Volumul Prezenta mitului are o îndelungată istorie. Scris în 1966, a așteptat fără efect să fie publicat la editura poloneză „Czytelnik“. A apărut abia în 1972, la Instytut Literacki de la Paris, în perioada când Leszek Kołakowski, profesor la Universitatea din Varșovia, fusese îndepărtat din facultate și obligat să emigreze (în 1968), el fiind angajat în 1970 ca profesor de filozofie la Universitatea Oxford.
În eseuri succesive, autorul analizează prezența mitului în epistemologie, artă, istorie, logică — mitul Rațiunii —, prezintă sensul mitic al iubirii, al libertății, mitul filozofic sau religios, care permite să depășim conștiința fenomenului de înstrăinare, mitul social și politic, discută trăinicia și labilitatea mitului, trecerea prin intermediul limbii dincolo de granița experienței, dorința de a transfera conținutul însuși al conștiinței mitice în cuvinte prin intermediul cărora s-ar putea manipula cu aceeași dezinvoltură ca și în cazul bagajului obișnuit al limbajului care organizează experiența. Valori filozofice remarcabile sunt prezentate cu eleganța stilului propriu lui Kołakowski-eseistul.
