Vrem un copil!
Oare cum o să fie viața după ce apare?
Oare o să mai pot să merg în vacanțe?
Oare o să mai am timp și pentru mine?
Ce o să fac cu serviciul?
Când mi s-a propus să scriu această carte, introducerea a fost scurtă: „Cine ar putea s-o scrie mai bine?!“ Cu mai multe detalii, interlocutorul meu se referea la o mămică cu mai multe job-uri, care încearcă să țină pe picioare o firmă și care are copii.
Trei mai exact: Unul merge la școala primară, unul la grădiniță, unul abia a învățat să meargă.
Întrebarea e perfect legitimă și mi-a fost adresată, repetat, în ultimii 7 ani.
Cum fac față, având în vedere că muncesc și că acasă nu trag chiulul?
Răspunsul însă nu stă în teorii, ci în activitate. Nu îmi pun problema cum mă descurc, ci acționez pentru că trebuie să mă descurc
