Premiul Nobel pentru Literatură 1994 J, protagonistul romanului lui Kenzaburo Oe, este un tînăr care se izolează treptat de soție și de prieteni, luptîndu-se cu demonii propriei sexualități și cu o tragedie din trecut.
J evoluează pe două fundaluri distincte: o cabană de vacanță dintr-un cătun îndepărtat de pescari, în care sătenii amenința tăcut o femeie vinovată de adulter, și, pe de altă parte, o metropolă cu un ritm al vieții trepidant, unde fiecare mijloc de transport în comun poate deveni un loc în care să-ți descoperi esența. În oricare dintre situații, personajul pendulează între homosexualitate și perversiune, între intimitate și spațiu public, între adevăr și simulacru. Cum realitatea cotidiană i se pare din ce în ce mai mult o amăgire, J se pierde în lumea chikan-ilor, agresorii sexuali din mijloacele de transport. Povestea lui nu este însă spusă cu milă sau dispreț, ci cu profundă empatie, autorul reușind să surprindă în chip magistral zonele gri de incertitudine care constituie însăși natura umană.
