Hans Selye "celebrul părinte al teoriei stresului" a considerat necesar ca după sute de lucrări de specialitate dedicate "sindromului general de adaptare", după ce era unanim apreciat ca un redutabil fiziopatolog să treacă de la fiziologie la "filosofia recunoștinței", prin care a argumentat "fiziologic" necesitatea "egoismului altruist", a sentimentelor pozitive derivate din iubire și apreciere.
Altfel spus, a demonstrat științific, biochimic, valabilitatea principiului: "Câștigă-ți pe merit iubirea aproapelui" pe care l-a propus atât ca scop al vieții, cât și că o veritabilă terapie holistică.
