12 Jucători. Tineri, dar din seminții străvechi. Din care se trage toată omenirea. și care au fost create și alese cu mii de ani în urmă. De atunci ei se pregătesc neîncetat. Nu au puteri supranaturale.
Niciunul nu poate să zboare, să transforme plumbul în aur sau să-și vindece rănile. Când le sună ceasul, Jucătorii mor. Mor ei, murim și noi. Jucătorii sunt moștenitorii Pământului și ei trebuie să rezolve Marea Enigmă a Salvării. Unul dintre ei trebuie să reușească, altminteri vom pieri cu toții. Citește cartea. Găsește indiciile. Descifrează enigma. Există un singur câștigător. Jocul Final e real. Jocul Final a început. În Endgame. Jocul Final: Convocarea, volumul 1 al trilogiei Endgame, ești martor la căutarea primei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. În paginile romanului este înscrisă o enigmă, pe care ești invitat să o dezlegi. Oare exuberanța va învinge puterea? Prostia va fi mai presus de bunătate? Lenea va birui frumusețea? Învingătorul va fi bun sau rău? Există un singur mod de a afla. Jucați. Supraviețuiți. Descifrați. Oameni ai Pământului. Jocul Final a început. James Frey s-a născut în Cleveland. Toate cărțile lui – O mie de fărâme, Prietenul meu Leonard, Dimineața însorită și Testamentul Final al Sfintei Biblii – au fost bestselleruri internaționale. Nils Johnson-Shelton este coautorul succesului editorial Niciun înger. Chinuitoare mea călătorie incognito în Cercul Secret al Îngerilor Iadului. Este și autorul seriei pentru adolescenți Cronici din lumea de dincolo, publicată de Full Fathom Five. Endgame este un fenomen mondial, primul proiect interactiv carte-joc, apărut în 30 de țări. Fragment din carte: "Tenișii lui Jago Tlaloc scrâșnesc pe cioburi de sticlă. E noapte și becurile stâlpilor de iluminat sunt stinse. Se aud sirene în depărtare, în rest e liniște în Juliacă. A fost haos mai devreme, când Jago a pornit spre craterul din centrul orașului, să ia ce fusese trimis pentru el. În nebunia care se crease, supraviețuitorii dădeau navală pe străzi, spărgând vitrinele magazinelor și luând ce le poftea inirnă. Jafurile erau o lovitură pentru tatăl lui Jago, care asigură protecția multor afaceri din zonă. Dar Jago nu-și învinovățește semenii. Să se bucure și ei de puțin confort, cât mai e vreme. Jago are și el o comoară: o piatră, caldă încă, pe care o duce în geanta de umăr. Un vânt fierbinte mătură străzile, purtând cenușă și miros de fum. Nu degeaba Juliaca e botezat Orașul Vântului. Spre deosebire de mulți dintre concitadinii săi, Jago a călătorit mult dincolo de granițele orașului. A ucis de cel puțin două ori pe fiecare continent, dar încă i se pare ciudat să meargă într-un loc în care nu bate vântul. Jago are 19 ani și este Jucătorul celei de-a 21-a seminții. Părinții lui Guitarrero și Hayu Marca, au fost și ei Jucători cândva, la câțiva ani distanță unul de celălalt, iar acum conduc această parte a orașului. Iau câte un procent din toate afacerile legale, dar și din traficul ilegal de pe străzile obscure ale cartierului. Într-un fel, sunt și filantropi, folosind o parte din veniturile lor ilicite ca să deschidă școli și să întrețină spitale. Legea nu se atinge de ei, pentru că familia Tlaloc e o resursă prea valoroasă. În doar câteva luni, Jago ar fi devenit neeligibil și s-ar fi alăturat afacerii familiei. Dar toate imperiile se prăbușesc în cele din urmă. Trei siluete amenințătoare ies de pe o străduță și blochează trotuarul pe care merge Jago. — Ce ai acolo, prietene? spune printre dinți una dintre siluete, făcând semn cu capul spre geanta lui Jago. Drept răspuns, Jago își dezvelește dinții drepți și albi. Incisivii laterali de sus îi sunt înveliți în aur și în fiecare e încastrat un mic diamant, care strălucește în lumina lunii. Cei trei tâlhari se dau în spate. — Scuze, Feo, spune șeful bandei, nu te-am recunoscut. Ar trebui să se teamă, dar nu de Jago sau de puterea familiei lui, deși Jago e puternic și nemilos, iar familia lui, și mai și. Ar trebui să se teamă de ce va să vină. Cei trei habar n-au, dar Jago e singura speranță a semenilor săi. Înainte, puterea familiei lui era suficientă pentru a-i păstra în viață și fericiți pe oamenii din acest cartier. Acum, responsabilitatea îi revine lui Jago. Trece pe lângă tâlhari fără să spună nimic. Se gândește la cei 11 Jucători împrăștiați în întreaga lume, fiecare cu meteoritul său. Se întreabă cum sunt, din ce seminții se trag. Pentru că nicio seminție nu știe ce obârșii au celelalte. Nimeni nu poate ști până la Convocare. Iar Convocarea se apropie. Oare vor fi unii mai puternici decât el? Mai deștepți? Va fi vreunul mai urât? Poate, dar nu contează. Căci Jago știe că e în stare să-i omoare pe toți, ceea ce va și face. "
