusețea vieții monahale ne vorbește Cuviosul Ioan Moschus, mare scriitor duhovnicesc, numit și Eukratas (Cumpătătorul), datorită vieții lui deosebite. Acesta s-a născut în anul 550 în Damasc.
Citește tot rezumatul cărții Limonariul sau Livada Duhovniceasca... El viețuiește în vestitele mănăstiri din pustia Iudeii: Mănăstirea "Sfântul Teodosie" și Mănăstirea "Sfântul Sava", unde se dedică practicii și nevoințelor ascetice. Dornic dea cunoaște cât mai bine experiențele duhovnicești ale altor monahi, el merge însoțit de prietenul său, Sofronie, să viziteze centrele monahale din Sinai și Egipt. După invazia perșilor, pleacă mai întâi în Antiohia și de acolo la Alexandria, în compania aceluiași prieten, Sofronie, care va devein patriarch al Ierusalimului. Din Alexandria va vizita ulterior toate mănăstirile egiptene până la Oază, reușind să cunoască foarte bine viața virtuoasă a monahilor anahoreți și chinoviali. Cucerirea Ierusalimului de către perși, în anul 614, îl determină pe Ioan Moschus să plece la Roma. În timpul șederii sale acolo, compune opera sa principală Livada duhovnicească sau Limonariul, una dintre cele mai populare lucrări în cercurile monahale și nu numai. Fericitul Ioan se stinge din viață la Roma, în anul 619, după ce își exprimă ultima dorință de afi înmormântat la Mănăstirea Sinai, unde stătuse zece ani. Opera sa cea mai importantă, Livada duhovnicească sau Limonariul, numită și Noul Paradis, cuprinde peste 300 de întâmplări, minuni, povestiri și sentințe, adunate de către el în timpul peregrinărilor sale pe la diferite mănăstiri pe care le-a vizitat. Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Limonariul sau Livada Duhovniceasca?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Limonariul sau Livada Duhovniceasca și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Limonariul sau Livada Duhovniceasca scrisă de Ioan Moshu. Limonariul sau Livada Duhovniceasca a apărut în anul 2014. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2014 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Limonariul sau Livada Duhovniceasca este editura REINTREGIREA - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura REINTREGIREA aici. Cartea Limonariul sau Livada Duhovniceasca face parte din categoria Carte Ortodoxa. Este o carte rezonabil de groasă - are 258 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Limonariul sau Livada Duhovniceasca și, de asemenea, sperăm că autorul Ioan Moshu, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde