Justitiarul. Mic tratat anti-tradare

Am mai multe motive să-mi fie drag de Carmen Dumitrescu – de la jurnalismul ei războinic și avântat, până la ciudata viitură existențială ce a purtat-o din munții Neamțului până spre tipsia netedă și monotonă a Burnașului.
Citește tot rezumatul cărții Justitiarul. Mic tratat anti-tradare... Mă regăsesc și eu în aceste tatonări și volute biografice, amintindu-mi de momentul în care, tânăr prozator abia debutat la revista Luceafărul, l-am rugat pe unchiul meu, Marin Preda, să-mi găsească ceva de lucru în București și, astfel, să scap de calvarul repartiției în cine știe ce capăt uitat de țară. Fără prea multe codeli și menajamente, scriitorul m-a poftit să iau loc. S-a uitat îndelung la mine, m-a cercetat pe sub ochelarii lui cu lentile groase, după care, cugetând preț de câteva clipe, m-a întrebat cu o voce gravă și ultimativă, care îmi dă și acum fiori pe șira spinării: «Mai băiete, tu de fapt ce vrei să faci în viață? Vrei să fii scriitor sau corector la editura oarecare ?» L-am privit năuc, distrus, terminat, ca lovit cu leuca în cap și, cine știe cât ar mai fi durat calvarul acelei clipe, dacă el însuși nu ar fi spart tăcerea, explicându-mi că, pentru a fi scriitor, ai nevoie de biografie. «Du-te, pleacă în lume – mi-a zis el. Trăiește-ți viața și asumă-ți eșecurile. Cunoaște, ascultă și ia aminte. Ai văzut vreodată cum moare un om ? Dar cum naște o femeie? Orice carte începe de aici, de la iubire și moarte… Niciun scriitor adevărat nu scrie din imaginație». Aș avea mai multe de spus despre «lecțiile» de literatură ale lui Marin Preda, despre felul în care știa el să simplifice lucrurile cele mai complicate din lume, dar nu merg mai departe, gândind că pentru tânăra prozatoare Carmen Dumitrescu a trecut timpul ezitărilor adolescentine, a inocențelor mirări de început. Carmen Dumitrescu este un om dintr-o bucată și tot așa scrie. O dovedesc textele ei care striga, cer, obligă să iei atitudine. O dovedesc numeroșii cititori adunați într-o umilă sală de bibliotecă pentru a o cunoaște, pentru a-i pune câteva întrebări. Textele lui Carmen Dumitrescu impun respect. Par mereu pregătite de luptă. Au unghii ascuțite. Au colți și oase puternice. Au nervi și coloana vertebrală. Dincolo de regia scenică și intensitatea dialogală a unor momente, din scrisul lui Carmen Dumitrescu răzbate în permanență tensiunea unor confruntări mocnite și promisiunea unor răsturnări spectaculoase de situație. Răzbate forța și tenacitatea unui om cu care nu e bine să te pui. Un om altcumva bântuit de îndoieli și nedreptăți provinciale, dar dispus oricând să sacrifice totul pentru unica ei plăcere. Plăcerea de a scrie și de a zăbovi prelung în fața imperialei coli de scris, în așteptarea acelui foșnet stârnit de un gând sau de o neliniște trecătoare.  Orice tânăr are dreptul la aripi tipografice. Are dreptul să viseze, să zburde în voie printre eșecuri, nostalgii, intense trăiri emoționale. Ce va face după debut nu ne mai privește. E pariul, e tăria și destinul cu care l-a hărăzit sau nu Dumnezeu. Datoria noastră este să-l încurajăm, să-i dăm o șansă, un motiv serios să continuie. Carmen Dumitrescu nu numai că și-a căpătat aceste aripi editoriale, dar ea deja planează, insistă, caută și dă ocol la porțile înalte ale consacrării. Nu va trece mult și aceste porți se vor deschide. Nu va mai trece mult și numele lui Carmen Dumitrescu va fi rostit cu deferența și prețuirea pe care le merită deplin. - Sorin Preda Citește mai puțin...