Nebunul indian

Nebunul indian este al treilea volum semnat de Ovidiu Râul Vasiliu și marchează maturitatea lirică a tânărului poet ieșean. Cartea conține peste 60 de poeme scrise în ultima perioadă, autorul exersând cu succes diverse registre stilistice și prozodice, în versuri „sub a căror dexteritate formală se întrezărește ceea ce niciodată nu poate fi exprimat până la capăt” (Daniel Cristea-Enache).
Citește tot rezumatul cărții Nebunul indian... Despre autor Ovidiu Râul Vasiliu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași și un master în cadrul aceleiași facultăți. A mai publicat două volume de versuri: Treizeci și cinci (2010) și Iluzii mișcătoare (2011), ambele apărute sub egida Asociației Universul Prieteniei din Iași. A fost inclus cu un grupaj de poeme în volumul Innuendo (2011), antologia Cenaclului „Junimea Nouă”, și în revistele Timpul și Feed Back. Fragmente din volum Dans (ne)schimbător Dansezi cu mine? Horele se nasc Dintr‑un vârtej ascuns, neschimbător… If you don’t mind, I just want you to ask: How many steps I need to know you more? Din horă am să‑ncerc să te desprind Printr‑un minut ieșit din calendar, Cause, Miss, I don’t care about the wind – I’m blind because the dawn inside you are! Tu mă citești și fără să te chem, Zâmbești o clipă și mă lași când vrei… But do you know the land from where I am? I’m walking on a neverending way!… Dar fiindcă dânsul pare schimbător, I’ll never dance the way I danced before. Ochiul ascuns Îmi este scris să te iubesc de‑a valma, Dar nu am flori să‑ți prind la cingătoare – Imagini răstignite ies în zare, De când Pământu‑i măsurat cu palma. Un apofatic semn de întrebare Mă tot îndeamnă să‑i învăț sudalma – Iubita mea, ce‑i blândă moarte, calmă, În care mărgelești mărgăritare? Dar tu respiri ca stânele de piatră, Când îți întorci privirea către vatră Povesti ochioase‑mpartășind cu zeii… Inelul meu îți lăsă spații vide Și‑un ochi ascuns, în piatră, se deschide Deșertului din Cana Galileii.   O fată desculță O fată descultă‑mi intră în iatac Foșnind pe covor a mătase, În clipa în care, venindu‑mi de hac, Mirarea părea să mă lase. Din tălpile‑i mici, secretele ei Durau biblioteci fără carte, Din minți luminate fără idei, Topite‑n iubire că‑n moarte. O fată desculță, cu liniștea sa, Veni lebădându‑mi lumina În clipa în care, pustiu și nu prea, Oceanu‑mi atinse retina… Și numele când, chemător, mi‑l rosti, Dovadă că sunt să‑mi arate, Mulțimi de ecouri ce n‑or conteni Urcau din abis nechemate.