Din cuprins: ◊ Irezonabilă eficientă a matematicii în științele naturale ◊ Irezonabilă eficientă a matematicii ◊ Are matematică pură vreo legătură cu științele? ◊ Scuza matematicianului ◊ Geometrie și adevăr ◊ Intuiția și logica în matematică ◊ Matematică aplicată ◊ Matematică și raționamentul plauzibil ◊ Matematică și logică ◊ Invenția matematică ◊ Cum să comunici matematică ◊ Ce este predarea ◊ Definițiile matematice și învățământul ◊ Sfaturi pentru tânărul matematician ◊ Scuza matematicianului (fragment) Inaugurăm cu acest volum - dedicat matematicii și locului său în sistemul științelor - o serie consacrată dialogului ideilor în universul cunoașterii care se confundă, de altfel, cu cel al culturii.
De fapt, istoria civilizației a fost un continuu dialog al ideilor și al modelelor culturale, iar atunci când, din motive sociale, religioase sau ca urmare a unor cataclisme istorice, acest dialog s-a întrerupt, au urmat perioade lungi de stagnare și de adormire a spiritului. Vom încerca să aducem la lumina texte mai vechi sau mai recente, unele chiar uitate, dar care, în opinia noastră, au rămas actuale prin profunzimea mesajului. De regulă, vor fi eseuri sau texte ale unor oameni de știință și gânditori care au ilustrat domeniul lor intelectual, dar care, fără a fi cu toții filosofi, au spus lucruri interesante asupra științei lor sau a domeniilor adiacente. Aceste texte vor fi, în general, grupate tematic, rămânând la decizia fiecărui editor de volum alegerea autorilor și aranjarea tematică a textelor. Oamenii de știință, îndeosebi cei moderni, vorbesc mai rar despre alcătuirile și adevărurile adânci ale științei lor, și aceasta fie că nu li se pare un subiect relevant, fie că nu se simt în largul lor atunci când se afla în situația de a filosofa cu propriul domeniu. Atunci când o fac, însă, ei aduc la lumină fapte greu de intuit de filosofia științei și aceasta deoarece omul de știință, mai puțin încorsetat de rigorile filosofiei, vorbește din înseși laboratoarele științei și dintr-o experiență greu de reconstituit de filosofii științei. Cu sau fără metodă, rezultatele științifice se plâmădesc și se împlinesc cu greu, iar mărturiile celor care le-au dat naștere sunt documentele primare ale istoriei și filosofiei științei. acad.Viorel Barbu
