Într-un oraș Mare dintr-o țară și mai Mare, locuia o fetiță. În timpul zilei orașul era plin de oameni grăbiți, de mașini grăbite, de trenuri grăbite. de zgomot de pași, de claxoane, de voci, târâituri de telefoane, străzi în fierbere.
De tumult. În timpul nopții zgomotele se domoleau și orașul adormea sub o plapumă pufoasă de zumzet stins și sub bolta unui cer plin de stele, care nu se prea vedeau însă, căci nu puteau concura cu luminile veșnic aprinse ale Marelui oraș. Fetița era o fire veselă. În fiecare zi mergea la școală cu rucsacul în spate, ba jucând șotron pe sotroanele invizibile ale trotuarului, ba sărind într-un picior atunci când trotuarul nu era acoperit cu bălți de la o ploaie recentă (între noi fie vorba, îi mai plăcea să sară și direct în ele, dar îi era teamă să nu își ude șosetele și să fie certată de Părinți), ba mergând alene și visând la toate visele ce i se roteau în căpșorul plin de bucle.
